Black Friday e pe lângă noi, promovat de influenceri și de presă. Totuși, trebuie să ne punem întrebarea: E ceva, un produs de care avem nevoie cu adevărat care să ne simplifice viața sau cu ajutorul căruia să producem, poate, bani pentru a-l transforma într-o investiție? În multe cazuri, răspunsul este nu. De Black Friday, mulți cumpără irațional, aruncă banii, fără să aibă neapărată nevoie de un produs, doar în ideea că este redus și că, cine știe, la un moment dat poate îl vor folosi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pur și simplu, creierul este păcălit de tacticile marketingului: urgența, teama de a pierde oferta, popularitate (concepte pe care le-am detaliat într-un alt material - e un link ceva mai jos despre ce se întâmplă în creierele oamenilor).

Crezi că nu reziști fără să cumperi ceva de Black Friday? Poate ar trebui să îmbrățișezi o filosofie minimalistă. Atunci vei deveni complet imun. Nu vei mai cumpăra nimic ce nu-ți va folosi cu adevărat. Pur și simplu nu te va mai interesa așa ceva. (detaliem în partea a doua a textului, unde punem și câteva link-uri, iar pentru mai multe detalii pot fi citite cărțile citate)

Situația este mai gravă în cazul persoanelor care folosesc carduri de credit pentru a cumpăra lucruri. Practic, cumpără ceea ce nu-și permit. Când banca vine cu o ofertă de acest gen, gândește-te că e posibil să fii influențat să folosești acel card. Te îndatorezi pentru lucruri de care poate chiar nu ai nevoie.

E adevărat că multe persoane judecă pe cei din jur după ceea ce posed, dar de ce ți-ar păsa? Tu ai viața ta, visurile tale, aspirațiile tale.

Discuția unui minimalist cu banca

Fiind aproape minimalist, Andrei, despre care am tot scris de-a lungul ultimilor ani, nu cheltuie bani pe lucruri care nu-i folosesc cu adevărat. Înainte de orice și-ar dori, se gândește și cât de mult îi va folosi . În general își dă seama că nu are ce să facă cu prea multe lucruri. Prin urmare, este complet imun la Black Friday. Nu-l interesează ofertele, nici nu se uită. Pur și simplu nu are nevoie de nimic.

De exemplu poate că mulți s-ar gândi să-și schimbe televizorul pe care îl au de 6-7 ani. Lui Andrei nu-i pasă. În realitate nici nu-l prea folosește. Stă mai mult oprit. La filme nu se prea uită, decât atunci când citește în presă că ar fi apărut vreo capodoperă, evită serialele pentru că ar pierde prea mult timp cu ele, iar la programele TV spune că nu ar prea avea ce să vadă. Un singur post îi place (Viasat History), dar nu s-a uitat anul acesta mai deloc din lipsă de timp.

Singurele lucruri pe care le cumpără, atunci când nu găsește la biblioteca din cartier, sunt anumite cărți (adoră SF-ul de calitate). El vrea cărțile în format electronic pentru a nu rămâne cu ele în casă după ce le-a citit: nu-i place să se adune praful peste ele.

Săptămâna trecută, la fel ca mulți clienți, a primit un apel de la una din băncile cu care colaborează (nu dăm numele, dar cei care au primit apeluri știu despre care este vorba). Folosește două bănci (are conturi curente) pentru că în trecut s-a confruntat cu situația în care au fost probleme cu cardurile. De când are două, când sistemul pică la una, merge la cealaltă.

A răspuns la telefon iar o fată (după voce foarte tânără – probabil în jur de 20 de ani) a început să vorbească. Prima dată i-a menționat că acea convorbire este înregistrată și i-a cerut acordul, pe care i l-a dat.

Fata a început prima dată să prezinte oferta pentru un credit de consum. Când ea vorbea, după ton și cursivitate, Andrei a crezut inițial că este un robot. Nu știa dacă vorbește cu o persoană.

La final, fata l-a întrebat: Cum vi se pare oferta, sunteți interesat?

Andrei: Păi... nu prea am ce să fac cu banii ăia dacă accept oferta. Eu nu prea consum, în general. Nu-mi folosesc la nimic. Pur și simplu n-am ce să fac cu ei.

