Producatorii de mezeluri acuza Protectia Consumatorului de coruptie si solicita extinderea controalelor la firmele mici. Asociatia Romana a Carnii sustine ca informatiile furnizate de catre Protectia Consumatorului referitoare la controalele din sectorul producatorilor de carne si mezeluri sunt trunchiate si irelevante.

"Numarul probelor recoltate si analizate de Autoritatea pentru Protectia Consumatorului (ANPC), respectiv 87, este departe de ceea ce se numeste un esantion reprezentativ, daca avem in vedere ca exista aproape 300 de procesatori autorizati, majoritatea dintre ei producand intre 30 si 70 de produse", a spus directorul executiv al Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Mihai Visan.

La randul sau, presedintele ARC si directorul general al Angst, Sorin Minea, a subliniat faptul ca asociatia nu contesta rezultatele controalelor si solicita o intensificare a acestora. "Noi nu contestam acest tip de control, insa cerem ca aceste actiuni sa vizeze toti procesatorii din piata, nu numai pe cei mari. Controalele ar trebui facute in primul rand la firmele mici, care lucreaza la negru si, in acest fel, se va vedea cine respecta si cine nu respecta legea", a spus Minea.

Mai mult, acesta a acuzat inspectorii ANPC ca evita intentionat sa controleze firmele mici, "pentru ca de acolo isi iau un mic cadou". "Remediul pentru aceasta situatie il reprezinta mai multe controale, fara spaga, actiuni in care ar trebui sa se implice inclusiv Politia", a mai aratat presedintele ARC.

Potrivit lui Minea, pe piata procesatorilor de carne din Romania exista 1.200 de firme, dintre care numai 300 sunt autorizate din punct de vedere sanitar veterinar, restul fiind inregistrate. "Firmele inregistrate functioneaza in anumite conditii, mai restrictive. Acestea nu au voie sa produca mai mult de doua tone pe saptamana si le este permisa vanzarea directa numai in zona in care functioneaza. In realitate, insa, ei produc patru-cinci tone pe saptamana si vand in toata tara", a mai precizat directorul Angst.

Autoritatea pentru Protectia Consumatorului a anuntat, saptamana trecuta, ca mai mult de jumatate din produsele din carne induc in eroare consumatorul. Astfel, dupa un control la 850 de firme din domeniu, inspectorii ANPC au dat 520 de amenzi pentru nerespectarea standardelor de calitate la producerea mai multor tipuri de mezeluri, cum ar fi salamurile "Victoria", "de Vara" sau carnatii "Trandafir" si "Canabos".

Potrivit ANPC, in urmatoarea luna, autoritatea impreuna cu reprezentantii Ministerului Agriculturii si ai Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor vor stabili un plan pentru controlul producatorilor din industria carnii.