Presedintele Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin il primesc vineri la Moscova pe liderul turkmen, Gurbangula Berdymuhamedov. Kommersant a aflat ca principala tema de discutii vizeaza soarta gazoductului transcaspic, a carui realizare ar distruge monopolul detinut de Rusia asupra tranzitului de hidrocarburi in Asia centrala si in Europa, subrezind, totodata, pozitia Gazprom. Pentru a convinge Ashabad sa renunte la a mai sustine proiectul european Nabucco, Moscova este dispusa sa sporeasca volumul de gaz turkmen cumparat. Expertii nu cred ca Turkmenistan va accepta oferta.

In ultimii doi ani, presedintele turkmen a fost un oaspete rar al Moscovei si un interlocutor la fel de rar al liderilor rusi.

Anul acesta, ingrijorarea Moscovei s-a intensificat dupa ce Comisia europeana a primit mandat pentru negocieri directe cu Azerbaidjan si Turkmeninstan privind constructia conductei transcaspice si a demarat deja discutii in acest sens.

Bruxelles spera ca proiectul Transcaspic va fi una dintre principalele surse de gaze pentru gazoductul Nabucco – concurentul direct al South Stream. Initial, Moscova s-a gandit sa impiedice realizarea conductei prin Marea Caspica prin intermediul summitului tarilor caspice (Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenisan si Iran), intalnire care urma sa se desfasoare anul acesta in Rusia.

Moscova spera ca la summit va fi adoptata „Conventia privind statului legal al Marii Caspice”, document care ar fi trebuit sa stipuleze faptul ca orice conducta prin Marea Caspica poate fi construita numai cu acceptul tuturor statelor. Dar summitul nu va avea loc anul acesta: cele cinci tari nu au putut ajunge la o intelegere in privinta impartirii Marii Caspice.

In aceste conditii, Moscova a pregatit o oferta extrem de atractiva: cresterea achizitiilor de gaz turkmen. In prezent, Rusia cumpara numai 10,5 mld. mc de gaze pe an, fata de 80-90 mld. in 2008. Sursele Kommersant nu au precizat cu cat intentioneaza Moscova sa mareasca acest volum.

„Din cauza reducerii cererii la gaz rusesc in Europa, Gazprom reuseste cu greu sa vanda propria sa productie. O cantitate in plus ar fi inutila”, a comentat partenerul firmei de consultanta RusEnergy, Mihail Krutihin. Mai mult, precizeaza expertul, „Turkmenistan nu are deloc incredere in Gazprom. Astazi Rusia promite conditii deosebit de avantajoase, dar maine s-ar putea razgandi. Prin urmare, Ashabad oricum va cauta alte cai de iesire in Europa”, afirma analistul.