Fatalitatea schimbărilor climatice, degradarea mediului înconjurător și creșterea încă alertă a populației umane au făcut ca sustenabilitatea (durabilitatea, pentru cei cu înclinații francofone), un termen regăsit până mai ieri doar prin agendele organizațiilor ecologiste, să capete gravitatea unui concept strategic. În 2015, ONU a proclamat 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, multe răsfrângându-se asupra producerii și consumului hranei. Aceste obiective au fost transpuse în strategiile de dezvoltare ale mai tuturor organizațiilor și guvernelor, inclusiv în cea a Uniunii Europene.
Cu toate că are și o latură socioeconomică, referitoare la distribuția echitabilă a resurselor între comunități și în interiorul acestora, sustenabilitatea este privită aproape exclusiv dinspre latura urgenței ecologice, aceea a unui iminent colaps al ecosistemelor. Cu privire la sistemul alimentar, înțelegem prin sustenabilitate capacitatea acestuia de a produce hrană suficientă, sigură și nutritivă pentru a susține existența armonioasă a oamenilor și comunităților de-a lungul mai multor generații.
Deși pare a fi universal acceptată ideea că practicile de exploatare a resurselor naturale trebuie schimbate pentru a obține sustenabilitatea, consensul cu privire la soluții pare greu de atins. Ca și în cazul altor probleme contemporane, dezbaterea a fost deturnată de dispute ideologice. La stânga se situează ecologiștii cu afinitate pentru proprietate colectivă și acțiune publică, iar la dreapta cei care susțin fervent proprietatea individuală și acțiunea privată. Însă, dacă activiștii ecologiști nu au probleme de orientare, cei care nu s-au lăsat seduși de vreo ideologie și care nu ar urmări să pârjolească pământurile înaintea urmașilor lor - adică marea masă a consumatorilor - se pot considera debusolați. Ar avea rost să se preocupe? Contează în vreun fel faptele lor individuale? Cum ar putea face alegeri alimentare mai sustenabile? Până ca „războaiele culturale” ale zilelor noastre să revoluționeze organizarea societăților umane, trebuie să realizăm că în contextul politic și economic actual cetățeanul consumator are un rol semnificativ, chiar dacă unul aditiv. Pe lângă participarea la viața cetății, acesta poate influența activitatea companiilor prin alegerile de produs pe care le face. Fiecare cumpărare de produs este ca un vot politic: impactul avut crește prin cumulare.
Companiile din industria alimentară cunosc foarte bine „puterea” consumatorilor, precum și preocupările tot mai multora cu privire la schimbările climatice și degradarea mediului. Acest fapt este evident pentru oricine are curiozitatea și răbdarea de a citi etichetele frontale ale produselor alimentare. O sumedenie de mențiuni și declarații sunt folosite pentru a evidenția produsele ca fiind mai „prietenoase” cu pădurile ecuatoriale, populațiile de delfini sau chiar comunitățile umane defavorizate din țări cu economii agrare, adică mai sustenabile. Contrar intențiilor, acest asalt informațional produce mai curând neîncredere. Certificările pot ajuta consumatorii să se orienteze mai bine.
Prin certificare, o terță parte, independentă de cea care comercializează produsul, garantează că acesta este conform cu un anume standard. În cazul cel mai fericit, certificatorul este un organism de certificare acreditat, adică o organizație ale cărei practici au fost verificate de o autoritate publică. Oricum, consumatorii pot oricând verifica online dacă marca de certificare este genuină și dacă producătorul care o folosește este cu adevărat certificat. Din păcate, nu există încă un sistem de certificare care să servească optim sustenabilitatea alimentară - dar se lucrează la asta.
Dacă în cazul mărfurilor nealimentare există eticheta ecologică europeană (EU Ecolabel), în cazul celor alimentare există o suită de certificări care acoperă doar anumite aspecte ale sustenabilității. Cea mai importantă – prin măsura în care servește obiectivele unei alimentații sustenabile, prin amploarea răspândirii și prin susceptibilitatea redusă la fraudare – este certificarea organică, numită și ecologică (România) sau biologică (Franța, Germania). La nivelul UE există o schemă de certificare organică foarte strictă, guvernată de reglementări comunitare. Totodată, există o pleiadă de certificări gestionate de organizații private (companii și asociații de consumatori sau producători), care tratează aspecte variate ale sustenabilității, de la impactul asupra economiilor defavorizate la cel asupra biodiversității, calității solului ori încălzirii globale. Din păcate, multitudinea certificărilor existente poate crea confuzie și contribui în plus la neîncredere.
