Companiile petroliere din Romania negocieaza de cateva saptamani cu autoritatile statului aplicarea unei formule de pret la carburanti, fapt care ar determina un oarecare control pe piata. Preturile la carburanti se vor forma prin aplicarea unei formule care va avea printre variabile cotatia pe piata mediteraneana la produsele petroliere si o marja de marketing stabilita in limite fixe. Pentru aplicarea acestei formule este nevoie de avizul Consiliului Concurentei.

Posibila formula de pret pentru carburantiFoto: Hotnews
  • Un prim efect al aplicarii formulei este transparentizarea formarii preturilor la carburanti, fiind limitat astfel orice abuz pe piata din partea companiilor petroliere.
  • De asemenea, va cuprinde o marja de marketing fixa, urmand sa fie stabilite anumite limite. In acest moment nu exista bariere in aceasta privinta.
  • In plus, companiile petroliere vor fi obligate sa reactioneze la tendintele pietei internationale in mod corect. Companiile vor ajusta preturile la carburanti in functie de cotatia internationala. De exemplu, cand scade cotatia, pretul la carburanti va fi redus.

Aplicarea acestei metode de calcul trebuie sa aiba, insa, si avizul Cosiliului Concurentei. Acesta trebuie sa analizeze riscul producerii unei distorsionari a pietei si limitari a concurentei prin stabilirea unei marje fixe. Modul in care va fi influentata concurenta depinde de limitele marjei care vor fi stabilite. O marja prea mica ar fi in dezavantajul unor companii (cele care depind in totalitate de importuri). Daca marja e prea mare, tendinta companiilor va fi sa aleaga nivelul maxim.

UPDATE 1 Grupul Rompetrol a participat la invitatia Ministerului Economiei la o discutie care a vizat, in principal, transparenta modului de formare a preturilor carburantilor. In cadrul acesteia, nu a fost propusa nicio formula unica asupra careia companiile sa isi dea acordul, sustine Rompetrol.

"Am participat la o intalnire la Ministerul Economiei unde nu s-au discutat aspecte legate de nivelul pretului sau de inghetarea lui, ci de transparenta (...) Eu mi-am exprimat rezerva ca o astfel de formula ar putea fi functionala, atata vreme cat fiecare companie are modelul ei de business. Pe piata din Romania, o companie are activitati de extractie, alta de rafinare, alta de comercializare, prin urmare modul de formare a costurilor este diferit, la fel si politicile comerciale. In prezent, peste 90% din pretul final de la pompa este format din cotatiile produselor petroliere, TVA, acciza si influenta cursului de schimb, iar noi nu il pot controla. Restul de maxim 10% influenteaza prea putin nivelul final al pretului carburantilor" a declarat Titov Buzescu, Vicepresedinte Retail, The Rompetrol Group.

UPDATE 2 Contactat de HotNews, Constantin Tampiza, reprezentantul presedintelui grupului Lukoil (compania mama), a afirmat ca aplicarea unei astfel de formule ar fi initiativa companiei pe care o reprezinta si ca a fost inaintata de vicepresedintele grupului in cadrul unei vizite in Romania. Intrebat care ar fi marja care sa multumeasca toate partile implicate, Tampiza a raspuns: Este marja acceptata de banci pentru finantarea proiectelor investitionale, atat pot sa spun. Tampiza a mai spus ca de reglementarea preturilor la carburanti ar trebui sa se ocupe o agentie nationala de reglementare. In conditiile in care o astfel de institutie lipseste in Romania, Ministerul Economiei ar trebui sa fie institutia care sa gestioneze aceste reglementari.

UPDATE3Petrom nu doreste sa comenteze pe marginea acestui subiect.

UPDATE 4 Formula de calcul a preturilor care ar putea fi aplicata in Romania a fost inspirata dupa modelul sloven.

UPDATE 5 SC Lukoil Romania se dezice de declaratiile lui Tampiza, chiar daca acesta reprezinta compania mama din Rusia: SC LUKOIL Romania SRL nu comenteaza subiectul de fata, avand in vedere ca nu are cunostinta despre stabilirea unei formule de pret al carburantilor. Totodata, LUKOIL ROMANIA S.R.L. se delimiteaza de declaratiile dl. Constantin Tampiza care nu mai este angajatul S.C. LUKOIL ROMANIA S.R.L. din anul 2010. Societatea noastra isi exprima regretul ca Agentia Hotnews nu verifica in mod profesionist sursele si exactitatea informatiilor prezentate. Ne rezervam dreptul de a solicita repararea eventualelor prejudicii suferite de compania noastra cauzate de reflectarea incorecta a realitatii de catre Hotnews.

  • Nota HotNews.ro a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Economiei inca de acum 2 saptamani, insa nu a primit niciun raspuns din partea acestei institutii.