Articol susţinut de A10 by Artmark

Icoane din vremea lui Mihai Viteazul și Matei Basarab, scoase la vânzare

de     Smile Media
Vineri, 3 iulie 2020, 11:08 Economie | Consumator


Expoziția de Valori Tradiționale la Palatul Cesianu-Racoviță
Foto: Artmark
​„Sângele apă nu se face”, întrucât credința a reprezentat, de-a lungul istoriei, liantul care a păstrat unit poporul român, iar simbolul acesteia au fost icoanele. O moștenire valoroasă, în licitație, este reprezentată de icoanele din colecția artistei Cecilia Cuțescu- Storck, prima femeie din Europa care avea să predea la o catedră de arte decorative, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din București, dar și o importantă activistă pentru drepturile femeilor din România. Colecția de 7 icoane pe glajă a fost realizată în ateliere transilvănene în sec. XIX-XX, având prețuri de pornire între 150 și 500 de euro.

Cea mai valoroasă dintre icoane, cu un preț de pornire de 4.000 de euro, datează din epoca lui Matei Basarab din prima jumătate a secolului al XVII-lea, avându-l reprezentat pe Iisus Răstignit. O impresionantă apariție, în licitație, este și o icoană împărătească pe lemn - „Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu”, cu un preț de pornire de 3.500 de euro, realizată în jumătatea sec. XVIII în Țara Românească.

„Omul sfințește locul” - o mărturie scrisă pe iile și costumele populare românești, pe care le regăsim în licitație, adunate din Țara Oașului, Ținutul Pădurenilor sau zonele Argeș, Vâlcea și Olt cu prețuri de pornire între 200 și 500 de euro. Piesele unicat, cu o compoziție care respectă perfect structura tradițională, sunt realizate din pânză de bumbac, țesută manual cu mătase

„Dacă nu știi încotro mergi, uită-te înapoi de unde ai venit” - la obârșie, unde avem testamente care ne fac unici în întreaga lume, iar covoarele tradiționale, trecând proba timpului, spun, în firele țesute, povestea unei familii, a unei regiuni sau chiar a întregului neam. Colecția de 13 covoare basarabene, oltenești și muntenești, cu prețuri de pornire între 100 și 1.000 de euro, sunt realizate din lână naturală, în culori naturale obținute din plante vegetale, cu motive mici în formă geometrică, simple și pline de conţinut.

„Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi” - să vizitezi expoziția de valori tradiționale, deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță sau online artmark.ro și să descoperi suită de piese tradiționale românești - vase din ceramică decorate cu motive populare, lăzi de zestre, obiecte rare de uz utilitar sau mobilier realizat în stil Neo-Brâncovenesc.

Expoziția de Icoane din Colecția Ceciliei Cuțescu-Storck





Covor oltenesc din lână, decorat cu motive floral-vegetale, specifice alesăturilor oltenești, lucrat în atelierele mănăstirii Tismana, mijlocul sec. XX







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4741 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by