Articol susţinut de A10 by Artmark

17.000 de euro pentru icoana semnată de Arsenie Boca/ Licitație record pentru artă sacră

de     HotNews.ro
Joi, 9 decembrie 2021, 12:24 Economie | Consumator


Icoană pe glajă, ''Maica Domnului Îndurerată'', oferită de părintele Arsenie Boca părintelui Ieronim Grovu de la Sâmbăta de Sus, purtând pe verso dedicația și semnătura lui Arsenie Boca
Foto: Artmark
Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, a fost adjudecată aseară, în cadrul Licitației de Artă Sacră, pentru 17.000 de euro, fiind cea mai disputată piesă a evenimentului. Peste 30 de pasionați de artă sacră și colecționari au fost interesați de piesa de colecție, oferind, timp de 15 minute, 49 de pași de licitație. Raritatea absolută, apărută în piața românească de artă, a avut un preț de pornire de doar 350 de euro.


Piața regională de artă sacră marchează recorduri semnificative pentru icoana ortodoxă care circulă, așa cum au circulat și autorii ei, în spațiul de interes creștin ortodox. Astfel, recordurile stabilite în cadrul Licitației de Artă Sacră la Casa Artmark indică o apreciere a pieței la nivel regional: o rată de adjudecare de aproximativ 80%, un total de vânzări de 184.000 de euro, fiind cea mai bună licitație de artă religioasă de anul acesta, și o durată de peste 5 ore. În cadrul evenimentul de aseară au participat 263 de palete, 64 fiind adjudecate.


Pentru 14.000 de euro a fost adjudecată icoana de pelerinaj „ Cetatea Ierusalimului ”. Piesa, veche de 155 de ani, a avut un preț de pornire de 1.600 de euro, fiind un certificat pentru cei care mergeau să se închine la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, aducând în România acest obiect simbolic care reflectă obiective de pelerinaj și scene reprezentative pentru tradiția creștină.

Totodată, una dintre primele icoane pictate în atelierul de la Nicula, „Sfântul Nicolae pe tron”, realizată în 1799, a fost adjudecată pentru 10.000 de euro, prețul de pornire fiind de 600 de euro. Recordul pentru o icoană pe glajă indică, în piața românească de artă, o arie de interes pentru circularea icoanei de artă ortodoxă, nu atât pentru funcțiunile ei tradiționale, cât pentru calitățile ei intrinseci de obiect de colecție, de însemnătate istorică și artistică, distinct nu doar prin tematică religioasă cât prin grad de măiestrie picturală.

Piața românească reușește gradual să marcheze și cotații de autor ce le fac interesante pentru colecționarii locali, dar și pentru cei regionali. Astfel, recordul de autor a fost stabilit de artistul român, extrem de rar în piață, Ioan Pop de Făgăraș. Zugravul a fost prezent în licitația de aseară cu icoana pe glajă „ Sfinții Militari Gheorghe și Teodor Tiron”, care a fost adjudecată pentru 1.800 de euro. În licitație, piesa rară a avut un preț de pornire de 500 de euro.

Licitația de Artă Sacră nu a fost unicul eveniment desfășurat marți, 8 decembrie, la Casa de Licitații A10 by Artmark. Seara a debutat cu Licitația de Fapte Bune, unde pentru 6 cauze umanitare au fost strânse donații de peste 200.000 de euro. Donațiile continuă și post-licitație, în următoarele 5 zile, prin oferte de donație înregistrate pe site pentru o cauză din cele 6. Oricine poate dona, având un cont activ pe artmark.ro.

Icoană de pelerinaj, Cetatea Ierusalimului, 1866, piesă rară




Articol susţinut de A10 by Artmark








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4622 vizualizari

  • +6 (14 voturi)    
    Cu ce diferă de arta naivă? De unde valoarea? (Joi, 9 decembrie 2021, 12:42)

    BEDE [utilizator]

    Cu ce diferă aceste icoane de arta naivă?
    Doar pentru că a fost pictată de acest Arsenie Boca, persoană cu anumite particularități remarcabile. Și atât. Sau, cumva, vor veni unii să spună că icoana pictată de Arsenie Boca face și minuni? Deși ideea că o pânză, un lemn sau o sticlă pictată ar face ceva este teribil de absurd, din vreme ce este doar un obiect care nu are nici un motor și nimic inteligent. A, că Dumnezeu face minuni, aceasta este altceva, iar dacă admiți că există Dumnezeu, implicit admiți că El poate face minuni, dar este absurd să crezi că Acela care a creat tot ce există ar fi condiționat în a face minuni de un obiect pe care El l-a creat.
    Va veni cineva și va spune că minunile au loc pentru cei care au credință. Dar, dacă vedem ce scrie în Noul Testament cu privire la când au făcut ucenicii lui Isus minuni, vedem că le-au făcut pentru a arăta necredincioșilor că Dumnezeul de care le vorbeau ei are putere. Deci, minunile nu apar acolo ca un bonus pentru credință.
    • +14 (14 voturi)    
      Minciuna prin omisiune? (Joi, 9 decembrie 2021, 16:33)

      aladdin [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Si eu initial am crezut ca icoana e pictata de insusi Arsenie Boca. Dar atentie, nicaieri nu se spune ca ar fi fost pictata de el; insa faptul ca e prezentata ca fiind semnata de acesta cred ca e intentionat pentru a induce in eroare (de obicei cand spui ca o pictura e semnata de cineva, acel cineva a realizat pictura). Realitatea este ca Arsenie Boca a facut acea icoana cadou cuiva si a scris o 'dedicatie' pe spatele acesteia, semnandu-se la final.
      Nu contest ca asa ceva e rarisim (si poate locul ei ar fi fost la Prislop), dar modul in care a fost promovata e inselator.
      • +3 (9 voturi)    
        Deci teapa! (Joi, 9 decembrie 2021, 18:32)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui aladdin

        Ce bine-mi pare …. ��
        • -6 (8 voturi)    
          DNA poate verifica daca cei 17.000 de euro (Vineri, 10 decembrie 2021, 13:05)

          Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Alui

          au fost obtinuti legal ?
  • -6 (14 voturi)    
    Mersi, prefer arta sacra a Christinei Metzner (Joi, 9 decembrie 2021, 12:57)

    Ioan.Toma [utilizator]

    Icoanele artistei germane sunt expuse in galeria Superladen din Offenbach, le gasiti insa si pe net.
  • -1 (23 voturi)    
    inapoi in medievalism (Joi, 9 decembrie 2021, 14:24)

    Coresponedntu [utilizator]

    icoane pictate probabil in timpul crizelor in care il vedea pe individul care mergea pe apa si transforma apa in vin mai ceva ca Bachus Stefanescu...
  • +1 (11 voturi)    
    Cumparatorul? (Vineri, 10 decembrie 2021, 0:20)

    ranuhasu [utilizator]

    Cine le-a luat, Becaleus?
  • +12 (12 voturi)    
    Titlu care creează confuzie. (Vineri, 10 decembrie 2021, 10:55)

    asavreau [utilizator]

    Icoana nu-i realizată de Arsenie Boca. Este semnată și dăruită de Arsenie Boca. Cine-i realizatorul, pictorul? Mister !
    • -4 (8 voturi)    
      Icoana realizata de Arsenie Boca (Vineri, 10 decembrie 2021, 18:35)

      Alegro [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      In domeniul artelor sacre creatorul este considerat cine o semneaza si dateaza.
      Data creatorului este foarte importanta pentru ca reflecta nu numai personalitatea creatorului ci si imaginea artistica cu care se identifica intr-un segment al domeniului artelor sacre.
      • +3 (13 voturi)    
        O invenție a d-ta. (Sâmbătă, 11 decembrie 2021, 8:10)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Alegro

        Arsenie Boca nu a pictat niciodată ceva. Nici măcar o icoană. Dacă nu am dreptate, dovedește-mi ,arătând alte picturi, desene realizate de Arsenie Boca. Unii insistă cu sfințenia lui Arsenie Boca, și merg la exagerări, cum este și asta cu icoana. Sincer, nu ajută la prestigiul lui Arsenie Boca, o minciună.
        • -3 (5 voturi)    
          Biserica de la Draganescu... (Duminică, 12 decembrie 2021, 11:00)

          Valtran [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

          .... judetul Giurgiu.
          15 ani de munca.
  • +5 (7 voturi)    
    Marketing bisericesc (Duminică, 12 decembrie 2021, 11:01)

    provest_1 [utilizator]

    Arsenie Boca, un individ despre care nu se stia absolut nimic acum 20 de ani, semneaza picturi create de altii.
    SI niste indivizi care cred orice poveste chiar le cumpara.
    BOR-ul e foarte tare la marketing, trebuie sa recunoastem.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by