Americanii isi pierd increderea in capacitatea lor de a-si mentine actualul standard de viata, indica un sondaj de opinie realizat de CNN/Opinion Research Corp.

Doar 39% dintre cei chestionati s-au declarat convinsi ca isi vor mentine standarul de viata si in anul urmator, ceea ce reprezinta o scadere de sase procente comparativ cu ancheta precedenta.

Jumatate dintre cei care au ipoteci la case au afirmat ca isi vor plati ratele in continuare. CNN precizeaza insa ca acest procent este mai scazut cu 8% fata de anul trecut. In plus, sondajul a mai dezvaluit ca un numar tot mai mare de americani se tem ca nu vor reusi sa-si plateasca datoriile la cartile de credit sau ratele pentru masini.

Potrivit rezultatelor anchetei CNN/Opinion Research Corp., doar unul din patru parinti cu copii sub 18 ani sustine ca va reusi sa plateasca taxele scolare.

"Pe masura ce economia se inrautateste, increderea americanilor in perspectivele economice proprii a scazut, ajungand la cel mai de jos nivel atunci cand e vorba de obiective pe termen lung, precum economiile pentru universitate sau pentru pensionare", a declarat Keating Holland, directorul centrului de sondaj al CNN.

Sondajul a fost realizat intre 12 si 15 martie, iar la intrebarile telefonice au raspuns 1.019 americani.