Ministerul Transporturilor vrea sa faca investitii in modernizarea spatiilor administrative si de productie ale CFR Marfa, dupa ce anul trecut a inregistrat un esec in privatizarea companiei feroviare. De asemenea, Guvernul analizeaza oportunitatea schimbarii metodei de privatizare a TAROM. Informatia apare in Programul National de Reforma elaborat de Guvern in aprilie 2014 si transmis la Comisia Europeana.

CFR MarfaFoto: AGERPRES

Documentul programatic pentru perioada 2014-2017 contine o situatie a principalelor reforme pe termen scurt si mediu planuite de Guvern.

La capitolul transporturi, Guvernul mentioneaza printre "principalele masuri preconizate" si "reabilitarea si modernizarea cladirilor si spatiilor de productie si administrative ale SNTFM CFR-Marfa SA".

"Activitatile de reabilitare si modernizare vor contribui la reducerea consumurilor energetice necesare incalzirii cladirilor si spatiilor in care isi desfasoara activitatea SNTFM CFR-Marfa SA. Se estimeaza o economie de energie de 7,10 tone echivalent petrol/an", sustine executivul.

O alta masura preconizata de Guvern este "modernizarea eficienta a sistemelor proprii de producere si transport a energiei termice la SNTFM CFR-Marfa SA".

"Activitatile de modernizare vor contribui la reducerea consumurilor de combustibili destinati functionarii centralelor termice ce asigura producerea agentului termic necesar incalzirii cladirilor si spatiilor tehnologice. Se estimeaza o economie de energie de 88,51 tep/an", sustine Executivul.

In martie 2014, intr-un raport de evaluare a derularii programului de asistenta financiara pentru Romania, expertii FMI notau ca autoritatile romane "s-au angajat sa demareze o restructurare majora a CFR Marfa, in urma efortului de privatizare esuat".

In 14 octombrie 2014, privatizarea CFR Marfa a esuat oficial, omul de afaceri Gruia Stoica, cel care controleaza Grup Feroviar Roman (GFR), castigatorul licitatiei, anuntand la finalul discutiilor de la Ministerul Transporturilor ca "vanzatorul nu si-a indeplinit clauzele suspensive" din contract.

Ministrul Transporturilor de atunci, Ramona Manescu, a anuntat la randul sau, luni seara, desfiintarea contractului de vanzare-cumparare de actiuni, fara preciza clar motivul acestui esec. Ministrul a oferit cateva explicatii mai degraba confuze, refuzand sa dea detalii la insistentele jurnalistilor.

Manescu a sustinut ca GFR ar fi putut plati pentru actiunile CFR Marfa, ca ministerul a indeplinit toate conditiile pentru transferul de proprietate si ca procesul de privatizare va fi reluat.

"Ministerul Transporturilor si-a indeplinit obligatiile contractuale. (...) cumparatorul ar fi putut plati astazi, renuntand la conditiile suspensive. Comisia de privatizare si consultantii analizeaza posibilitatea sau oportunitatea retinerii garantiei de catre stat. Va fi reluat procesul de privatizare", sustinea Ramona Manescu, anul trecut.

  • TAROM. Guvernul analizeaza modificarea metodei de vanzare a pachetului minoritar

In ceea ce priveste pregatirea privatizarii companiei TAROM, Ministerul Transporturilor analizeaza posibilitatea modificarii metodei de vanzare a unui pachet minoritar de actiuni, urmand sa stabileasca un procentaj al acestuia, potrivit Programului National de Reforma 2014-2017.

"MT monitorizeaza evolutia rezultatelor operationale si financiare inregistrate de companie ca urmare a introducerii managementului privat si analizeaza oportunitatea modificarii metodei de vanzare a pachetului minoritar de actiuni. In functie de rezultatele economico-financiare obtinute de compania TAROM, MT va stabili momentul demararii procedurilor de privatizare, precum si procentajul de actiuni care va face obiectul vanzarii", se arata in situatia principalelor reforme pe termen scurt si mediu, inclusa in PNR 2014-2017.

Initial, Guvernul intentiona sa vanda 20% din TAROM pe bursa.

Zilele trecute, Adunarea Generala a Actionarilor Tarom a decis schimbarea a patru din cei sase membri ai Consiliului de Administratie.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, membrii CA inlocuiti sunt Manuel Donescu, Florin Luca, Constantin Sebesanu si Ovidiu-Petrisor Artopolescu.

Un alt membru CA al Tarom, Bogdan Speteanu, a renuntat la aceasta pozitie in urma cu o luna si jumatate, potrivit surselor citate.

Cei ramasi fiind Dante Stein, fost consilier al premierului Ponta, si Razvan Filipescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism. Dante Stein ocupa pozitia de presedinte al Consiliului de Administratie.

  • Master Planul pe transport, amanat pana la sfarsitul lunii iulie 2014

Ministerul Transporturilor va avea finalizat Master Planul General de Transport pana la finalul lunii iulie 2014, cu patru luni intarziere fata de termenul asumat anterior, reise din Programul National de Reforma transmis de Guvern la Bruxelles.

In septembrie 2013, consultantul privat AECOM, care realizeaza Master Planul pentru Ministerul Transporturilor a inaintat MT o prima versiunea preliminara a documentului.

Insa in martie 2014, MT a incheiat cu consultantul privat un act aditional la contractul de asistenta tehnica, "care prevede ca o noua versiune preliminara a MPGT sa fie predata MT in trim. II/2014, iar versiunea finala a documentului strategic, impreuna cu Evaluarea strategica de mediu si un rezumat al intregului proiect sa fie definitivate pana la sfarsitul lunii iulie 2014", arata Guvernul in PNR 2014-2017.

Executivul spune ca actul aditional a fost incheiat "pentru modificarea si completarea documentului, astfel incat sa ofere un grad de detaliere sporit si o fundamentare suplimentara a nevoilor de dezvoltare a sectorului de transport".

In Planul de actiuni pentru implementarea recomandarilor specifice de tara, elaborat in iulie 2013, Guvernul se angaja sa aiba finalizate si adoptate Master Planul pe transport si Strategia pentru Dezvoltarea Sistemului National de Transport pana la finalul trimestrului I al anului 2014.

Atat Master Planul General de Transport, cat si Strategia pentru Dezvoltarea Sistemului National de Transport sunt documentele de baza necesare Romaniei pentru absorbtia banilor europeni in acst domeniu, in ciclul financiar 2014-2020.

Elaboarea acestor documente era initial estimata sa coste 1,4 milioane de lei.

"In cadrul proiectului de asistenta tehnica (finantat prin POS T) pentru elaborarea Master Planului General de Transport (MPGT), in 2013, au fost finalizate o serie de rapoarte tehnice, precum si documentele necesare pentru etapa de notificare din cadrul procedurii de Evaluare strategica de mediu. In calitate de autoritate contractanta, in trim. III/2013, MT a aprobat doua dintre rapoartele tehnice elaborate de consultantul proiectului: Raportul-diagnostic privind datele necesare elaborarii MPGT si Raportul privind Ghidul national de evaluare a proiectelor in sectorul de transport", mai comunica Guvernul Romaniei Comisiei Europene.

In 23 martie 2014, Comisia Europeana avertiza Bucurestiul ca nu va aproba programele operationale legate de transport, daca Guvernul Romaniei nu face progrese clare si relevante in procesul de redactare a Masterplanului pentru transport.

"Nu vom aproba programele operationale legate de transport, daca nu vedem niciun progres clar si relevant in elaborarea Masterplanului pentru transport. Noi nu am bloca plata fondurilor europene din motive disproportionate, dar in acest caz Masterplanul este o conditie esentiala pentru investitii europene de durata, cu impactul maxim posibil, concentrat in mod strategic", a declarat, pentru HotNews.ro, Shirin Wheeler, purtatorul de cuvant al lui Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regionala.