Hidroelectrica renunta la relatia cu unii dintre "baietii destepti", dar vrea s-o prelungeasca pe cea cu ArcelorMittal

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 14 decembrie 2011, 12:47 Economie | Energie


Combinatul de la Galati se duce pana in instanta pentru ajutoare de stat
Foto: AGERPRES
Conducerea Hidroelectrica tocmai a anuntat ca va rezilia, la primul termen posibil, contractele bilaterale cu "baietii destepti" care nu au fost tranzactionate pe OPCOM. Mai exista insa un mare contract controversat care a fost incheiat pe OPCOM (n.red. bursa energiei), cel cu ArcelorMittal, care ar putea beneficia in continuare de energia ieftina de la Hidroelectrica. Surse din interiorul companiei au declarat pentru HotNews.ro ca in cazul ArcelorMittal, contractul ar putea fi prelungit cu maxim 2 luni dupa data de 6 ianuarie 2012 cand expira, urmand apoi sa fie incheiat un nou contract. "Inca nu am stabilit conditiile noului contract si daca va fi sau nu incheiat pe OPCOM", au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, este nevoie de un nou contract deoarece fara aceasta energie ieftina de la Hidroelectrica, combinatul siderurgic de la Galaţi ar fi "pus pe butuci". "Prelungim dupa 6 ianuarie cu o luna, maxim doua, pentru ca oricum in ultima vreme am redus cantitatile catre ei si apoi incheiem un nou contract cu energie de pe piata. Nu stim inca daca pe OPCOM".

ArcelorMittal Galati, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din Romania, a cumparat la finele lunii decembrie 2010 circa 1,7 TWh energie in valoare de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro). Practic, ArcelorMittal a contractat 1,75 milioane MWh la un pret de 130 lei/ Mwh, in conditiile in care pretul mediu pe OPCOM era de peste 170 lei/Mwh.

De altfel, din cauza acestui contract Fondul Proprietatea a dat Hidroelectrica in judecata considerand ca pretul obtinut de ArcelorMittal este sub cel al pietei. Fondul Proprietatea considera contractul cu ArcelorMittal Galati ca fiind unul preferential, aducand astfel prejudicii majore Hidroelectrica. Contractul este analizat, alaturi de altele, si de Comisia Europeana. Comisarul european Joaquin Almunia a anuntat in octombrie ca la nivelul Comisiei se vor analiza contractele incheiate cu Arcelor Mittal Galati si Alro Slatina, dar si cu unii distribuitori de energie cu amanuntul, pe motiv ca acestea s-ar fi realizat la tarife sub nivelul pietei.

  • "Existenta distorsiunilor la care a facut referire vicepresedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, care indeplineste si functia de Comisar European pentru Concurenta, nu este o certitudine", se arata intr-un punct de vedere al Ministerului Economiei solicitat de HotNews.ro.
Contractele pe care vrea Hidroelectrica sa le rezilieze au fost impartite in trei categorii:
  • unele care au clauze foarte bine facute in beneficiul "baietilor destepti" si nu permit rezilierea. Hidroelectrica se asteapta sa ajunga cu ele in justitie
  • unele care au clauze "cu care mai poti face ceva" cu anumite conditii
  • unele care au clauze care permit usor rezilierea

In perioada urmatoare, vor avea loc discutii cu fiecare beneficiar in parte. "Le vor fi prezentate toate punctele de vedere, situatia de urgenta creata si vom asculta apoi si punctul lor de vedere. Rezilierea trebuie facuta cu acordul ambelor parti. Cu ocazia aceasta unele contracte pot fi reziliate imediat in mod definitiv". Dupa aceste discutii, urmeaza "pasul doi" care poate insemna actionarea in justitie. Pana la sfarsitul anului in curs, toate aceste lucruri vor fi clarificate.

Motivele care stau la baza deciziei Hidroelectrica de a trimite notificari de reziliere sunt situatia critica in care a ajuns compania din cauza reducerii productiei si "presiunile care vin din toate partile pentru renuntarea la contractele bilaterale".

