VIDEO Comisia pentru Controlul Activitatilor Nucleare: Testele de stres arata ca centrala de la Cernavoda poate rezista la seisme de peste 7,8 grade pe scara Richter

de Corina Ionel     HotNews.ro
Joi, 3 mai 2012, 14:44 Economie | Energie


Presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), Borbala Vajda, a declarat, joi, ca, in urma efectuarii "testelor de stres" asupra Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavoda, unitatea poate rezista la seisme cu magnitudine de peste 7,8 grade pe scara Richter, informeaza Mediafax.

Reprezentantul CNCAN a precizat ca evaluarea riscurilor cauzate de cutremure a fost facuta in conformitate cu standardele internationale curente si cele mai bune practici actuale in domeniu si ca la evaluarea marjelor de siguranta pentru rezistenta structurilor, sistemelor si componentelor CNE Cernavoda la evenimente seismice, au participat experti internationali si specialisti din partea Institutului National de Fizica Pamantului, care au confirmat o protectie adecvata a centralei chiar si in cazul unor cutremure extreme.

Borbala Vajda a precizat ca au fost analizate cutremurele initiate in mai multe provincii sau surse seismotectonice (Vrancea, Sabla si Dobrogea) si a rezultat ca sursa dominanta este Vrancea. Cutremurul maxim posibil estimat pentru Romania genereaza o acceleratie maxima in plan orizontal la nivelul solului de 0,18 g (0,18 din acceleratia gravitationala medie a Pamantului) si poate fi asociat unui seism cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter in zona Vrancea, scrie agentia de presa citata.

CNE Cernavoda a fost proiectata pentru 0,2 g, iar in urma evaluarii a rezultat ca structurile si echipamentele rezista pana la 0,4 g fara pierderea functiilor fundamentale de securitate nucleara si nu au fost identificate "puncte slabe" nici in cazul unor cutremure cu o magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter, a declarat presedintele CNCAN.



Borbala Vajda a mentionat ca, in ceea ce priveste inundatiile, marjele de siguranta existente pentru CNE Cernavoda sunt suficient de mari pentru a preveni aparitia efectelor de tip "cliff-edge" (cele pentru care se pierd brusc functiile de securitate nucleara) si nu exisa puncte slabe nici pentru scenarii ipotetice in care s-ar produce inundatii din cauza nivelului crescut al Dunarii, combinat cu ploi torentiale pe amplasament, cu mult peste maximele istorice inregistrate. Un eveniment care ar duce la pierderea functiilor de securitate nucleara din cauza inundatiilor este considerat improbabil. Marjele de siguranta ale centralei in ceea ce priveste inundatiile au fost reconfirmate prin calcule si analize noi, realizate de INHGA, Institutul National GeoEcoMar, INCDDD Tulcea si Agentia Nationala de Meteorologie.

Actiunile imediate luate de CNE Cernavoda dupa producerea accidentului de la Fukushima au inclus:
  • elaborarea si implementarea unor noi proceduri de raspuns in caz de urgenta si de accidente severe;
  • precum si pregatirea specifica a personalului pentru astfel de cazuri;
  • asigurarea unor facilitati de alimentare cu energie electrica din surse suplimentare independente (generatoare electrice diesel mobile);
  • implementarea unor modificari de proiect pentru asigurarea de surse suplimentare de apa de racire in cazul unui accident sever.

Pe langa masurile implementate in 2011, CNE Cernavoda a facut modificari de proiect suplimentare pentru a putea raspunde eficient in conditii de accident sever:
  • instalarea unui sistem de depresurizare filtrata de urgenta a anvelopei, cu scopul de a asigura integritatea anvelopei reactorului;
  • instalarea unor sisteme pasive de control al hidrogenului care ar putea fi produs;
  • asigurarea unor cai suplimentare de aditie de apa de racire pentru mentinerea integritatii reactorului si a sistemelor conexe.

Cantemir Ciurea-Erkan, consilier la CNCAN, a precizat ca fondurile alocate imbunatatirilor s-au ridicat la 50 de milioane de euro, fiind suportate din profiturile companiei, informeaza Mediafax.

Efectuarea "testelor de stres" s-a facut la solicitarea Consiliului Uniunii Europene si a Comisiei Europene, inaintata pentru toate centralele nuclearoelectrice din Uniunea Europeana, in urma accidentului de la centrala nucleara Fukushima Daiichi din Japonia, produs la 11 martie 2011.

Cantemir Ciurea-Erkan a mai spus ca, de-a lungul timpului, cursul Dunarii a deviat catre un brat paralel cu cel care asigura apa de racire, ceea ce genereaza riscul ca, in 50 de ani, centrala sa ramana fara apa de racire. In aceste conditii, Ministerul Transporturilor a inceput reamenajarea Capului Bala, astfel incat debitul sa revina la normal.

Lucrarile la reactoarele 3 si 4 ale centralei se desfasoara normal, a mai precizat reprezentantul CNCAN.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















985 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    recunoastere (Joi, 3 mai 2012, 14:59)

    El Condor [anonim]

    Multumitii lui Ceasca pentru ca darama toti peretii centralei care nu corespundeau " mofturilor " lui .Daca-i faceau " presedintii " de la lovitura se stat si pana acum, nu puteai sa faci nici focul acolo. ( Vezi autostrazile si centura de la Cluj Noboca .
  • 0 (0 voturi)    
    Aiurea.... CE(ENSREG) spune cu totul altceva !!!! (Joi, 3 mai 2012, 17:19)

    lili [anonim]

    Vezi articolul complet pe linkul de mai jos!!!

    "Securitate nucleară: Evaluarea României nu oferă suficiente detalii despre riscurile seismelor
    27 apr 2012, 09:19 | Agerpres
    Raportul privind securitatea nucleară elaborat de România respectă în totalitate cerinţele testelor de stres europene, dar nu abordează corespunzător problema efectelor determinate de o trecere bruscă de la o stare la alta în funcţionarea centralei de la Cernavodă în cazul unor cutremure şi evenimente externe extreme, a anunţat joi Grupul autorităţilor europene de reglementare în domeniul siguranţei nucleare (ENSREG).
    Raportul elaborat de ţara noastră în cadrul aşa-numitelor 'teste de stres' lansate anul trecut în ţările din UE cu centrale nucleare este considerat adecvat şi cu un nivel corespunzător de detalii, cu excepţia cutremurelor şi a evenimentelor externe extreme, unde nu sunt abordate corespunzător punctele slabe şi efectele determinate de o trecere bruscă de la o stare la alta (''cliff-edge effects") şi nici măsurile pentru prevenirea acestor efecte, precizează ENSREG, potrivit Agerpres.

    Grupul a realizat, la solicitarea Comisiei Europene, un raport intermediar asupra evaluărilor naţionale, care trebuiau trimise până la sfârşitul anului trecut şi care au fost supuse unui proces de verificare efectuat de experţi din alte state membre şi de un reprezentant al Comisiei Europene. Bruxellesul fixase până acum luna iunie 2012 ca termen limită pentru finalizarea acestor teste lansate în urma catastrofei nucleare de la Fukushima (Japonia), din martie 2011. Comisia a decis însă joi să acorde mai mult timp statelor membre pentru verificări suplimentare. "

    http://www.rtv.net/securitate-nucleara-evaluarea-romaniei-nu-ofera-suficiente-detalii-despre-riscurile-seismelor_26275.html


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by