Fata a făcut o secunda de pauza, probabil în cazurile astea este obligată să încerce să bage clientului pe gât o altă ofertă. O fi schimbat pagina pe calculator și a trecut la al doilea capitol.

Fata: Avem și un card de credit. Puteți face cumpărături, costurile nu sunt mari. Nu e obligatoriu să-l folosiți, dar îl puteți avea dacă vă doriți să cumpărați ceva anume. Plătiți doar 35 lei/an (Andrei nu mai reține exact suma, posibil să fie mai mare sau mai mică cu 10 lei).

Andrei, din nou: Eu înțeleg, dar să știți că nu cumpăr în general lucruri. Chiar nu l-aș folosi. L-aș ține degeaba.

Fata de la bancă a înțeles și i-a zis că găsește toate informațiile pe site-ul băncii dacă se răzgândește etc.

Cum am spus și mai sus, Andrei nu cheltuiește de Black Friday, ci investește banii economisiți, iar anumite câștiguri le donează.

Probabil băncile vin acum cu ofertele în apropierea sărbătorilor, fiind o perioadă a cumpărăturilor. Unele persoane „pică în plasă” sau în „cârligul din undița” băncii și a comercianților care anunță reduceri la anumite produse. Astfel ajung să se îndatoreze și să-și dea seama prea târziu de situația în care se află. Despre cum funcționează mintea în perioada reducerilor, respectiv Black Friday, HotNews.ro a scris un material: Ce se întâmplă în creierul oamenilor de Black Friday și cum sunt păcăliți de comercianți

Trebuie să recunoaștem când propaganda consumului ne influențează

HotNews.ro a scris la începutul anului un material despre ce înseamnă să fii minimalist. Practic, reluăm câteva idei și apoi punem link-ul către el (pentru mai multe detalii, unele practice).

„Consumerismul ne înconjoară ca aerul pe care-l respirăm și, precum aerul, este invizibil. Foarte greu ne dăm seama cât demult ne influențează filosofia potrivit căreia trebuie să cumpărăm, cumpărăm, cumpărăm ca să fim fericiți”, spune Joshua Becker în cartea „The More of Less”.

El este de părere că trebuie măsurată amploarea propagandei consumeriste și să observăm cât de bine pătrunde discursul public asupra noastră. De asemenea, trebuie să recunoaștem că am fost influențați de el.

• Astăzi, o tabletă, cel mai nou telefon sau adidași au devenit premisa pentru a primi respect. Anumite branduri de bere sunt sinonime cu prietenia și cu comunitatea (asta pentru că, potrivit cărții lui Becker, omul este un animal social și vrem să facem parte dintr-un grup). O casă foarte mare arată statutul și dovada câștigurilor. Toate aceste idei au fost create de specialiștii în publicitate ai căror clienți profită când cumpărăm mai mult decât avem nevoie.

• Indiferent dacă facem bani pentru a le cumpăra, studiem și cumpăram, pentru a le curăța și organiza, pentru a le repara, pentru a le înlocui sau pentru a le vinde, bunurile noastre ne consumă timpul și energia

• Copiii pot fi încurajați să aibă visuri mai mari decât să aspire către cele mai noi dispozitive mobile, mașini scumpe sau, la un moment dat, o casă mare.

Specialiștii în publicitate au așa de mult succes în a se juca cu dorințele egoiste de a deține, încât astăzi a cumpăra și a deveni fericiți au devenit sinonime.

Ne place să cumpărăm. Drept dovadă, uitați-vă la Black Friday.

Cartea este interesantă, conține și tacticile de marketing pe care le folosesc specialistii în marketing pentru a fura ochii și mintea consumatorilor. Veti regasi multe dintre cele scrise în carte atât în spatiul online, cât și pe stradă.

Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea

Fumio Sasaki în cartea „Goodbye, things” spune: Când devii minimalist, te eliberezi de toate mesajele materialiste care ne înconjoară. Toate reclamele creative și reclamele enervante nu mai au efect asupra ta. Vedetele nu te mai fac să te simți invidios. Produse noi cu specificații de top, apartamente noi în construcție - nimic nu are legătură cu tine și poți să te plimbi prin oraș simțindu-te confortabil și liber.

Despre cum încearcă marketingul să ne păcălească pentru a cădea în capcana consumului irațional, HotNews.ro a scris un material în martie.