Nuclearelectrica a anuntat oprirea, in mod controlat, a Unitatii 1 CNE Cernavoda, in data de 13 iulie 2012, ora 00:00. "Reactorul Unitatii 1 va fi oprit pentru desfasurarea de activitati de intretinere in vederea inlocuirii unor elemente de conducta aferente circuitului primar care in urma controalelor periodice si a calculelor ulterioare prezinta o stare de uzaj". Unitatea 1 a mai fost oprita si pe 22 iunie dupa ce au fost depistate unele vibratii la generatorul electric. Aceasta unitate s-a aflat, recent, intr-o revizie care a durat peste o luna.

"Lucrarile se vor executa in conditii de siguranta pentru personalul centralei, public si mediul inconjurator, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavoda. Repornirea unitatii si sincronizarea la Sistemul Energetic National va avea loc dupa finalizarea activitatilor de intretinere si respectiv dupa efectuarea testelor in conformitate cu procedurile centralei", se mai arata in comunicat.

Pe 4 mai 2012, Unitatea 1 a intrat intr-o revizie care a durat pana pe 13 iunie. Atunci, Nuclearelectrica anunta "finalizarea cu succes a lucrarilor de oprire planificata pe anul 2012 a Unitatii 1 a Centralei Nucleaeroelectrice Cernavoda".

Pe 22 iunie 2012, Nuclearelectria a anuntat oprirea neplanificata a Unitatii 1 a CNE Cernavoda. Unitatea s-a oprit automat datorita unui semnal de vibratii la turbina. Toate sistemele centralei au raspuns conform proiectului, puterea reactorului fiind mentinuta la 60% in mod controlat. Unitatea a fost repornita in aceeasi zi.