La 26 ani de ani, Ana Consulea, cofetar si fondator Zexe Braserie, si-a facut un scop din a face revolutie in cofetaria romaneasca. Tache Ionescu, Carmen Sylva, Regina Maria sau George Enescu sunt doar cateva dintre prajiturile romanesti interbelice pe care Ana le-a adus in contemporaneitate pentru publicul amator de dulciuri istorice, de calitate. Dedica cel putin 18 ore pe zi acestui scop si crede ca in Romania ideala a urmatorilor 10 ani, ar trebui sa reducem birocratia si sa investim mai mult in talentele tinerilor care vor sa practice meserii. „Ne-ar face sa ne simtim mai liberi, mai dornici sa ne punem in practica ideile. Intr -o Romanie ideala, ne-am respecta mai mult semenii, am munci cu mai multa seriozitate, ne-am concentra pe ceea ce avem noi de facut si am investi foarte mult in educatie”.
- In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani prin ochii unor tineri care au avut succes.
Ce te-a inspirat sa pornesti pe acest drum? A fost pasiune sau pragmatism?
Pot spune ca a fost si pasiune, si pragmatism, atunci cand mi-am ales acest domeniu. Cred ca mai mult pragmatism, pentru ca mi-am descoperit pasiunea si pe parcurs. Pur si simplu mi-am ales un domeniu si am facut tot ce mi-a stat in puteri sa excelez in el. Am crescut in mediul Horeca, parintii mei aveau lantul de restaurante Zexe din Bucuresti, dar, cu toate acestea, niciodata nu m-a atras sa devin bucatar. Pur si simplu nu ma regaseam in modul lor de lucru, aveau o disciplina diferita de cea a unui cofetar, de exemplu.
Dupa terminarea liceului, m-am inscris la Facultatea de Turism, pentru ca ma gandeam sa imi deschid o agentie de turism. Suna foarte bine, insa facultatea mi-a schimbat repede optica. Pentru ca familia avea un restaurant unde se organizau o serie de evenimente, nunti, botezuri etc., m-am orientat spre un business de aranjamente florale, simtind ca cele doua business-uri se pot completa foarte bine. Numai ca o intamplare nefericita in urma careia nu am putut sa ii livrez unei mirese florile dorite la nunta, din motive pe care nu le puteam controla, m-a facut sa renunt si la acest business. Am simtit ca vreau o afacere pe care sa o pot controla eu in mai mare masura, chiar daca sunt constienta ca nu exista control absolut. La acel moment, tata mi-a recomandat sa ma gandesc la o pasiune si sa incerc sa o transform intr-o meserie, sa o monetizez. Pe atunci, faceam prajituri continuu, nu la un nivel profesionist, dar stiu ca era ceva ce imi facea cu adevarat placere.
Pentru ca nu aveam prea mult timp la dispozitie, cand am aflat de la un prieten de Scoala de Cofetari din Montbeliard, din Franta, m-am hotarat pe loc ca asta vreau sa fac si m-am inscris la cursuri. Si acela a fost momentul care mi-a decis cariera. Ii datorez acestei scoli tot ce am devenit, atat la nivel professional, cat si la nivel personal. Am invatat de la unii dintre cei mai buni cofetari ai lumii intr-un an cat in doi (pentru ca am comasat scoala), am avut o serie de revelatii care mi-au zdruncit toate convingerile pe care le aveam pana atunci cu privire la cofetarie, tehnici, gusturi etc. Cand imi amintesc acum ce prajituri faceam inainte, mi se face rusine.
M-am intors in tara cu dorinta de a aplica tot ce am invatat acolo, de a educa gusturi, de a aduce in contemporaneitate deserturi traditional romanesti si de a arata ca exista viata si dincolo de amandine, savarine si merdenele. Stiam ca Romania are un potential fantastic pe partea de cofetarie, ca Bucurestiul a fost capitala cu cele mai multe cofetarii din Europa, in perioada interbelica. Am mers in biblioteci, am cautat carti vechi de retete, am cercetat istoricul nostru in materie de cofetarie. Am actionat ca un curator, am extras de acolo ce mi s-a parut interesat si am redat publicului acele deserturi intr-o formula moderna. Pe atunci, faceam prajituri pentru restaurantele lantului Zexe si eram mandra cand vedeam cum curg comenzile. Acum, nu ma mai vad facand altceva in viata in afara de prajituri. Sau ceva care sa nu aiba legatura cu prajiturile.
Ce provocari ai avut de infruntat pana acum in domeniul tau de activitate?
De cand sunt in aceasta meserie, ziua mea de munca are 18 ore. Rareori se intampla sa petrec mai putin timp la serviciu – fie in laborator, fie in braserie sau la intalniri cu clientii. Totusi, nu aceasta este marea provocare a meseriei mele. Nici macar depasirea unor anumite prejudecati legate de consumul de dulciuri nu a fost o provocare, experienta ne-a dovedit ca publicul a fost foarte receptiv si dornic de experimentare si cunoastere. Dificultatile intampinate pana acum au fost strans legate de lipsa personalului calificat. Din pacate, nu avem o scoala de cofetari de traditie care sa scoata profesionisti valorosi. Dar am planuri legate de acest lucru.
