(P) ​Despre responsabilitate corporativa

de Steven van Groningen     HotNews.ro
Luni, 25 iulie 2011, 11:12 Economie


Steven van Groningen, presedintele Confederației Patronale Concordia
Foto: Raiffeisen Bank
Se vorbeste mult, din ce in ce mai mult, despre CSR, Corporate Social Responsibility. Cateodata sunt intrebat despre CSR sau chiar solicitat sa prezint punctul meu de vedere despre CSR, cum s-a intamplat recent la Raiffeisen International Group Meeting din Viena.

Ce inseamna CSR? La ce ne referim cand vorbim despre raspunderea sociala a companiilor? In viziunea mea lucrurile sunt relativ simple. Mai intai trebuie lamurit ca nu vorbim despre marketing. Prea des mi se intampla, cand incerc sa conving un coleg CEO sa participe la o anumita actiune de CSR, sa fiu intrebat de expunere pentru brand. Bineinteles, daca cineva face un lucru bun, nu trebuie neaparat sa ramana secret, dar asta nu este acelasi lucru cu o tranzactie comerciala in care o companie asteapta publicitate in schimbul unei sume de bani.

Din punctul meu de vedere, un comportament responsabil inseamna, in primul rand, sa facem activitatea noastra de baza, banking-ul, intr-un mod responsabil. Nu poate fi vorba despre ce aud din cand in cand: “to give back to society”. Nu cred in asta, parca am luat ceva de la societate si dam o parte inapoi. Nu. O banca, firma, companie care actioneaza responsabil nu ia prea mult si da o parte inapoi, sau polueaza si apoi da o suma de bani in scopuri ecologice. Exemplele pot continua. Un comportament responsabil inseamna un comportament corect fata de toti, fie ei parteneri, clienti, angajati, furnizori sau autoritati.

Ce mai inseamna un comportamant responsabil? Responsabil este si sa intelegem nevoile comunitatii din care facem parte si sa ne intrebam daca putem sa imbunatatim ceva. Intrebarea nu este daca suntem obligati, intrebarea este daca avem puterea sa facem ceva. Daca o companie, firma, banca sau persoana are posibilitatea sa schimbe ceva in bine intr-o comunitate, un comportament responsabil inseamna sa si faca asa ceva. Este usor sa spunem “nu este rolul nostru”, intotdeauna exista “altcineva” care ar trebui sa faca ceva: statul, biserica, primarul, politia etc.
Un alt argument des intalnit este ca problemele sunt atat de mari incat ceea ce facem ca firma/companie/individ nu are niciun impact. Nici acesta nu este un comportament responsabil.

Citeste articolul integral aici.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3753 vizualizari

  • Biciclete (Luni, 25 iulie 2011, 12:44)

    Dana [anonim]

    De regula sunt destul de sceptica in privinta CSR-urilor, majoritatea sunt green wash, menite sa spele reputatia unei companii controversate. Dar mi-a placut perseverenta cu care tot incercati sa ajutati oamenii sa faca miscare si le puneti biciclete la dispozitie - as vrea sa le si foloseasca lumea mai des :)
    • diferenta dintre marketing si CSR (Luni, 25 iulie 2011, 13:59)

      florin [anonim] i-a raspuns lui Dana

      un exemplu bun care ilustreaza aceasta diferenta: punerea la dispozitie publicului larg de biciclete (cu sau fara reclama pe biciclete) vs. incurajarea publicului sa le si foloseasca (cum? nu stiu, tocmai asta cred ca e rolul coordonatorului CSR din firma, pentru care sper ca si incaseaza bani pentru a veni cu idei bune, noi, inovatoare).

      biciclete se tot pun la dispozitie (e plina Londra e bicicletele Barclays Bank, de exemplu, insa tot la fel de pline sunt de logo-ul Barclays; adica e publicitate mascata).
    • 200.000 de utilizatori (Luni, 25 iulie 2011, 16:33)

      Corina Vasile [anonim] i-a raspuns lui Dana

      Oamenii le folosesc: din primavara pana acum avem deja 200.000 de utilizatori pentru cele 1.100 de biciclete din programul I Love Velo. Pana la inchiderea sezonului probabil ca numarul se va dubla. Anul trecut pentru perioada mai-noiembrie am avut 200.000 de utilizatori.
  • daca esti (Luni, 25 iulie 2011, 14:04)

    q [anonim]

    asa de preocupat de csr cu toate ca iti vad poza dar articolul este scris de vreun angajat, ar trebui sa iti platesti angajatii din Romania mai bine, nu sa-i exploatezi fara mila pentru a incasa voi citiva sefi bonusuri grase!

    mai aveti tupeu sa platiti si articole de astea aiurea!
    • tipic (Luni, 25 iulie 2011, 16:24)

      Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui q

      1. Daca esti angajat al bancii, nu ar fi trebuit sa rezctionezi in felul acesta jignind o persoana din interiorul bancii, cu atat mai mult un sef si spalandu-ti rufele in public. Totul ar trebui discutat in interior, iar daca nu-ti convin conditiile esti liber sa pleci in orice moment. Nu cred ca te-a legat nimeni de acel loc!

