Autoritățile din mai multe state europene cer măsuri împotriva politicilor AliExpress
Plângerile împotriva gigantului chinez de comerț electronic Alibaba care deține AliExpress au reiterat o plângere similară din partea agenției de protecție a consumatorilor din Luxemburg față de autoritatea națională la începutul acestui an, prin care se dorește ca problema să fie abordată la nivel european.
Grupurile de consumatori vor ca platforma de cumpărături online AliExpress, care vinde produse de la comercianții cu amănuntul chinezi și care concurează cu comerciantul online Amazon din SUA, să respecte legile UE care protejează consumatorii. "Cerem autorităților care se ocupă de protecția consumatorilor să analizeze urgent această problemă și să ia măsuri", a declarat directorul general al Biroului European al Uniunii Consumatorilor (BEUC), Monique Goyens.
Cele șase organisme, care fac parte din rețeaua BEUC, sunt preocupate de o clauză în termenii și condițiile AliExpress prin care se stipulează că disputele dintre cumpărător și vânzător sunt deferite unui tribunal de arbitraj din Hong Kong. Potrivit normelor UE, consumatorii au dreptul de a iniția o acțiune în justiție în fața unei instanțe din propria țară.
O altă îngrijorare este legată de faptul că persoanele care achiziționează produse de pe AliExpress nu pot să le returneze fără justificare în termen de 14 zile, din nou, încălcând legile UE.
Pe de altă parte, obligația vânzătorului de a oferi o garanție legală minimă de doi ani nu este menționată, iar termenii și condițiile nu sunt întotdeauna prezentate în limba oficială a ţării unde se trimit bunurile.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS