Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat din nou societatea care operează hotelul de cinci stele Radisson Blu din Capitală, după ce peste 40 de camere ale unităţii de cazare au fost verificate, fiind descoperite deficienţe precum pereţi murdari sau mobilier uzat, rupt ori cu pete. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, anunţă că va cere instituţiilor competente să ia în discuţie clasificarea unităţii de cazare.

Radisson Blu BucurestiFoto: radissonhotels.com

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, sâmbătă, că a extins verificările la camerele hotelului Radisson Blu din Bucureşti, administrat de S.C. Nemo Investement Vehicle S.A., scrie News.ro. Controlul a fost făcut după ce o verificare iniţială a scos la iveală numeroase nereguli, hotelul primind joi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 33.000 lei.

Astfel, vineri au fost controlate alte 94 de camere, la 46 dintre acestea înregistrându-se „nereguli importante”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de ANPC. În acest context, preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu, anunţă că va cere instituţiilor competente să ia în discuţie clasificarea unităţii de cazare de cinci stele.

„Altă zi, altă stea care cade! Dacă o ţinem tot aşa, ajungem să aducem stele de pom de iarnă, de acasă. Este de toată jena! Vom face adresă către autorităţile competente, pentru a fi reevaluată clasificarea acestui hotel, poate va rămâne cu o stea şi jumătate. Restul le va găsi pe cer, în prima noapte senină!” - declară Horia Constantinescu, citat în comunicatul ANPC.

În urma verificărilor, comisarii ANPC au aplicat încă o amendă contravenţională, în valoare de 10.000 de lei, şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru cele 46 de camere cu deficienţe, până la remedierea acestora.

Joi, ANPC a făcut un control la Radisson Blue, constatând nereguli în zona de bucătărie şi în cele 11 camere libere ale hotelului.

În zona de bucătărie au fost descoperite produse semifinite cu data limită de consum depăşită - sosuri, condimente, lapte, dar şi produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare sau fără data limită de consum, precum şi ustensile cu grad avansat de uzură, un grătar neigienizat, cu arsuri grosiere, sau reziduuri solide în recipiente neacoperite, amplasate în spaţiile de prelucrare.

În cele 11 camere care erau libere la momentul controlului oficiali ANPC au constatat că sunt pereţi murdari, mobilier deteriorat, protecţii pentru saltea pătate şi deficienţe de informare a turiştilor în camere (informare incompletă şi doar în limba engleză).