Cum ai descrie ultimii 10 ani din domeniul tau de activitate?
Plini, efervescenti. Practic, tot ce am devenit astazi s-a intamplat in ultimii 10 ani. Cateodata, cand ma uit inapoi, nici nu imi vine sa cred cate am facut pana acum. De la schimbat mentalitati (si aici inca lucram, este un efort continuu, pe termen lung), pana la deschiderea propriei braserii, cu depasirea birocratiei de rigoare, momentul in care din cofetar am devenit antreprenor. Iar provocarile abia de acum incep. Ceea ce ma face sa cred ca urmatorii zece ani vor fi si mai dinamici si mai plini.
Ce crezi ca a evoluat in ultimii 10 ani si ce crezi ca ar fi trebuit facut diferit in domeniu tau?
Cofetaria a evoluat extrem de mult in aceasta perioada. Oamenii inteleg deja ce inseamna calitatea si sunt mai selectivi in alegerile legate de mancare. Mai putin zahar, mai putina grasime, mai multa cacao in ciocolata, mai multe ingrediente de calitate, totul intr-un efort de a valorifica mai mult aromele. Ce este de facut? Avem nevoie urgent o scoala serioasa de cofetarie, un proiect pe care il iau tot mai mult in calcul. Avem o cerere tot mai mare de ucenici, insa nu ii putem angaja pe toti in laboratorul nostru. De aceea, avem nevoie de cofetari bine pregatiti. In plus, talentul unui cofetar se pierde daca nu este transmis mai departe. Iar aceasta filozofie se aplica in orice domeniu. Până în momentul în care îmi vor deschide propria școală de cofetărie, îmi doresc să inspir cofetarii și să creez emoție în rândul publicului iubitor de dulce. Sa intru in dialog cu ei prin prajiturile pe care le creez.
Cum vezi urmatorii 10 ani in domeniul tau de activitate?
Lucrurile vor evolua constant, deja suntem pe un trend ascendant. Cred ca vom deveni mult mai seriosi, ca popor, ca ne vom apropia de modelul vestic in ceea ce priveste calitatea scolilor de profil, mentalitati etc. Cerinta pentru dulciurile de calitate va creste constant, iar romanii vor invata sa redescopere cofetaria romaneasca, cea pierduta in vremea comunismului.
Foto: Marius Sabău
Ce crezi ca este esential sa se schimbe, dar si ce ai pastra exact la fel?
Este esential sa se schimbe personalul din domeniu. Iar revenim la scoli. Este vital sa investim in tinerii care vor sa invete si sa practice meserii. Trebuie incurajati continuu. Nu mai trebuie sa vedem meseriile ca pe ceva josnic si umilitor. In tarile civilizate, cu traditie in cofetarie, Chefii coftari au devenit staruri, la fel ca artistii, actorii… Ce as pastra la fel: pofta de cunoastere a oaspetilor nostri. Sunt foarte receptivi si curiosi, sa aiba curajul sa descopere lucruri noi.
Ce iti place cel mai mult la jobul tau?
Libertatea spiritului si momentul creatiei. Fericirea de pe chipul oamenilor cand intra in braserie.
Ce i-ai sfatui pe cei care vor sa urmeze acelasi drum?
Sa aiba mult curaj, putere de munca, rabdare si sa trateze cofetaria ca pe cel mai important lucru din lume. Doar gandind astfel si fiind tenace, pot evolua spre lucruri marete.
Ce ai fi vrut sa stii inainte sa urmezi aceasta cale?
Am avut marele avantaj de a avea parinti care lucreaza in domeniu, asa ca am fost avertizata de toate greutatile ce aveau sa vina. Stiam de cele 18 ore de munca/zi fara zile libere luni in sir, de problemele cu personalul. Si, totusi, toate aceste minusuri nu m-au oprit din drum. Si nu imi pare rau, pentru doar iesind din zona de confort, poti evolua.
Foto: Marius Sabău
Cum crezi ca te vei schimba in urmatorii 10 ani?
Sper ca voi ramane la fel de activa in domeniu, la fel de implicata, fara sa fac rabat de la principii. As vrea, totusi, sa acord mai multa atentie vietii personale in urmatorii 10 ani. Pentru ca un om fericit poate transmite mai departe starea de bine si poate construe lucruri bune pentru cei din jur.
Cum arata Romania ta ideala in urmatorii 10 ani?
Aceasta este o discutie foarte lunga. Cel mai important cred ca ar fi sa eficientizam toate aceste sisteme care astazi implica atat de multa birocratie. Ne-ar face sa ne simtim mai liberi, mai dornici sa ne punem in practica ideile. Mi-e greu sa inteleg de ce trebuie sa facem atat de multe drumuri pentru a rezolva o problema care se poate solutiona foarte simplu online. Intr -o Romanie ideala, ne-am respecta mai mult semenii, am munci cu mai multa seriozitate, ne-am concentra pe ceea ce avem noi de facut, fara sa ne pese de capra vecinului si am investi foarte mult in educatie.
