Cu toții ne dorim, după terminarea studiilor, să găsim un job bun și bine platit, apoi să ne construim o familie frumoasă, apoi vrem o casă mai mare, după care ne preocupă viitorul copiilor. După aniversarea de la 50 de ani, începem să ne gândim din ce în ce mai des la cum va fi viața noastră atunci când ne retragem din activitate. Toate proiecțiile enunțate mai sus sunt planuri sau obiective de viață dar dacă le analizăm mai atent, vedem că de fapt sunt mai mult decât atât: sunt obiective financiare pe termen lung pentru îndeplinirea cărora sunt necesare răspunsuri la câteva întrebări simple: când, cum, ce obstacole pot apărea, ce soluții am putea adopta?

Florin Dolea, CEO Amundi Asset ManagementFoto: AAF

Când?

Cu cât începi mai devreme să economisești și să investești, cu atât mai bine, spun specialiștii în investiții. Aceștia susțin că momentul cel mai bun pentru a începe să investești este acela în care ajungi la oarecare stabilitate financiară și începi să faci planuri despre cum vrei să arate viața ta peste 10 ani, 20 de ani sau la pensie. În funcție de aceste două componente - situația financiară pe care o ai și țintele pe care ți le propui într-un anumit orizont de timp -, începi să faci planul investițional.

Dar, deși avem de cele mai multe ori, o perspectivă concretă cu privire la ceea ce ne dorim, nu avem încă o idee clară în privința sumelor de bani necesare și nici nu avem un plan clar structurat pentru a ne atinge obiectivele. În plus, pentru că obiectivele sunt pe termen lung, nici nu ne simțim presați să luăm o decizie din timp, cât mai devreme. Nu există un moment mai bun sau mai puțin bun pentru a începe să investești, există doar momentul în care decizi să acționezi.

Cum?

Dacă ne gândim cum să încropim un plan investițional, cam ce ar cuprinde el, ne întrebăm de multe ori. Primul pas în elaboarea unui astfel de plan este definirea obiectivului (o mașină nouă, o casă, școala copiilor etc.), iar în funcție de acest obiectiv se stabilește orizontul de timp în care vrem să-l ducem la îndeplinire.

Apoi, în funcție de aceste două elemente, stabilim și suma pe care o putem pune deoparte din venitul lunar, astfel încât să nu ne afecteze viața de zi cu zi, dar să fie și suficientă pentru îndeplinirea pbiectivului.

Nu uitați planul în sertar, pentru că doar dacă vă țineți de el, economisind și investind lunar pe termen lung, visul din sertar poate deveni realitate.

De multe ori, percepția generală a românilor este că principalii piloni care ne vor ajuta să ne atingem obiectivele financiare pe termen lung sunt pensia, locuința și economiile. Și chiar dacă suntem perfect conștienți de faptul că cei care se îmbogățesc sunt investitori activi, cei mai mulți dintre noi nu considerăm investițiile ca fiind un element esențial pentru a ne construi un viitor financiar solid. De ce?

Obstacole

Lumea investițiilor nu este percepută ca un domeniu accesibil de către cei mai mulți dintre noi. Investițiile sunt asociate cu riscul și incertitudinea și sunt văzute ca fiind pentru cei cu bani mulți, care își permit să riște. De cele mai multe ori nu ne identificăm cu imaginea de cunoscător, pe care o asociem cu noțiunea de investitor.

Mai mult, domeniul investițiilor este considerat a fi complex și greu de înțeles. Foarte multă informație, concepte și limbaj greu de înțeles, așa încât nu ne simțim deloc cofortabil să facem pasul către investiții.

Soluții?

Înțelegerea acestor percepții sau temeri, care ne caracterizează pe mulți dintre noi, este esențială în identificarea unor punți, a unor uși deschise către lumea investițiilor. Bineînțeles, un rol esențial în acest sens îl au chiar profesioniștii în investiții, al căror rol este chiar acesta: să găsească soluții pentru a face acest domeniu mai accesibil pentru cei interesați, să realizeze produse cât mai simple pentru "începători" sau să identifice modalități de investire cât mai facile.

În același timp, fiecare dintre noi poate face mici pași în direcția investițiilor. În primul rând, trebuie să înțelegem de ce investițiile sunt importante pentru noi. Oare pensia și locuința sunt suficiente pentru a ne atinge obiectivele financiare pe termen lung sau ar fi bine să și economisim? Iar dacă economisim, sunt economiile noastre protejate de inflație?

Educația financiară, cheia către succes

Ideal ar fi trebuit să începem, dacă nu am făcut-o deja, prin a ne documenta puțin cu privire la acest domeniu. Nu trebuie să devenim experți în investiții, dar este important să înțelegem principiile care stau la baza investițiilor financiare. Iar acum, mai mult decât în trecut, te poți informa gratuit, ai a dispoziție nenumărate resurse utile.

Astfel, aflăm că prin diversificare, adică prin investirea într-o diversitate de instrumente financiare, putem reduce semnificativ riscul asociat investițiilor. Bineînțeles, este foarte important cum construim acest "portofoliu" diversificat de instrumente. Și aici intervin fondurile de investiții care fac exact acest lucru: ne oferă astfel de portofolii diversificate de instrumente financiare, gata realizate.

După ce ne-am documentat, nu ne rămâne decât să "testăm" puțin ce înseamnă să investeșți într-un fond de investiții. Și, pentru că am descoperit că nu trebuie să fim bogați pentru a investi în fonduri de investiții, vă recomandăm să începeți prin a investi o suma cât de mică, lunar!

Mult succes!

Un articol semnat de Florin Dolea, CEO Amundi Asset Management

Articol susținut de AAF