Peste 20% dintre produsele verificate de ANPC au conţinut diferit faţă de cele din Occident

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 18 septembrie 2019, 1:20 Economie | Consumator


Alimente
Foto: pixabay.com
În urma investigaţiilor realizate de inspectorii alimentari, 22,78% dintre produsele verificate din România, au conţinut diferit faţă de cele din Occident, potrivit unui studiu prezentat marţi de Paul Anghel, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, citează Mediafax.

"Am verificat în funcţie de etichetele care ne-au fost prezentate în studiul european, unde au fost analizate 128 de produse. Dintre acestea au fost găsite în România produse identice de la acelaşi producător, dar unele dintre ele veţi vedea cu cantităţi diferite, diferenţe privind compoziţia, cu absenţa unor ingrediente sau cu prezenţa altor ingrediente, diferenţe privind proporţiile anumitor ingrediente sau diferenţe privind parametri rezultaţi din declaraţiile nutriţionale. Au fost găsite 79 de produse, s-au constatat diferenţe la un număr de 18, reprezentând 22,78% din totalul produselor verificate", a afirmat Anghel.

Astfel, alunele din ciocolata Milka reprezintă doar 17%, faţă de conţinutul produselor din aceeaşi gamă din Italia, de 22% de alune.

Băuturile Fanta conţin 5% suc de portocale în România, pe când cele din Franţa și Italia conțin 10%. Aceeaşi situaţie este şi în cazul băuturile Freeway, care conţin 3% suc de portocale în România, iar în Italia, 20%.

La cele 18 produse s-au constatat diferențe privind compoziția ( absența unor ingrediente, prezența altor ingrediente/aditivi), diferențe privind proporțiile anumitor ingrediente, diferențe privind parametrii rezultați din declarația nutritională

Alte exxemple sunt:

Dr. Oetker Pudding Powder Chocolate (praf de budincă cu gust de ciocolată, produs în România de SC Dr Oetker Ro srl, Curtea de Argeș). Din compararea valorilor înscrise în Declarația nutriționala pentru acesta ,a rezultat că în cazul produsului comercializat pe piață din România și Bulgaria: procentul de grăsimi totale este de 3,1% și de acizi grași săturați este de 1,9% fiind valorile cele mai mari din grupă de țări analizată; în cazul unor țări precum Germania și Olanda unde produsul prezența conținutul de grăsimi de 1,5% și de acizi grași săturați de 0,9%, iar în Italia produsul prezența conținutul de grăsimi de 1,7% , iar cel de acizi grași săturați de 1,1%.

Danone – Activia Nature (producător SC Danone PDPA srl, București). În raport cu celelalte țări nominalizate în lista, se constată că procentul de calciu exprimat în % din valoarea nutritională de referintă al produsului aflat pe piață națională este de 121 %, față de 168% în Finlanda și 148% în Polonia. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.432/2012 calciul contribuie la menținerea sănătătii sistemului osos, este necesar pentru menținerea sănătătii dinților și contribuie la funcționarea normală a sistemului muscular. Produsul aflat la vânzare pe piață din România are un conținut de proteine de 3,5% și 3,6% în Bulgaria, față de țări precum Malta 3,9%, Germania și Finlanda 4,9%.

IGLO – 15 Fish Finger (produs congelat, preambalat, reprezentat de batoane de file de peste marin de Alaska, dezosat, pane, preprajit, producător Frozen Fish Internațional Gmbh Germania). Produsul comercializat pe piață din România are declarat pe ambalaj un procent mai mic de file de peste, respectiv 58%, față de Germania și Olanda unde procentul de peste declarat este de 65%. În același timp, la produsul comercializat în România apa figurează în lista ingredientelor pe poziția a 3-a în timp ce în Germania nu este mentionată apa, iar în Olanda apa figurează pe poziția a 4-a. ( ingredientele se indică în proporția descrescătoare a ponderii în momentul introducerii în fabricație)

Kinder -Pingui - Produsul din România și Bulgaria prezintă conținutul de lapte de 21% fată de 24% în cazul produsului comercializat în Germania, Danemarca, Franța Olanda și Finlanda. Produsul comercializat în România și Bulgaria prezintă conținutul de proteine de 5,3% fată de același produs comercializat în Germania și Finlanda care prezintă conținutul de proteine de 7%. Produsul comercializat în Germania și Finlanda prezintă un conținut de proteine mai mare cu 32% fată de produsul comercializat în România și Bulgaria, produs care și prin denumire este adresat copiilor.

Knorr Bază pentru mancăruri Cub de pasăre: produsul din România prezintă un conținut de extract de carne de pasăre de 0,1% în timp ce același produs comercializat în Franța Danemarca și Cipru prezintă în compoziție 1% carne de pasăre. Produsul din România conține 2% grăsime de pasăre în timp de același produs comercializat în Danemarca și Malta prezintă 3% grăsime de pasăre.

The Coca- Cola Company: Fanta Orange: Produsul de pe piață din România prezintă un conținut redus de suc din concentrat de portocale respectiv de 5%, față de Italia 12%, Franța 10% și Spania 8%. România este singură țara din lista în care sucul de portocale din concentrat este nominalizat al patrulea în lista de ingrediente (în ordinea descrescătoare a ponderii acestora în produsul finit).

Nestlé-Nestea Lemon: Produsul comercializat în România prezintă altă retetă, în lista ingredientelor figurând 0,08% extract de ceai și utilizează zahăr și fructoză, produsul din Spania prezentând 0,1% extract de ceai și utilizează zahăr.

Nestlé -Nescafe 3 in1 (Original): Produsul din România prezintă proporția de cafea instant de 14,5% fată de 10% în Franța, 9% în Olanda și 7,9% în Germania și Spania

D’arbo- gem de căpsuni: Produsul din România prezintă valoarea cea mai mică în ceea ce privește conținutul de glucide, respectiv de zaharuri de 37%, față de 55 % în Germania și Finlanda.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1541 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Și ce măsuri au dispus autoritățile? (Miercuri, 18 septembrie 2019, 9:39)

    hic sunt leones [utilizator]

    Pentru că un produs (atât am căutat) are - la un magazin din Franța - exact același preț pe care îl are la magazinul din România.
    • 0 (0 voturi)    
      E doar gargară (Miercuri, 18 septembrie 2019, 10:48)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      Firmele vor fi obligate să scrie diferența, cu font nelizibil.
      Sau sa facă subbranduri pentru produsele vândute pe piețele marginale (fie cele amărâte, fie piețele bogate sau de origine).

      La brandurile globale, jumătate din preț e marketing, dacă se adaugă transport, vânzări slabe pe piața locală un produs mai prost poate fi mai scump decât cel de la mama lui.
  • 0 (0 voturi)    
    Doar 79 de produse din 128? (Miercuri, 18 septembrie 2019, 10:10)

    jorj_bv [utilizator]

    Având în vedere diferențele de legislație alimentară (taxarea zaharului adăugat) , dar și producția locală (in zona sucurilor, la noi se poate îndulci orice cu suc de mere sau struguri, la mediteraneeni sucul de portocale) sunt explucabile anumite diferențe.

    Neparticiparea la studiul internațional strica credibilitatea acestui comunicat. Șefii anpc sunt numiți politic, iar orice vine de la anpc susținând naționalistă și antimultinatinale în linia partidului trebuie luată cu grijă.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by