  • HotNews.ro a publicat saptamana trecuta un amplu material prin care arata ca Hidroelectrica a ajuns intr-o situatie dificila mai ales din cauza contractelor cu baietii destepti. Acum, Hidroelectrica este o companie care se lupta cu mari dificultati: apa putina si de patru ori mai scumpa, productie redusa, preturi sub costurile de productie, contracte paguboase si presiuni din partea unora dintre "baietii destepti".
  • Citeste cum ajuns Hidroelectrica intr-o situatie critica

Aceste notificari au fost trimise la putin dupa ce Constantin Trihenea, fostul director general al companiei si-a dat demisia.  Acesta a afirmat inainte de demisie ca Hidroelectrica vinde o buna parte din energie la preturi mult sub costurile de productie, fapt  pentru care ar trebui majorate cu 50%. Fostul director vorbea despre preturile la energia livrata catre consumatorii casnici. Tot atunci a mai spus ca in cazul mult blamatelor contracte cu "baietii destepti" nu poate face decat o majorare a preturilor cu maxim 3,5%.

In acest moment, Hidroelectrica livreaza energie in cosul destinat consumatorilor casnici la un pret sub costul de productie estimate la o medie anuala de 86 de lei/ MWh. Potrivit Federatiei Hidrosind, in acest cos sunt livrati anual 4,5 TWh ora de energie hidro dintr-un total de aprox. 12 MWh. Pretul energiei livrate este de 72 lei/Mwh, in conditiile in care pretul final al cosului (n.red. format din energie hidro, termo si nucleara) este de aproximativ 160 de lei.

  • Ajustari la contractele cu "baietii destepti" doar in limita inflatiei

Situatia privind preturile la energia hidro nu este noua: pretul pentru consumatorul casnic este mentinut la acelasi nivel de 3-4 ani, iar pentru contractele  cu "baietii destepti" exista o clauza care prevede ca majorarile nu pot fi facute decat in limita inflatiei.


Toate contractele bilaterale incheiate de Hidroelectrica au fost prelungite anul trecut. Unul dintre contractele prelungite este cel cu Energy Holding, cel mai mare trader de energie de pe piata. Pretul mediu la care este vanduta energia, fara a lua in calcul contractul cu Alro Slatina, este de 130 de lei/MWh, in conditiile in care costul de productie ajunge la o medie de 90 lei/Mwh.

Unul dintre cele mai controversate contracte prelungite pana in 2018 este cel cu Alro Slatina. Hidroelectrica trebuie sa livreze o cantitate de 3 Twh (terawatti), pretul fiind stabilit in functie de cotatia aluminiului.

Controversele au pornit de la faptul ca pretul a fost stabilit in functie de cotatia aluminiului. Astfel, au fost luni in care pretul s-a situat sub 100 lei/MWh.

Pe lista firmelor care cumpara energie de la Hidroelectrica se mai afla ENEL, CEZ, E.On, Luxten Lighting, Euro PEC, Electromagnetica, Energy Financing Team, Alpiq Romenergie (EHOL Distribution), Alpiq  Romindustries (Buzmann Industries), Elsid, Electrocarbon si Compania Nationala a Huilei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2727 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Ce'i aia "primul termen posibil"? (Miercuri, 14 decembrie 2011, 12:54)

    x [anonim]

    Ce'i aia "primul termen posibil"?
    Mi-e sa nu fie o fumigena pentru cei multi si ...
    Daca am viata, astept sa vad.
    • 0 (0 voturi)    
      cumetria (Miercuri, 14 decembrie 2011, 20:35)

      monu [anonim] i-a raspuns lui x

      Hmm! Luxten. Am a auzit ca la un un moment dat angajasera pe loaza cuiva... Cred ca implicatiile politice sunt prea mari pentru a actiona asa cum ar trebui: condamnarea in justitie a celor responsabili pentru aceste aranjamente oneroase si recuperarea prejudiciilor (enorme). Sa nu uitam ca pentru construirea barajelor si hidrocentralelor comunistii ne-au strans cureaua puternic, iar acum niste ticalosi profita. Mi-e scarba!
    • 0 (0 voturi)    
      exact - cand vine asta? (Joi, 15 decembrie 2011, 16:04)

      agitu [anonim] i-a raspuns lui x

      chiar in articol se spune ca unul a fost prelungit pana in 2018, asta inseamna ca oricum pana in 2018 nu se vor atinge? Deci articolul nu spune nimic dupa parerea mea.
  • -1 (1 vot)    
    baieti destepti (Miercuri, 14 decembrie 2011, 12:58)

    eugen [anonim]

