Update 1: Colegiul Farmacistilor s-a intrunit intr-o sedinta de urgenta. Distribuitorii au incetat livrarea de cateva zile, pe fondul evolutiilor cursului de schimb, iar farmaciile nu mai au medicamente in stoc.

O cititoare Hotnews semnaleaza pe Forum ca nu se mai gaseste insulina in farmacii, la fel cum nu se gasesc alte medicamente de import.

"ieri am auzit de un om care avea nevoie de citostatice - astazi trebuia sa le faca. A cautat femeia in toate farmaciile, a inceput sa sune prieteni sa vada de unde poate face rost.

Am auzit de ea si am sunat si eu o ruda care este farmacista, de la care speram sa obtin medicamentul si care mi-a zis urmatoarele:

Depozitele de medicamente din toata tara sunt in greva si nu mai distribuie medicamente. Pentru cei care aveau nevoie de insulina am luat de la alte farmacii, care mai aveau pe stoc. Mai sunt cateva depozite care distribuie, restul deloc. Nici in spitale nu mai distribuie medicamente.

Daca este asa este foarte grav. Ce va face diabeticul care are nevoie de insulina? Moare ca depozitul e in greva???"

Comunicat Colegiul Farmacistilor:

Consiliul National al Colegiului Farmacistilor din România s-a întrunit ieri într-o sedinta de urgenta pentru a analiza motivele, efectele si solutiile posibile ale crizei medicamentelor.

Semnalul de alarma a fost tras de faptul ca, în ciuda asigurarilor date de Ministerul Sanatatii, distribuitorii de medicamente au încetat livrarea medicamentelor, al caror pret este afectat de devalorizare, iar stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate.

Reporterul HotNews.ro a cautat insulina la diverse farmacii din capitala

Farmacista ridica, neputincioasa, din umeri:

"Ce tip de insulina cautati? Ah, stati ca va intreb degeaba, oricum n-avem de niciun fel. Cum, nu stiti? Depozitele sunt in greva de la inceputul saptamanii, de unde medicamente?", aflu intr-o farmacie, la Obor.

Aproape de Iancului, un farmacist se ofera sa caute in baza de date a retelei de farmacii si mai gaseste 10 fiole de Novomix la Piata Rossetti. "Mergeti acolo, poate le prindeti. Noi nu mai avem de niciun fel de ieri. Au mai venit si altii sa intrebe, dar nu avem de unde sa luam! E din cauza furnizorilor care au intrat in greva", explica el.

"Niciuna dintre comenzile pe care le-am dat vinerea trecuta nu a fost onorata si saptamana asta nu am putut da nicio comanda. Sunt depozitele in greva si nu putem decat sa vindem ce avem in stoc", povesteste alta farmacista.

Pana la Piata Muncii o singura farmacie are insulina, Novomix 30mg. "Atat mai avem, in rest fie s-a terminat, fie se da prin comanda si nu avem cum sa comandam. Nu stim cand se termina greva, nu avem ce sa facem", spune.

De la Piata Muncii pana la Dristor tot ce pot oferi farmacistii bolnavilor sunt sperante ca, de luni, furnizorii vor reveni la lucru : "Am inteles ca o saptamana dureaza, de luni ar trebui sa primeasca, deja, comenzi. Dar nu stiti sa veniti sa dati comanda cu o saptamana-doua inainte? Stati asa, pana in ultima clipa? Nu stiu ce sa va sfatuiesc, luati legatura cu medicul", ma cearta una dintre farmacistele de la Baba Novac. (a consemnat Andreea Flintoaca)

Comenteaza pe Forum

Vezi Comunicatul integral