      2. Dac nu esti angajat, nu ar fi trebuit sa comentezi pentru ca situatia nu te priveste.

      Postul tau denota doar frustrarile unui om needucat care nu si-a gasit altceva mai bun de facut decat sa arunce injurii nepotrivite.
      • :) (Luni, 25 iulie 2011, 19:44)

        alex [anonim] i-a raspuns lui Marcel Ionita

        Daca esti angajat nu trebuie sa comentezi, daca esti angajat nu trebuie sa comentezi...
        Mda, frumos...
        Nu prea vad elemente de jignire in comentariul lui q. Insa comentariul tau lasa de dorit pentru un "bancher" care "reuseste impreuna", adica: "Postul tau denota doar frustrarile unui om needucat "

        Cred ca seful tau te va scoate cu un calificativ A sau A+ la evaluarea din ianuarie 2012!

        Asa mai spunea cineva din Asociatia Romana a Bancilor: "angajatii din banci sa nu mai comenteze ca nu au salarii mari, ci sa fie multumiti ca au loc de serviciu".
        Este atitudinea celor care considera ca angajatii din banci prelucreaza cuie.

        Pentru banca, este placut sa inregistreze majorari de profit in fiecare an, insa angajatilor sa le dea cat mai putin, ca deh: "sa fie multumiti ca au un loc de munca!"

        Etic, nu este corect...
        Marcel, sa mergi cu fruntea sus la sefutzul tau la evaluarea din 2012!
        Succes!
        Sa nu uiti sa printezi si raspunsul hotarat pe care l-ai dat lui q...
        • Vaicareala stearpa (Marţi, 26 iulie 2011, 12:14)

          bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui alex

          Comentariul semnat q poate doar să mă facă să mă întreb dacă pot avea încredere într-o bancă cu angajați frustrați și irascibili. Dacă răspunsul meu (și al altor clienți) este nu, pierde toată banca, și acționarii, și managementul, și în primul rînd pierd salariații. Acesta să fie scopul?

          Dacă nu, atunci este într-adevăr vorba de lipsă de maturitate și de educație.

          Tocmai de aceea soluția în cazul unei nemulțumiri este să cauți să o rezolvi fie intern, fie prin schimbarea locului de muncă, nu prin cîrcoteli în public.

          În altă ordine de idei, obligațiile lui van Groningen sînt față de acționari, nu față de salariați. E răspunderea salariatului să își convingă angajatorul (actual sau viitor) că poate aduce mai mulți bani dacă e plătit/tratat mai bine. Van Groningen însuși este în această situație în raport cu cei care l-au numit.
          • vad (Marţi, 26 iulie 2011, 13:15)

            q [anonim] i-a raspuns lui bilbofil

            ca v-ati cam inflamat voi micii Unterscharführer corporatisti la comentariul meu. tie bibliofile iti sugerez sa recitesti ce a spus groningen sau palmasul care i-a facut articolul :

            " Un comportament responsabil inseamna un comportament corect fata de toti, fie ei parteneri, clienti, angajati, furnizori sau autoritati."

            dupa cum vezi comportamentul responsabil implica si angajatii.

            pentru a va lamuri , mai ales pe cei mai tineri care nu ati prins comunismul cu propaganda idioata de responsabilizare a omului nou, cu panourile cu oamenii muncii fruntasi si cu tara infloaritoare pe care noi o cladim etc, asemanarea cu propaganda asta capitalista de doi bani este izbitoare si nu o tolerez nici pe asta cum nu am tolerat-o nici pe cea comunista.
          • Confuzie, mon cher... (Marţi, 26 iulie 2011, 18:34)

            Observer [anonim] i-a raspuns lui bilbofil

            Remarca d-lui Groningen, " Un comportament responsabil inseamna un comportament corect fata de toti, fie ei parteneri, clienti, angajati, furnizori sau autoritati.", separa clar responsabilitatea firmei de maximizarea eficientei angajatului. Din pacate, grobianismul este mult prea elevat in RO (din lipsa culturii sociale si de familie) pentru a se putea disocia cele 2 aspecte, in special la nivelul baietilor ambitiosi si abili, ajunsi in proximitatea tzucalul celor importanti. Falsul leadership devine doar o conseciinta, de care suntem bantuiti numai 24h/24, 7x7, in rest e numai meritocratie...
      • Of course... (Marţi, 26 iulie 2011, 18:16)

        Observer [anonim] i-a raspuns lui Marcel Ionita

        Marcelica, 'mneata nu faci altceva decat dovedesti din plin ca HR si PR isi face din plin datoria (stand pe Internet toata ziua) si dovedesti ca isi merita din plin salariile Corporate, in adanca distonanta cu cele ale angajatului de rand ,care isi face treaba din greu, peste 10 ore pe zi, si care nu are optiunea sa se planga sau sa plece la alta banca pentru ca si dincolo va avea parte de acelasi tratament si de o salarizare asemanatoare. Corporatismul insemna la noi din pacate doar maximizarea profitului strainilor prin intermediului neamurilor (copii, nepoti) de securisti pusi pe post de paznici, cu cota parte, la prosperitatea fara precedent a primilor. E de inteles reactia ta frustrata la adevarurile care foarte rar, cate-odata, nu te fac sa dormi prea bine noaptea (oare?)... Oricum, spre imensa ta frustrare, situatia priveste pe toata lumea, caci deh, asa e in Romania, si tu o sti prea bine!
  • super articol (Luni, 25 iulie 2011, 20:12)

    Motanul_incaltat [utilizator]

    Va multumim pentru acest articol!
    Cei care lucram in corporatii nu suntem satui de propaganda patetica la care suntem supusi la locul de munca. Mai vrem putina si cand citim ziarul.

