Karlovy Vary: reteta secreta cu care cehii trateaza, de patru secole, elita mondiala

de Ioana Morovan     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 mai 2008, 19:30 Economie | Consumator


Karlovy Vary (Foto: Adriana Rosoga)
Foto: Hotnews
Intre izvoarele termale si un pahar de lichior cu alcool 38% exista, in aparenta, o singura legatura: multe "grade". De fapt, cele doua sunt legate prin istoria de peste patru secole a statiunii Karlovy Vary. Cele 14 izvoare termale, tratamentele SPA la hoteluri cu arhitectura impresionanta si muzeul bauturii traditionale Becherovka atrag celebritati din lumea artistica si politica, dar si turisti "de rand".

La Karlovy Vary ajungi dupa ce traversezi, timp de circa doua ore de la iesirea din Praga, o zona rurala cu localitati ingrijite si culturi intinse de rapita. Iti spui ca asa ar trebui sa arate si terenurile agricole ale Romaniei, macar peste cativa ani.

Numai buncarele cenusii care se itesc, pe alocuri, din pamant ("amintiri" din timpul razboiului) mai rup monotonia peisajului reconfortant in verde si galben. Cand ajungi la Karlovy Vary peisajul se schimba, brusc.

Natura darnica si bine ingrijita
Foto: Hotnews
Pentru inceput, te copleseste vegetatia luxurianta care impodobeste fiecare coltisor de strada: zeci de pomi infloriti, toate speciile de plante ornamentale de toate dimensiunile si culorile, spatii verzi impecabile traversate de alei. Un exemplu de cum sa valorifici la maximum norocul de a avea o natura asa de darnica, ingrijind-o si aducandu-i si mai multa forta.

Charles al IV-lea, Bach, Schiller, Depardieu...si alte cateva sute

Orasul incepe, practic, din momentul in care te intalnesti cu raul Tepla.  Lantul de hoteluri si pensiuni, bijuterii de arhitectura se aliniaza de-a lungul cheiului. Cladirile sunt, aproape toate, opere de arta, incepand cu "Grand Hotel Pupp", unde si-au facut sejurul personalitatile din elita mondiala care au vizitat statiunea de-a lungul anilor.

"Lista" celor care au trecut pe la Karlovy Vary incepe cu Charles al IV-lea care a descoperit, intamplator, izvoarele termale, in secolul al XIV-lea. Balneotarepia a inceput sa se dezvolte dupa aproximativ doua secole, iar statiunea SPA si-a castigat cu adevarat celebritatea in secolul XVIII, cand a inceput sa fie vizitata de regii Poloniei, Prusiei, de tarul Rusiei precum si de artisti germani si compozitori, spre exemplu Friedrich Schiller si Johann Sebastian Bach.

Personalitatile au fost prezente si in secolele urmatoare, majoritatea artistilor si aristocratilor sosind aici pentru sejururi. (Lista personalitatilor care au vizitat Karlovy Vary poate fi consultata aici.)

Tratament pentru zece tipuri de boli
Karlovy Vary - colonadele
Foto: Adriana Rosoga

Dupa cateva sute de metri de plimbare pe cheiul raului Tepla, admirand siluetele cladirilor in stil Art Nouveau, cafenelele, magazinele luxoase, terasele cochete si curatenia impecabila, ajungi la Centrul cu izvoare termale.

Cel mai fierbite izvor are 70 de grade, iar cel mai inalt, peste trei metri. Sute de turisti, majoritatea in grupuri mari insotite de ghizi, stau cuminti la coada pentru a gusta apa fierbinte si sarata, neaparat in cescutele speciale din care bei prin toarta, si care se pot cumpara de la orice chiosc cu suveniruri, din apropiere.  

Apa termala este celebra pentru calitatile sale terapeutice, folosita pentru tratarea a peste zece tipuri de boli (digestive, metabolice, diabet, guta etc.) si mai este folosita la producerea unor sortimente de bauturi si de dulciuri, precum apa minerala, lichiorul Becherovka si celebrele napolitanele SPA rotunde si intinse, ca o farfurie.

Si, pentru ca a venit vorba de Becherovka, acesta este un alt punct de atractie in mica statiune ceha.

Becherovka: 2 pahare pe zi "alunga medicul"

Dupa ce parasesti zona cu izvoare termale si mai hoinaresti pe strazi sau te odihnesti in oazele de verdeata, cu aer parfumat de liliac si magnolii care cresc in abundenta, te poti opri la o cafea sau, si mai bine, la un pahar de Becherovka.

Muzeul Becherovka
Foto: Hotnews
Si nu oriunde, ci chiar la muzeul destinat acesteia si creatorului ei, Jan Becher. Istoria bauturii pentru care cehii au o adevarata cultura este prezentata pentru circa 40 de minute de catre un ghid care explica proprietatile medicinale ale licorii: contine 27 de plante, macerate in alcool, bautura finala avand o tarie de 38 grade.

Se bea intotdeauna rece si se spune ca doua pahare de 20 ml. pe zi reprezinta o sursa garantata de sanatate... Mai aflam, tot la muzeu, ca Jan Becher a descoperit dupa multe incercari reteta de succes care, ca orice reteta care se respecta, este secreta.

