UPDATE Uniunea Europeana doreste sa plafoneze limita biocarburantilor obtinuti din culturile alimentare incepand cu 2020
Potrivit unui proiect vazut de EUobserver, Comisia va plafona pentru prima oara la 5% biocarburantii obtinuti din produse alimentare sau furaje, precum rapita si soia.
"Comisia considera ca in perioada de dupa anul 2020 biocarburantii ar trebui sa fie doar subventionati daca nu sunt obtinuti din culturile folosite pentru produse alimentare si furaje", scrie documentul.
Legislatia europeana actuala solicita ca 10 procente din carburantii folositi pentru transport sa provina din "surse regenerabile", precum electricitatea sau biocarburanti, pana in 2020, in linie cu obiectivul vizat de UE referitor la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Insa, legea a venit sub critici intense, contribuind indirect la cresterea actuala a preturilor alimentare, pentru ca mai putin teren a devenit disponibil pentru culturile alimentare. Preturile la soia si porumb au atins niveluri record in iulie, in timp ce preturile cerealelor si petrolului au ramas la noi maxime in august.
De asemenea, taierea padurilor prin care sa se ofere mai mult teren pentru cresterea recoltelor destinate biocarburantilor afecteaza in cele din urma mult mai puternic mediul inconjurator.
Oxfam, un ONG din Londra care lupta contra speculatiilor cu preturile alimentare, a estimat ca terenul folosit pentru a obtinerea biocarburantilor care alimenteaza masinile europene pentru un an poate produce suficient grau si porumb pentru a hrani 127 milioane de persoane.
In prezent, subventiile UE pentru recoletele utilizate pentru biocarburanti reprezinta in jur de 30 de dolari pe an pentru fiecare adult. Doar in anul 2008, in jur de 3 miliarde de dolari au fost cheltuite pentru exceptarea de la plata taxelor si alte stimulente destinate productiei de biocarburanti in UE.
Desi ONG-ul saluta schimbarea politicii UE in domeniul biocarburantilor, acesta avertizeaza ca aplicarea acesteia dupa anul 2020 s-ar putea sa fie facuta prea tarziu.
Potrivit Reuters, comisarul european pentru Schimbari Climatice, Connie Hedegaard, si cel pentru Energie, Guenther Oettinger au confirmat intr-o declaratie comuna, publicata in cursul zilei de luni, ca doresc sa plafoneze utilizarea combustibililor obtinuti pe baza de culturi alimentare.
Propunerea proiectului de lege, care este asteptata sa fie publicata in octombrie, necesita aprobarea guvernelor si parlamentarilor UE pentru a deveni lege.
"Mesajul Comisiei pentru post-2020 este ca preferinta noastra clara este pentru biocombustibili produsi din materii prime non-alimentare, cum ar fi deseurile sau reziduurile agricole, cum sunt paiele", mentioneaza declaratia comisarilor.
"Aceste noi tipuri de biocombustibili nu sunt in concurenta cu produsele alimentare si nici nu necesita terenuri suplimentare. Propunem biocombustibili care sa ne ajute sa reducem substantial emisiile de CO2, nu intra in competitie cu alimentele si sunt sustenabile si ecologice in acelasi timp."

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU