​Peste 30 de obiecte istorice ale familiei Ceaușescu sunt scoase la licitație săptămâna viitoare, vineri, 19 mai, într-un eveniment dedicat ultimului secol de istorie a României, cuprinzând antipozii evoluției noastre, monarhia și comunismul, într-o Licitație de Artă și Istorie. De controversatul cuplu Nicolae și Elena Ceaușescu, care a condus România timp de mai bine de 20 de ani, sunt legate numeroase piese care redeschid o fereastră – și mai multe unghiuri de vedere – către un trecut din ce în ce mai puțin recent, încărcat de negură, dar și supus, prin curgerea timpului, unei decantări de semnificații. Articole vestimentare ce au aparținut lui Nicolae Ceaușescu și teza de doctorat semnată de Elena Ceaușescu, dar și afișe sau fotografii semnate de cuplul dictatorial oferă perspective asupra vieții lor private, puterii pe care o exercitau, asupra gândirii și a modului acestora de operare.

Șapcă bărbătească din bumbac, ce i-a aparținut lui Nicolae CeaușescuFoto: Artmark

De numele Elenei Ceaușescu, în licitație, este legată teza de doctorat în chimie (având ca temă „Polimerizarea izoprenului”), urmare a căreia Elena Ceaușescu obține titlul de doctor. Piesa are prețul de pornire de 300 de euro și face parte din mica serie de 3 exemplare dactilografiate, originale, a cărei realizare era obligatorie potrivit regulamentelor în vigoare în epocă. Doctoratul în chimie al Elenei Ceaușescu a trezit controverse și zvonuri, înăbușite rapid de mijloacele de forță ale regimului. Teza de doctorat îi deschidea Elenei Ceaușescu un lung drum al unei așa-zise consacrări științifice – director al Institutului de Cercetări Chimice din București, dar și membru al Academiei Române.

O piesă istorică ce apare în fotografiile de epocă este șapca bărbătească din bumbac, ce i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Prețul de pornire al accesoriului vestimentar este de 600 de euro, fiind însoțit de certificatul R.A.P.P.S. eliberat la data vânzării acesteia prin licitațiile din anii 1991-1993. În reședința familiei Ceaușescu s-a aflat și arborat și steagul PCR din mătase, de asemenea însoțit de certificatul R.A.P.P.S., care, în licitația din 19 mai, are prețul de pornire de 500 de euro.

În cadrul evenimentului din 19 mai se va scoate la licitație și o inedită sticlă de colecție de Vodkă „Ceaușescu”. Băutura, în tiraj limitat la începutul anilor ’90, are un preț de pornire de doar 35 de euro și este intactă. De remarcat că, în ultimii ani, exemplare similare din micul tiraj au ajuns la vânzare în piață pentru prețuri de câteva mii de euro. Dintr-un registru asemănător este barul în formă de glob pământesc cu lampă, sculptat în lemn, decorat cu hartă a României, făcut cadou de filiala P.C.R. Bihor lui Nicolae Ceaușescu și are un preț de pornire de 200 de euro.

Între alte piese deosebite din licitație se numără și o inedită fotografie care îl ilustrează pe Nicolae Ceaușescu în mină, împingând un furgonet. Imaginea a fost surprinsă de celebrul fotograf Armand Rosenthal și are prețul de pornire de doar 50 de euro. Pentru prețul de pornire de 200 de euro vor fi scoase la licitație 22 de fotografii care îl ilustrează pe Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 1977. Un fragment din corespondențele lui Nicolae Ceaușescu este lotul format din două cărți de vizită trimise de fostul dictator către George Macovescu. Piesele au prețul de pornire de doar 75 de euro și provin din colecția fostului Ministru de Externe George Macovescu, căruia i-au fost adresate cărțile de vizită însoțite de mesaje de mulțumire.

Piesele care au aparținut familiei Ceaușescu, alături de alte 300 de obiecte istorice care recreează istoria României de la monarhie la comunism, pot fi vizionate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță până pe 19 mai. „Un secol de istorie – de la monarhie la comunism. Licitație de Artă și Istorie” va avea loc în format Timed Online Auction, ce presupune desfășurarea evenimentului de licitație exclusiv online, fără prezența comisarului de licitație, fiind administrat automat de algoritmul platformei Artmark Live 2.0. Mai multe detalii cu privire la formatul Timed Online Auction și regulile care se aplică acestui tip de licitație pot fi consultate aici.

Inedită fotografie ilustrându-l pe Nicolae Ceaușescu în mină, împingând un furgonet, cca. 1970

Articol susţinut de A10 by Artmark