Ma scot din sarite vanzatoarele, taximetristii, curierii si functionarii care tutuiesc. Nu pentru ca as avea cine stie ce parere extraordinara despre mine sau pentru ca as considera ca de sireturile mele nu trebuie sa se agate nici un vanzator de aprozar. Sa se agate insa numai daca si cand ii spun eu. In plus, cred ca orice vanzator sau functionar care-si desconsidera clientii nu intelege pentru ce e pus in spatele tejghelei, de ce isi ia leafa si aduce, prin urmare, un prejudiciu patronului sau institutiei care l-a angajat.

Moda zilei e sa ne tutuim. Vine din presa, din corporatii si din mediile PR-istice: orice nou-sosit intr-o redactie/firma este invitat sa-si tutuiasca sefii si colegii, „spune-mi tu, nu ma lua, te rog frumos, cu dumneavoastra”. Adica, nu e frumos sa-ti iei seful cu chestii din astea formale, e ca si cum ai sugera ca n-ar fi suficient de cool/destupat la minte ca sa accepte sa-i vorbesti la pertu.

Si ca aerul degajat pe care-l afiseaza fata de tine l-ar impiedica sa-ti zbiere in urechi si sa-ti demonstreze, cu un bogat si intimidant arsenal persuasiv, ca e, in toata puterea cuvantului, sef.

Ziaristii in probe se tutuiesc cu editorii seniori, copywriter-ii juniori se tutuiesc cu directorii de creatie, toti ii spun pe numele mic manager-ului sau redactorului-sef. O fericita caldura familiala ne cuprinde pe toti, in timp ce obstacolele dintre functii si oameni zboara in toate partile, intr-o lume a manierelor si job-urilor cu titulaturi anglo-saxone. A obiceiurilor si a modelor imprumutate dintr-o limba ce nu face distinctia intre persoana a doua singular si plural.

De aceea, pentru cineva care lucreaza intr-un astfel de mediu este firesc sa creada ca politetea nu e regula, ci exceptia. Ca e normal sa tutuiesti pe cineva si ca e un semn de bunavointa sa te adresezi unui necunoscut la a doua plural. Sa-i arati, in mod formal, ca-l respecti.

Eu sunt de parere ca politetea e primul lucru invatat acasa si ca hainele sau pozitia bipeda sunt la fel de optionale ca politetea. Insa vanzatoarele care tutuiesc nu lucreaza intr-un mediu corporatist si nu stiu, probabil, mare lucru nici despre formele pronominale din limba engleza.

Dupa cum spuneam, vanzatoarele, functionarii si taximetristii nu au, foarte probabil, nici cea mai mica idee despre motivele pentru care sunt acolo unde sunt si pentru care fac lucrurile pe care le fac. Le fac facandu-le, pentru ca asa (s-)au apucat. Nu prea stiu, altfel spus, pe ce lume traiesc. Daca-i intrebi daca ati facut cumva armata impreuna, iti vor raspunde, surprinsi-indignati: dar sunt mai in varsta decat tine... dumneata?!

Ce legatura are varsta cu a doua plural? Politetea e o conventie intre egali, un cod intre oamenii care, miscandu-se sub faldurile ei elegante, se respecta reciproc. Taximetristul care ma tutuieste nu vrea, pur si simplu, sa fie egalul meu. Nu-mi ramane decat sa ma conformez si sa-l privesc de sus.

De ce m-am apucat sa scriu acest text? M-am trezit zilele trecute cu un curier care mi-a adus, la usa, un pachet. Ii pregatisem un bacsis. Dupa vreo trei pronume incasate in plin la singular, m-am razgandit. In termeni corporatisti, cred ca a nu folosi batele de baseball in relatiile directe cu unii dintre semenii nostri nu e o regula, ci o optiune. Un semn de bunavointa.