Partea amuzanta a explicatiilor ghidului a fost aceea ca, in filmul de prezentare, se "dezvaluie" o parte din reteta. Cine doreste sa "fure" din secretul bauturii sa fie pe faza... si va vedea aparand pe ecran o pagina plina de cifre, formule si explicatii in limba germana.
Numai pentru cateva secunde. Oops...you missed it!

Turul de prezentare se incheie cu o degustare, din Becherovka originala si celelalte doua sortimente produse de companie. Degustarii ii urmeaza, desigur, coada formata de turisti la shop-ul muzeului, pentru achizitii. In fine, vizita la muzeu este bine sa se incheie cu o masa la restaurant... dupa atatea degustari!

Baile Herculane, poate in secolul urmator?

Cei care sunt prea obositi dupa plimbare sau pur si simplu vor sa admire statiunea fara sa mearga pe jos pot apela fara retinere la calestile trase de cai, care se plimba agale de-a lungul strazilor, desprinse parca din alta epoca.

In fine, cine doreste sa revina in epoca noastra si are chef de cumparaturi se poate pierde pentru cateva ore in mall, si el amenajat intr-o cladire veche, renovata si dichisita. Te intrebi, cum au rezistat cladirile acestea atatea sute de ani si arata, chiar si acum, ca niste bijuterii?

Cladiri pe chieul raului Tepla
Foto: Adriana Rosoga
Cum reusesc autoritatile sa mentina in perfecta ordine aspectul orasului, in ciuda miilor de turisti care se afla aici in permanenta? Prin ce minune ar putea ajunge Baile Herculane sau Sinaia (cele doua statiuni apropiate, ca idee, de Karlovy Vary) la un nivel macar comparabil?

Karlovy Vary in cifre

Preturile de cazare la Karlovy Vary incep de la circa 100 euro pe noapte (la hoteluri de 2 sau 3 stele) si se pot organiza sejururi pentru tratament.

Orasul are circa 50.000 de locuitori si se gaseste la aproximativ 120 km la vest de Praga.
Aici se organizeaza si un celebru festival de film, precum si festivaluri muzicale. Anul acesta, festivalul de film se va desfasura in perioada 4.7.2008 - 12.7.2008. Website-ul oficial al festivalului poate fi accesat aici.

Un festival de folclor, de asemenea, sa va desfasura in perioada 4-7 septembrie.

De regula, perioadele pentru sejururi de odihna si tratament incep in aprilie si se incheie in octombrie.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11529 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Cehii si romanii (Duminică, 25 mai 2008, 13:40)

    Sceptic [anonim]

    Cehii pot, noi nu. Statiunile Felix si Herculane, cu ape nu mai putzin valoroase, sunt intr-o degradare continua. Poate si altele.
    • 0 (0 voturi)    
      Karlovy Vary si mafia ruseasca (Luni, 26 mai 2008, 14:32)

      krc [anonim] i-a raspuns lui Sceptic

      mai degraba tb spus ca mafia ruseasca poate si noi nu :-)
  • 0 (0 voturi)    
    Baile Herculane sunt mult deasupra ! (Duminică, 25 mai 2008, 15:38)

    Hubertus [anonim]

    Am vizitat Karlovy Vary si vreau sa va spun ca este un oras separat in doua -unul industrial si altul balneo-prin comparatie Baile Herculane este raiul pe pamant dar nu are noroc datorita unei mafii PSDiste care tine pe loc statiunea ! Si in Karlovy Vary hotelurile sunt cumparate de mafia rusa -oare de ce atatea similitudini ? e mai frumooasa viata in turism pentru mafioti ?
  • 0 (0 voturi)    
    impresii Karlovy Vary (Joi, 27 septembrie 2012, 17:33)

    vera [anonim]

    Merita vazut,
    Este mult mai frumos decat Venetia iar preturile sunt
    mari, pe masura splendorilor care te inconjoara......
    Este adevarat ca este o exploxie demografica de turisti rusi dar nu-ti permiti sa stai mai mult decat daca cumperi o excursie de la o agentie.
    Pacat ca nu atragem investitori si ptr.Herculane poate tot rusi.....
  • 0 (0 voturi)    
    impresii (Luni, 23 iunie 2014, 6:22)

    CHIS FLORICA [anonim]

    Este adevarat ca sunt foarte multi rusi, dar asta nu te impiedica sa te bucuri de fiecare minut petrecut acolo.
    Am fost in anul 2010, de revelion, deoarece in Romania nu gaseai nici unde un sejur sub 300 euro de persoana. Accidenta a cautat pe un site in strainatate si a gasit un sejur de trei zile cu mic dejun inclus la 150 de euro pentru doua persoane, unde credeti? da la Karlovy Vary. Prima data am crezut ca este o pacaleala, dar am plecat cu bani la noi si am zai ca asta este, daca nu este in regula mergem la Praga ca mai fost si ne-a placut.
    A fost excelent din toate punctele de vedere.
    Plecam dimineata din hotel si pana seara nu mai puteam de oboseala, pentru nu mai stiam pur si simplu cum sa facem sa vedem cat mai mult.
    A fost fantastic.
    De ce nu este si la noi asa?
    De ce altii pot si noi nu?
    Si ce daca sunt rusi, la noi nu vin rusi in Brasov, Sinaia sau alte statiuni?
    Important este sa intretinem si sa punem in valoare ceea ce avem. DAR SE PARE CA NU INTERSEAZA PE NIMENI CA SE POT FACE BANI DIN TURISM MAI MULTI DECAT IN ORICE ALT DOMENIU.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by