Divizia petroliera a Gazprom vrea sa investeasca pana in 2015 cateva sute de milioane de euro in Romania, a anuntat Guvernul dupa intalnirea premierului cu o delegatie a NIS, companie subsidiara a Gazprom Neft, divizia petroliera a Gazprom. Potrivit informatiilor HotNews.ro, pe partea petroliera, compania intentioneaza sa investeasca in explorare si exploatare si in constructia a 70-80 de benzinarii noi. De asemenea, NIS ar putea sa se dezvolte si in sectorul energiei electrice, transformandu-se in companie integrata. Insa pentru a pune in practica intentia de a investi in sectorul energetic, NIS trebuie sa identifice sursele financiare necesare.

Sigla NISFoto: NIS

Toate aceste investitii sunt doar la nivel de intentie, deoarece "nu s-a batut palma pe niciun proiect".

In ceea ce priveste benzinariile, Gazprom Neft a propus dezvoltarea unei retele de 70-80 de benzinarii in urmatorii 3-4 ani. Pentru alimentarea acestor benzinarii se vor face importuri din Serbia.

Nu doar Romania a intrat in planurile Gazprom Neft, ci si Bulgaria, Ungaria si Bosnia

  • Compania sarba Naftna Industrija Srbije (NIS), detinuta in majoritate de Gazprom, a semnat in luna mai un acord cu o companie canadiana, East West Petroleum Corp (EWP), care a obtinut de la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale concesiunea a patru perimetre petroliere: EX-2 (Tria), EX-3 (Baile Felix), EX-7 (Periam) si EX-8 (Biled), informeaza Reuters. Potrivit unui comunicat al celor doua companii, acordul prevede cooperarea in vederea dezvoltarii celor patru blocuri. Acordul trebuie aprobat de Guvernul Romaniei.

Premierul Emil Boc a avut astazi, 13 octombrie, o intrevedere cu o delegatie a NIS, companie subsidiara a Gazprom Neft, divizia petroliera a Gazprom. Reprezentantii companiei i-au prezentat premierului intentiile de dezvoltare in Romania, aratand ca planurile includ investitii in domeniul petrolier de cateva sute de milioane de euro pana in 2015 si crearea de aproximativ 500 de locuri de munca, informeaza Guvernul.

Delegatia a fost condusa de Kirill Kravchenko, director general pentru Serbia si director general adjunct pentru activele din strainatate al Gazprom Neft.

Premierul Emil Boc a afirmat ca investitorii straini ca NIS, membru al Gazprom Grup, sunt bineveniti in Romania, in conditiile in care Guvernul sprijina proiectele generatoare de locuri de munca.

Gazprom Neft, divizia petroliera a gigantului Gazprom, a platit in 2009 circa 400 milioane euro pentru 51% din actiunile NIS si si-a urcat participatia la 56,15% in luna martie a acestui an, pentru alte 40,3 milioane euro.

Compania a aratat ca vrea sa-si tripleze productia de petrol si sa-si dubleze vanzarile pana in 2020, pentru a deveni liderul regional al pietei.

"Inregistrarea subsidiarelor in Romania, Bulgaria, Ungaria si Bosnia este un pas al NIS catre realizarea strategiei de dezvoltare a afacerilor din regiunea Balcanica si prima faza a intrarii active pe aceste piete", se arata intr-un comunicat transmis vineri de NIS.