Ministerul Agriculturii a confiscat 14 tone de legume si fructe in Bucuresti si alte 4 orase, pentru comert ilicit
Actiunile au fost derulate in Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Târgovişte, fiind verificaţi un număr de peste 500 agenţi economici şi persoane fizice, potrivit unui comunicat al ministerului.
Structurile de control au vizat în special comercianţii din angrourile de legume şi fructe, cei ce sunt interpuşi între producători şi consumatori, cei care nu deţin documente de provenienţă a produselor, nu garantează siguranţa şi securitatea alimentară şi practică acte de evaziune fiscală, sustine ministerul.
Actiunile au urmărit cu precădere provenienţa produselor comercializate, legalitatea operaţiunilor de achiziţie şi/sau import, precum şi a operaţiunilor de vânzare, conformitatea cu standardele de comercializare, respectiv categoria de calitate şi ţara de origine a produselor, corelaţia dintre cantităţile comercializate cu documentele de însoţire precum şi în cazul persoanelor fizice cu calitatea de producător, existenţa certificatului de producător vizat la zi, precum şi concordanţa cantităţilor comercializate pe specii, cu suprafeţele înscrise pe certificat.
Controalele au fost derulate de echipe mixte constituite din inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ofiţeri de poliţie antifraudă din cadrul I.G.P.R. sau I.P.J şi inspectori din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Controlalele vor continua şi în perioada următoare, a precizat Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua: Liberalii strâng rândurile în jurul lui Cîțu. Orban: Cine atacă premierul trebuie să plece acasă /Cîțu: Le aduc aminte colegilor din coaliție că au de făcut o nominalizare pentru Ministerul Sănătății
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani