​​Țigările electronice și bolile atribuite consumului au produs 29 de decese și aproximativ 1000 de îmbolnăviri în Statele Unite. Totuși, bolile și decesele cauzate de folosirea acestor produse în Europa este estimat să fie foarte mic, potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Experții în toxicologie și dependență de astfel de produse au declarat că sunt 1.299 de cazuri confirmate de boli de plămâni cauzate de țigările electronice. Aceștia au adăugat că fenomenul este unul specific Statelor Unite și nu există riscul ca fenomenul să se extindă în alte părți ale globului. John Britton, expert la Universitatea din Nottingham, a punctat faptul că ceea ce se întâmplă în Statele Unite nu se întâmplă în nicio altă țară unde sunt folosite țigările electronice.

În Marea Britanie sunt 3.6 milioane de utilizatori frecvenți de țigări electronice iar uleiurile ce conțin THC, o substanță psihoactivă foarte periculoasă pentru sănătate, sunt mult mai eficient restricționate ca în Statele Unite, după spusele specialistului Ann McNeill. Experții au adăugat că jumătate din cei care fumează țigările clasice au boli de inimă și plămâni care într-un final, le produc decesul. Astfel, mulți fumători luptă pentru a renunța la țigările clasice și încep să folosească țigările electronice.

În India, având cei mai mulți fumători de țigări clasice, autoritățile au interzis țigările electronice după evenimentele din Statele Unite. Malaezia, care a interzis lichidul pentru țigările electronice încă din 2015, ia acum în considerare interzicerea totală a țigărilor electronice. John Britton nu este de acord cu aceste măsuri, fiind de părere că interzicerea acestor țigări ar putea obliga fumătorul de țigări clasice să continue să fumeze fără a avea alternativa de a trece la ceva mai puțin nociv, pentru ca mai apoi să renunțe la acest viciu. După cum spune tot acesta, interzicerea totală a acestor țigări ar putea omorî oameni.

New Yorkul a anunțat și el măsuri împotriva țigărilor electronice. Statul va interzice țigările electronice cu arome, dar nu și cele cu tutun sau mentol. Guvernatorul a transmis că aromele țintesc spre publicul tânăr iar acest lucru trebuie oprit cumva.