Se găsesc marți și joi, pe 23 și 25 februarie, în cadrul Licitației de Mărțișor – Bijuterii, Pietre și Mineralogie. Două zile pentru a alege cadoul perfect pentru Ea, dintr-o colecție impresionantă de aproximativ 400 de bijuterii exclusiviste, vintage sau contemporane – inele, cercei, brățări din aur decorați cu diamante sau chiar diamante libere.

Expoziția de Mărțișor - Palatul Cesianu-RacovițăFoto: Artmark

Tradiția spune că mărțișorul aduce noroc celui ce îl poartă, de aceea este important, atunci când este ales, să fie perfect. Un cadou elegant și în același timp în ton cu ocazia poate fi cea mai valoroasă bijuterie a colecției - un inel din aur alb decorat cu diamant fancy brownish yellow de 8,43 carate. Bijuteria exclusivistă are un preț de pornire în licitație de 40.000 de euro, raportat la un preț de listă de 80.000 de euro.

Cu 25.000 de euro preț de pornire poate fi și un cadou decorat cu 32 de diamante sub forma unei brățari tennis din aur alb, iar cu 20.000 de euro poate fi alesă o pereche de cercei dinaur alb, decorată cu 2 diamante centrale și briliante sau un singur diamant radiant cut, fancy yellow de 4 carate, care este însoțit de certificatul HRD Antwerp.

Dacă cu o bijuterie nu se poate face primăvară atunci există un cadou mai complex - un întreg set de 40 de diamante cu un preț de pornire de 10.000 de euro, din care se pot realiza cele mai deosebite bijuterii. Tot la prețul de 10.000 de euro este și un inel din aur alb, pavat cu diamante, decorat central cu un diamant albastru, realizat într-un celebru atelier italian.

În aceeași notă, dar într-o variantă mai accesibilă sunt și bijuteriile Faberge, care vor reprezenta un cadou memorabil. Pentru doar 4.000 de euro preț de pornire poate fi adjudecat un set din aur, format din colier cu pandantiv, pereche de cercei și inel, decorat cu diamante, granate, iar pentru o valoare de 2.500 preț de pornire, perechea de cercei Faberge, din aur alb și roz, decorată cu diamante, ametiste și granate, care reprezintă o ediție limitată nr. 4/500.

Majoritatea bijuteriilor din cadrul Licitației de Mărțișor – Bijuterii Pietre și Mineralogie au prețuri de pornire de 200 sau 300 de euro, realizate din materiale rare, potrivite pentru toate gusturile. Bijuteriile de colecție pot fi vizionate și probate în expoziția deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00. Cele mai deosebite cadouri, care vor impresiona toate gusturile, se vor licita online, pe Platforma Artmark Live, marți, 23 și joi, 25 februarie, ora 18:30.

Inel din aur alb, decorat cu diamant fancy brownish yellow de 8,43 ct., însoțit de certificat GIA

Articol susţinut de A10 by Artmark