Factura energetica a Frantei a ajuns la un nivel maxim istoric de 61,4 miliarde de euro in anul 2011, de patru ori mai mare decat in urma cu 20 de ani, conform unui raport al Ministerului de Ecologie, prezentat joi si citat de AFP.

"Doar ea singura, factura energetica a Frantei a reprezentat 88% din deficitul comercial al Frantei", a subliniat Comisariatul general al Dezvoltarii Durabile in "Bilantul energetic al Frantei pentru 2011".

Precedentul record a fost atins in 2008, un an de varf pentru pretul petrolului, cu 58,1 miliarde de euro (59,2 miliarde de euro in preturi constante).

Chiar si in preturile in euro din anul 2011, factura energetica a depasit valorile maxime de la inceputul anilor 80, care au venit ca urmare a celor doua socuri petroliere, din 1973 si 1979.

Povara energetica a Frantei a fost de 3,1% din PIB in 2011, dupa ce in 2008 aceasta reprezenta 3% din Produsul Intern Brut al tarii. Din cauza cresterii economice, aceasta pondere este insa inferioara celei inregistrate la inceputul anilor 80, cand era putin sub 5%.

Cel mai mare aport la aceasta povara il are petrolul, care anul trecut a reprezentat 82% din factura energetica totala, iar pe pozitia a doua se gaseste gazul natural (19%). Exporturile de electricitate, de 4%, au atenuat oarecum aceasta nota.

Rusia a fost anul trecut primul furnizor de petrol al Frantei, cu o pondere de 14,8% din totalul importurilor de petrol. Kazahstanul a fost pe locul doi, cu 12,8% , in timp ce locul trei s-a plasat Arabia Saudita (10,4%). In 2010, pozitiile 2 si 3 erau ocupate de Libia si Norvegia.

Important de notat este faptul ca factura petroliera este mai mare ca valoare, desi volumurile s-au diminuat: in 1973, Franta importa 134,9 milioane de tone de 'aur negru'. In 2000, importurile erau de 85,6 milioane de tone, iar in 2011, acestea au scazut la 64,4 milioane de tone.

Orientul Mijlociu, de unde provenea 71,4% din petrolul consumat in Franta in 1973, reprezinta in prezent in jur de 18,9%.

Totodata, tarile din fosta URSS (36,3%) au devenit principalele regiuni de aprovizionare pentru Franta, urmate de Africa (29,2%) si Marea Nordului (14,1%).