Dacă efortul de a investiga practicile comerciale ale producătorilor de alimente și a cutreiera prin hățișul de certificări poate părea prea solicitant, pot fi enumerate trei principii majore, simplu de respectat, care să ne ghideze pe drumul către o alimentație sustenabilă. Primul principiu: o alimentație sustenabilă este una bazată în cât mai mare măsură pe hrană vegetală. Sistemul alimentar are un aport de peste 30% din emisiile totale de gaze cu efect de seră și reprezintă un factor determinant al defrișărilor, eroziunii solurilor, eutrofizării apelor și pierderilor de biodiversitate. Iar producția zootehnică - bună parte din culturile de plante sunt folosite la furajarea animalelor - este principala răspunzătoare de aceste fenomene negative. În plus, dat fiind consumul excesiv de alimente de origine animală, reducerea ponderii acestora în dietă aduce reale beneficii pentru sănătate.
Totodată, nu a fost niciodată mai ușor să renunțăm la excesul de alimente de origine animală. Industria alimentară și gastronomia contemporane ne permit să adoptăm diete vegetale fără a fi bântuiți de fantasmele roților de brânză ori fleicilor la grătar. Și asta fără a submina în vreun fel siguranța alimentară - dimpotrivă, cu câștiguri majore pe acest front, majoritatea patogenilor alimentari provenind din zootehnie. Al doilea principiu: o alimentație sustenabilă este una bazată în cât mai mare măsură pe hrană produsă local. Prin alegerea mărfurilor alimentare provenite din lanțuri scurte, nu doar că sprijinim dezvoltarea comunităților rurale locale, dar contribuim la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, generate prin transportarea produselor pe distanța mari, și a utilizării fungicidelor, necesare conservării unora dintre produse pe durata transportului și depozitării extinse. În plus, preferința pentru alimentele locale poate contribui la reducerea risipei alimentare, care constituie al treilea principiu. O alimentație sustenabilă este una care descurajează producerea deșeurilor alimentare. Se estimează că risipa alimentară în UE însumează peste 20% din cantitatea de alimente disponibile comercial, în timp ce peste 33 milioane de oameni întâmpină dificultăți în a se hrăni. Iar de cel puțin jumătate din cantitatea de alimente ajunse la gunoi sunt răspunzători direct consumatorii.
Acest articol face parte din proiectul „Mâncarea viitorului” susținut de Upfield România, pentru a plasa sustenabilitatea alimentelor în atenția și alegerile consumatorilor. Upfield este primul producător de creme tartinabile pe bază de plante și brânzeturi cu peste 100 de mărci, inclusiv Rama, Delma & Becel în România.
Misiunea noastră este de a face oamenii mai sănătoși și mai fericiți cu alimente gustoase, pe bază de plante, care sunt mai bune pentru planeta noastră. Ne pasă de impactul nostru asupra mediului și dorim să-i ajutăm pe consumatori să facă alegeri alimentare care să ne ajute planeta să prospere. Facem acest lucru prin reducerea emisiilor noastre de carbon, a utilizării noastre de plastic în ambalaje și a practicilor pe care le folosim pentru obținerea și creșterea ingredientelor noastre. Am început chiar să introducem etichetarea carbonului în multe dintre produsele noastre, astfel încât oamenii să poată înțelege impactul alegerilor alimentare pe care le fac.
Margarinele și cremele tartinabile pe bază de plante sunt considerate alimentele viitorului prin contribuția lor la protecția mediului și prin disponibilitatea nutrienților necesari unei diete sănătoase. În România, margarinele și cremele tartinabile pe bază de plante au un impact climatic cu 70% mai mic, ocupă cu 90% mai puțin teren și folosesc mai puțin de jumătate din apă decât aceeași cantitate de unt de lapte. * Comparativ cu 1 kg de unt de lapte, aceeași cantitate de margarine și creme tartinabile pe bază de plante emite 8 kg mai puțin carbon, ocupă cu 22 m2 mai puțin teren pe an și consumă cu 40 litri mai puțină apă.
Informații relevate pe baza unei evaluări realizate de către Quantis a ciclului de viață din 2018 a margarinelor și a cremelor tartinabile pe bază de plante în comparație cu untul de lapte. Pentru mai multe informații, consultați https://upfield.com/purpose/sustainability/
