a)Investiția în fonduri de investiții este riscantă! Mai bine stai frumos cu banii într-un depozit sau mai sigur “la saltea” și dormi liniștit.

Dan Popovici, membru Consiliul Director AAFFoto: AAF

b)De ce să risc banii pe care i-am câștigat cu greu, muncind de dimineața până seara? Investitia la Bursă nu este pentru toată lumea, ci doar pentru cei inițiați.

Sunt afirmații pe care le-am auzit ani la rând, atunci când încercam să explic domeniul în care activam, respectiv industria fondurilor de investiții. Din păcate puțini oameni au informații suficient de clare și de solide despre fondurile de investiții, puțini au răbdare să asculte în schimb, foarte mulți au deja păreri formate chiar dacă, din păcate, sunt eronate.

Puțini români știu, de exemplu, că în prezent piața fondurilor de investiții este extrem de bine reglementată sau că legislația din România este armonizată cu cea europeană. Sau că administratorii fondurilor de investiții sunt controlați strict de către entitățile statului, raportează săptămânal către Autoritatea de Supraveghere Financiară, calculul activelor este certificat zilnic de bănci depozitare. Pe scurt, puțini știu că există un întreg sistem de control și verificare plecând de la auditori interni și externi, trecând prin departamente de conformitate și de administrare a riscurilor. Aceste informații sunt extrem de importante în ecuația riscurilor sau temerilor. Cu cât avem un nivel mai ridicat de control, cu atât se diminuează riscurile.

Pe de altă parte, este important de reținut că fondurile de investiții au diferite clase de risc în funcție de politica de investiții declarată în cadrul prospectelor și regulilor lor de funcționare. Spre exemplu, un fond de obligațiuni nu va investi niciodată în acțiuni, riscul asociat acestuia este covârșitor mai mic decât riscul unui fond de acțiuni. Astfel, un investitor într-un fond de obligațiuni nu este expus în nici un fel fluctuațiilor piețelor de acțiuni.

Pe de altă parte ar trebui să înțelegem că economiile noastre pe termen lung sunt erodate de inflație. Iar dobânda bancară primită în urma constituirii de depozite, cel puțin în prezent, nu este suficientă pentru a ne proteja de inflație. În ultimii ani rata inflației depășește ratele de dobandă oferite de bănci la depozite și, astfel, puterea de cumpărare a banilor economisiți scade. În aceste condiții avem nevoie de alte instrumente de economisire pe termen lung care să ne poată proteja de inflație și să genereze randament.

Deseori aud oameni în jurul meu care îmi spun că cea mai bună investiție pe termen lung este în imobiliare. Strângi bani, cumperi o casă, o închiriezi și ești protejat de inflație. Încasezi chiria și valoarea casei crește în timp.

Poate este adevărat dar poate că nu!

Veniturile pe care le genereză o astfel de investiție depind de foarte mulți factori, așa încât este dificil de previzionat randamentul pe care îl generează o astfel de investiție pe termen lung. Este extrem de important, de exemplu, unde este poziționată casa respectivă, dacă respectiva construcție este nouă sau nu, dacă reușești să o închiriezi cu suma pe care ți-ai propus-o.

În plus, cred că ar trebui să ai în vedere că o investiție imobiliară nu este lichidă, dacă ai nevoie urgentă de bani, nu poți să vinzi casa respectivă în câteva zile. Mai mult decât atât, ar trebui să iei în calcul și cheltuielile aferente casei respective, plecând de la impozite și terminând cu cheltuielile cu întreținerea sau renovarea respectivului imobil de-a lungul timpului. Ca să nu mai spunem că este foarte posibil ca în anumite perioade să nu ai venituri de pe urma ei, dar cheltuielile să fie constante.

Pe de altă parte, fondurile deschise de investiții oferă o lichiditate foarte bună, sumele pot fi investite sau răscumpărate oricând, plata făcându-se în general în câteva zile.

Din punctul meu de vedere investițiile imobiliare sunt la fel de riscante ca și o investiție directă în acțiuni. Și să nu uităm că o casă costă câteva zeci de mii de euro în timp ce un plasament într-un fond de investiții se poate face cu orice sumă pornind de la 100 de lei.

Întorcându-ne la riscul fondurilor de investiții, așa cum spuneam și înainte, acesta este diferit în funcție de tipul fondului respectiv. Până la urmă toate investițiile au încorporate în ele un anumit nivel de risc. Dacă reușești să îți cunoști suficient de bine nevoile și orizontul de timp, întotdeauna va exista un fond sau un portofoliu de fonduri de investiții care să ți se potrivească.

Dar, în cele din urmă ce este riscul? În industria noastră, risc însemnaă volatilitatea pe termen scurt a prețului activului respectiv (indiferent dacă vorbim de prețul unei acțiuni, obligațiuni sau a unității de fond). Dar, dacă orizontul tău de timp este suficient de îndepărtat, aceste fluctuații zilnice/săptămânale nu te afectează. Dimpotrivă, dacă ai o abordare sistematică, care presupune o investiție mică, dar în mod regulat, volatilitatea (riscul) devine aliatul tău. Astfel, poți achiziționa mai multe unități de fond cu aceeași sumă de bani și în final vei putea să obții randamente mai ridicate.

Un articol semnat de Dan Popovici, CEO OTP Asset Management, membru în boardul AAF

Articol susținut de AAF