    Si stiti de ce?Pentru ca ceilalti"baieti destepti"nu au atatia bani,ca si indianul,asa ca totul e o abureala,din moment ce de acolo le cade cel mai mult.
  • +3 (3 voturi)    
    Diferente mari (Miercuri, 14 decembrie 2011, 13:19)

    Gica [anonim]

    baietii destepti sunt aia de fac specula cu energie avand o firma de apartament. Galatiul e un mare combinat si o investitie care plateste taxe si salarii. Sper sa vedeti diferenta fara sa fiu nevoit sa va desenez.
    • +1 (3 voturi)    
      corect (Miercuri, 14 decembrie 2011, 13:37)

      alex [anonim] i-a raspuns lui Gica

      Corect, dar si producatorul de energie e o mare firma si investitie si trebuie sa faca profit. Nu vad de ce neaparat statul roman ar trebui sa sponsorizeze o firma privata.

      Adevarul e undeva la mijloc.
  • +3 (3 voturi)    
    Dar la angajatii de acolo v-ati gandit? (Miercuri, 14 decembrie 2011, 13:55)

    Colette [utilizator]

    Ia ganditi-va cati oameni lucreaza la Arcelor? Si daca nu mai primeste indianul energie mai ieftina face ca Nokia, isi ia 'jucariile si pleaca' in India lui, care este una dintre tarile emergente ale momentului... Ce este asa de greu de inteles? Se incearca evitarea unui somaj generalizat la Galati!
    • 0 (2 voturi)    
      noi ne gandim (Miercuri, 14 decembrie 2011, 15:58)

      kllaus [anonim] i-a raspuns lui Colette

      Dar in primul rand ne gandim la noi, cei care muncim din greu, pe salarii de mizerie pentru a plati energia ieftina a smecherilor din Galati care fac contrabanda cu tabla. Ca sa nu mai vorbim de salariile de mii de euro din Sidex. Asa ca, lasa-ne cu basme de genul acesta.
    • +1 (1 vot)    
      unde sa plece? in india? (Miercuri, 14 decembrie 2011, 16:01)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui Colette

      Mital nu va pleca nici daca il dam afara. In India nu apuca nici sa descarce un camion sau sa-si aprinda un bec. A gasit in Romania prostii care sa-i ingroase miliardele in banci. Nu va fie frica nu pleaca cainele dela macelarie, mai ales cand macelarul este romania.
  • 0 (0 voturi)    
    schimbare director (Miercuri, 14 decembrie 2011, 16:58)

    alten [anonim]

    intelegem ca s-a schimbat directorul general la aceasta companie; si primul lucru gaseste de cuvinta sa incalce legea si sa ignore ordinele ministerului??? chiar nu se poate gasi un profesionist sa conduca corect si in spiritul legilor acestei tari?
  • 0 (0 voturi)    
    povesti pentru populatie (Miercuri, 14 decembrie 2011, 22:35)

    adrian [anonim]

    Pe pagina web a Ministerului Finantelor Publice, la transparenta decizionala, a fost publicat Proiectul de Hotarare pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal; pe langa o groaza de aberatii dupa parerea mea (la titlul VII, accize, unde ma pricep putin, nu mult) privind capitalul social subscris si varsat, minim, precum si nivelul garantiilor, este si o prevedere "cireasa de pe tort" special pentru Hidroelectrica si clientii ei favoriti "baietii destepti si necunoscuti"; vezi pct.116 din proiect (pct.120.5 alin (5) Norme).


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by