​​În timp ce te zbați să-ți reconstruiești rostul și ritmul vieții în această perioadă agitată, un singur factor pare să rămână constant în viața ta: incertitudinea. Iar în spatele ei, o întrebare te preocupă când gestionezi, în același timp, proiecte, sarcini de serviciu și activități în familie: Ce se întâmplă cu cei dragi dacă tu pățești ceva? Cum îi protejezi din punct de vedere financiar, dacă cel mai pesimist scenariu devine realitate?

Asigurare UNISAFEFoto: UNIQA Asigurari

Fie că te gândești la ieșirea din activitate sau că ești abia la început de drum, răspunsul la îndemână este: asigurarea de viață la termen UNISAFE de la UNIQA Asigurări. Astfel tu și cei dragi sunteți protejați financiar în cazul unor evenimente neprevăzute, astăzi și în viitor.

UNISAFE este o asigurare de viață la termen,distribuită sub forma a 5 pachete predefinite de acoperiri, iar tu poți opta pentru pachetul de asigurare cel mai potrivit pentru tine, în funcție de etapa din viață în care te afli și de obiectivele pe care le ai. Pe lângă acoperirea de bază, deces din orice cauză, UNISAFE oferă, prin clauzele sale suplimentare, protecție pentru 9 dintre cele mai des întâlnite riscuri (în funcție de pachetul ales), iar clauza de afecțiuni grave acoperă 10 dintre cele mai des întâlnite boli grave și oferă acoperire extinsă gratuit pentru copiii asiguratului.

Asigurarea îți oferă flexibilitate în ceea ce privește frecvența de plată a primei de asigurare, existând posibilitatea să alegi frecvența de plată cea mai potrivită pentru tine: anuală, cu_reducere de 5%; semestrială, cu reducere de 3%; trimestrială, cu reducere de 1,5% sau lunară.

Avantajele oferite de UNISAFE sunt completate de posibilitatea cesionării în favoarea unui IFN sau a unei bănci, drept garanție pentru credite importante, precum cel pentru locuință, iar contractul de asigurare poate fi încheiat pe o perioadă cuprinsă între 5 la 40 de ani, permițându-ți să-ți faci planuri pe termen lung.

Prin ce diferă pachetele UNISAFE și care este cel potrivit pentru tine?

Pachetul UNISAFE Family se adresează celor care au deja o familie și copii. Pentru copii este disponibilă protecția pentru 12 boli critice, fără plata unei prime de asigurare suplimentare. Pe lângă acoperirea de bază, pachetul oferă protecție cu sume asigurate la alegere:

  • Deces ca urmare a unui accident;
  • Invaliditate permanentă ca urmare a unui accident cu progresie de 200%;
  • Afecțiuni grave (10 boli critice acoperite).

Pachetul UNISAFE Start este dedicat cuplurilor tinere, ai căror membri caută soluții de protecție pe termen lung, dar pentru care este în același timp important să își știe partenerul în siguranță, orice s-ar întâmpla. Pe lângă acoperirea de bază, pachetul oferă protecție pentru situații neprevăzute, cu sume asigurate la alegere pentru:

  • Invaliditate permanentă din orice cauză;
  • Intervenții chirurgicale ca urmare a unui accident.

Pachetul UNISAFE Exclusiv este destinat familiilor monoparentale. Este recomandat părinților care doresc să se simtă mai puțin vulnerabili în fața provocărilor de zi cu zi și care vor să asigure protecție indirectă copiilor. Pe lângă acoperirea de bază, pachetul oferă protecție pentru cele mai des întâlnite consecințe ale unui accident, cu sume asigurate la alegere:

  • Deces ca urmare a unui accident;
  • Invaliditate ca urmare a unui accident cu progresie de 200%;
  • Intervenții chirurgicale ca urmare a unui accident.

Pachetul UNISAFE Senior este conceput pentru clienții cu experiență de viață, care caută o soluție de protecție pe termen mediu pentru a își menține standardul de viață la momentul retragerii din activitate în cazul unui eveniment neprevăzut.

Pe lângă acoperirea de bază, pachetul oferă protecție pentru situații critice survenite în urma unui accident sau din orice cauză care poate conduce la invaliditate, cu sume asigurate la alegere.

Pachetul UNISAFE Dinamic a fost creat pentru tinerii plini de energie, independenți financiar și cu o viață activă, care caută soluții simple și rapide, ce oferă o protecție flexibilă prin alegerea a cel puțin două acoperiri suplimentare din lista disponibilă de mai jos și siguranța unui sprijin financiar în cazul producerii unui eveniment nedorit.

Pe lângă acoperirea de bază, alte acoperiri suplimentare posibile (neincluse în pachet) sunt:

  • Deces ca urmare a unui accident;
  • Invaliditate ca urmare a unui accident cu progresie de 200% sau din orice cauză;
  • Spitalizare din orice cauză sau din accident;
  • Intervenții chirurgicale din orice cauză sau din accident;
  • Fracturi din accident;
  • Afecțiuni grave.

Cele 5 pachete predefinite pot fi personalizate, prin adăugarea unor clauze suplimentare, în funcție de nevoile tale.

Momentul potrivit pentru a încheia o asigurare de viață la termen UNISAFE e chiar acum. Pentru mai multe detalii accesează: https://www.uniqa.ro/persoane-fizice/viata-si- sanatate/asigurarea-de-viata-la-termen-unisafe și solicită o ofertă.