    Chiar apreciem fraze de genul "Am avut profit 1 miliard de euro anul acesta si am mai primit ajutor de la UE inca 200 de milioane (adica tot de la voi. Sic!). Dorim sa dam ceva inapoi asa ne-am trimis angajatii sa planteze 5 plopi in parc si am dat cadou 100 de biciclete chinezesti clientilor nostri care au depozite la termen de peste 10000 de euro."

    Uraaa! Uraaa! Uraaa!
  • Ne vaitam? (Luni, 25 iulie 2011, 21:32)

    Andrei [anonim]

    Tot timpul ne vaitam se pare..tot timpul ii privim pe altii si ii invidiem..nu mai bine am incerca sa facem ceva?
    Daca acest domn vinde o poveste care uite ca naste comentarii..si se promoveaza gratuit..fara biciclete branduite fara csr..fara nimic..nu credeti ca am putea sa vindem si noi o poveste?
  • cred (Luni, 25 iulie 2011, 22:39)

    constantin [anonim]

    cred ca articolul este scris de SVG si mai cred si in onestitatea lui. L-am vazut in mai multe ipostaze si va marturisesc ca este un domn in adevaratul sens. Nu lucrez in aceiasi companie si nu am motive sa "perii"
    Pe de alta parte in orice banca se "pupa cururi" la greu, asa ca nu mare o sa va fie mirarea cand o sa regasiti mesaje de la corporatiste din CDG...
    Daca poti sa faci disjunctie dintre adulatorul pupincurist si subiectul adoratiei poti vedea in SVG un CEO reusit.
    Ca idee imi pare o indecenta sa-ti lauzi propriul sef chiar daca ai motive reale sa o faci. Din punctul meu de vedere angajatii TREBUIE sa se abtina in a lauda seful ierarhic superior. In cazul in care te simti recunoscator poti evantual sa incerci sa lucrezi mai bine ceea ce faci deja.
  • Dragi forumisti, (Luni, 25 iulie 2011, 22:44)

    lucian [anonim]

    se pare ca uitati doua lucruri esentiale: faptul ca presedintele Raiffeisen nu este roman (deci este mult mai corect si mai civilizat) si ca este insurat cu o romanca (deci cunoaste realitatile si nevoile romanesti). Si nu, nu sunt angajar Raiffeisen.
  • Bravo (Luni, 25 iulie 2011, 22:46)

    Lilliacul [utilizator]

    E bine ca Raiffeisen are aceasta initiativa. Problema: Am in apropiere un cartier de tigani care fura orice metal se gaseste in curtea vecinilor pentru a-l duce "la fier vechi". Cat de des pot, le duc pachete cu mancare si haine "Local Social Responsability". Daca am nevoie de anumite activitati agricole in curte, nu vor sa munceasca; citez: pentru 50-60lei nici nu plec de acasa. De Craciun mi-au rupt poarta (nu era nimeni acasa, masina era in curte si lumina era aprinsa) pentru ca nu au fost primiti cu colindul banuiesc. Despre ce vorbim? Da! Vreau sa finanteze Raiffeisen un program de instruire, educare, responsabilizare, etc.... Cand? Cum? Cu cine? Daca nu de la Steven macar de la PR astept un raspuns.....
  • CSR (Marţi, 26 iulie 2011, 17:01)

    cosming [anonim]

    "Din punctul meu de vedere, un comportament responsabil inseamna, in primul rand, sa facem activitatea noastra de baza, banking-ul, intr-un mod responsabil."

    In mod responsabil bancile ar trebui sa isi dea seama ca in aceasta tara prapadita in care isi desfasoara activitatea obtinand profituri de 3-4 ori mai mari decat in tarile civilizate, NU EXISTA EDUCATIE FINANCIARA; culmea! lipsa acestei educatii financiare este chiar MOTIVUL acestor profituri uriase.

    Daca CSR-ul ar functiona si la nivelul bancilor, am putea vedea niste programe organizate de ARB (n.m. ceva asociatie a jemnarilor ce activeaza in domeniul bancar) la nivel national adresate nespecialistilor in finante si banci, in care se explica ce inseamna un credit si cum se compara credtele intre ele.

    In loc de chestii utile pentru viitorul viitorilor clienti, CSR-ul inseamna constructia a doua parcuri de 50 mp si sponsorizarea a una/doua festivale cu cat mai mare vizibilitate media.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by