Auzim tot timpul de economisire. Chiar sunt unii “evangheliști” care vin cu diverse concepte, cu procente de pus deoparte din veniturile câștigate. De partea cealaltă, mai sunt unele persoane care recomandă să se consume toți banii: "De ce să-i ții aiurea deoparte? Că ai o singură viață și trebuie trăită". Pro sau contra economisire inteligentă - interviu cu Horia Gustă, președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri.

Horia Gustă - președinte AAFFoto: Smile Media

Urmărește interviul integral

De ce să punem bani deoparte?

Horia Gustă: Este foarte bine să cheltuiești bani, dar să nu uităm un lucru, față de perioada de dinainte de 1989, astăzi, nu mai ai aproape nicio certitudine. Nu mai garanția că locul tău de muncă va fi etern, că în orice situație, statul te va angaja într-o poziție sau alta și că îți va da o pensie care va fi cât de cât confortabilă. Poți cheltui banii, dar e bine să te gândești de ce o să fie în perioada următoare, anul viitor sau la pensie. Pentru că pot apărea evenimente neprevăzute și ce s-a întâmplat în anul 2020 e un reper destul de important pentru cei care nu au economisit încă.

Întotdeauna vor exista plăceri care vor fi mai importante decât economisirea. Totuși, hai să plecăm de la simplu calcul, pe care Bursa de Valori București l-a făcut în urmă cu aproape 2 ani, și care a arătat următorul lucru: o sumă de 100 de lei, investită în 20 de ani, în fiecare lună, într-un fond de indice bursier care include dividentele, a arătat că după 20 de ani putea să fi beneficiarul a aproximativ 149.000 de lei. Dacă banii respectivi îi puneai la saltea sau într-un cont bancar neremunerat cu nicio dobândă, puteai să ai 24.000 de lei în 20 de ani. Suma de 100 de lei de la care a plecat calculul BVB nu este o sumă enormă, este o sumă la îndemâna multora dintre noi dacă suntem puțin reponsabili.

Cum se pot depune bani intr-un fond de investiții și care este mecanismul de funcționare?

Toți administratorii de fonduri din România au canal online care poate fi accesat ori un canal bancar unde se poate face o depunere. Singura condiție este ca la prima depunere suma să reprezinte o unitate de fond, adică undeva la 200 de lei minim. Și ulterior, fiecare alege lunar ce sumă vrea să depună. Nu este nimic complicat. În afară de un buletin și un cont bancar, mai trebuie completat un formular.

Administratorii de fond iau banii și îi plasează în numele investitorilor, luând în calcul faptul că banii sunt în numele investitorului. Banii vor fi mereu pe un CNP, nu intră într-un coș mare unde să se piardă urma lor. Fiecare sumă de bani investită, aparține persoanei care realizează acel plasament.

Cât de sigure sunt aceste investiții?

Industria de aministrare de fonduri din România este aliniată la toate normele legale europene și românești. Așdar, lucrurile stau cam așa: o societate de administrare de investiții, care administrează un fond, are o paletă întreagă de oameni și de instituții care se uită la modul cum se administrează acei bani. Vorbim în primul rând de Autoritatea de Supraveghere Financiară, apoi avem o bancă depozitară care certifică modul în care realizezi acea investiție, și mă refer că există un auditor financiar, care trebuie să fie autorizat de către ASF, care certifică modul de cum funcționează societatea, cât și administrarea fondului.

Apoi vorbim de interiorul societății administratoare, care trebuie să aibă o conducere autorizată de ASF și care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, un administrator de risc, un auditor intern, un ofițer de conformitate și un ofițer de combatere și prevenire a spălării banilor. Avem o paletă largă de oameni și instituții care sunt cu ochii pe administratorul de fond tocmai pentru a nu exista sincope în activitatea de administrare a respectivului fond.

Ce impuls îți trebuie pentru a începe să economisești?

Au fost cel puțin două momente în România, în anul 2008 și în anul 2020, în care dacă nu au învățat până acum, cu singuranță după aceste două momente, oamenii s-au trezit și știu că trebuie să schimbe ceva. 2008 a fost momentul în care foarte multe persoane aveau mașini scumpe luate în leasing și aveau credite mari la locuințe. Dacă aveai niște bani puși deoparte, 2009 a fost anul care îți aducea foarte multe oportunități. Puteai să îți cumperi o casă la jumatate de preț sau mașini la prețuti foarte atractive.

Așadar, dacă populația nu a învățat nimic din anul 2008, a venit luna martie din 2020, 12 ani mai târziu, când într-o săptămână s-au închis sectoare întregi de activitate. Te puteai afla în situația în care în aprilie nu aveai cum să îți plătești ratele și chiar dacă statul a venit cu facilități de amânare a ratelor, tot puteai să te afli în situația de a nu avea bani să trăiești efectiv. Sunt două moment extrem de importante și relevate care trebuie să te facă să te gândești că trebuie să ai niște bani puși deoparte.

Pilonul I de pensii, adică pensia de la stat, și eu atrag mereu atenția asupra acestui aspect, din 2030 va fi din ce în ce mai mică raportata la veniturile pe care le are un salariat la momentul în care iese la pensie. Așdar, nu cred că momentul de după 2030 va fi unul fericit pentru cei care așteaptă doar pensia de la statul român. Singura soluție e să te bazezi pe forțele proprii și să înțelegi că nu trebuie să aștepți de la stat pensia care să fie echivalentă cu salariul pe care îl aveai la momentul pensionării, pentru că asta nu o să se întâmple.