Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a luat, la final de an, o serie de decizii de majorare a tarifelor de distributie si transport al energiei electrice incepand cu 1 ianuarie 2013. Aceste modificari vin dupa majorarile de preturi de la producatori. Toate acestea se vor regasi, de la 1 ianuarie 2013, in facturile la consumatorul final din piata reglementata, influenta fiind de 6%. Si nu numai. ANRE a majorat si tarifele percepute operatorilor din piata energetica pentru diverse servicii, autorizatii si licente.

Initial, ANRE a propus sa nu fie operate modificari asupra tarifelor de transport si distributie pana in iulie 2013. Cel putin asa sustinea in cadrul discutiilor cu operatorii din piata. In cele din urma, au fost luate decizii de crestere substantiala a tarifelor, atat pentru transport, cat si pentru distributie, ordinele ANRE fiind publicate in Monitorul Oficial din 27 decembrie (Ordinul ANRE nr.51 pentru aprobarea tarifelor de distributie si Ordinul ANRE nr.52 pentru aprobarea tarifelor de transport). Transelectrica, operatorul national de transport, a anuntat deja care sunt diferentele de tarife percepute pentru 2013 fata de 2012. Potrivit Transelectrica, tariful mediu pentru serviciul de transport creste cu 12,73%, tariful pentru serviciul de sistem creste cu 6,86%, iar tariful pentru serviciile prestate de operatorul comercial participantilor la piata angro de energie electrica creste cu 23,33%. Vezi in documentul atasat care sunt datele luate in considerare la stabilirea tarifului pentru serviciul de transport aferent anului 2013.

De asemenea, tarifele de distributie au crescut, in medie, cu 5-7%. In plus, ANRE permite, in continuare, operatorilor de distributie sa achizitioneze, in regim reglementat, energie electrica eferenta consumului propriu tehnologic, desi noua Lege a energiei (123/2012) prevede clar ca aceste achizitii sa fie facute in regim concurential. Contactat de HotNews, presedintele ANRE, Niculae Havrilet, spune ca aceasta prevedere este valabila doar pentru trei luni, ianuarie-martie, iar operatorii au posibilitatea sa achizitioneze atat in regim reglementat cat si in regim concurential. Havrilet sustine ca nu a fost suficient timp pentru aplicarea de la 1 ianuarie a prevederilor Legii 123/2012.

Anul 2013 reprezinta an de trecere de la perioada a doua de reglementare la perioada a treia de reglementare, al carei inceput va fi decalat cu un an. Perioada a treia de reglementare va fi cuprinsa intre anii 2014-2018.

Tot in Monitorul Oficial din 27 decembrie a fost publicat un Ordin care modifica tarifele si contributiile percepute de ANRE operatorilor din piata energetica. De exemplu, tariful pentru acordarea/modificarea autorizatiei de infiintare pentru realizarea/retehnologizarea unei capacitati energetice creste de la 124 de lei/MWe (putere electrica instalata) in 2012 la 150 de lei/MWe in 2013. De asemenea, licenta pentru producerea energiei electrice se scumpeste de la 26 de lei/MWe la 30 lei/MWe. Licenta pentru furnizarea energiei electrice se scumpeste de la 2.000 lei la 2.200 lei.

Precizam ca pretul energiei electrice pe piata reglementata va creste de la 1 ianuarie cu 6%. Aceasta nu este singura modificare a facturii la energie in cursul anului viitor. La mijlocul anului ar mai putea fi operata o crestere de 1-2%, acesta fiind un posibil impact al liberalizarii pietei energiei. Valoarea facturii la consumator va fi influentata, in plus, si de certificatele verzi acordate producatorilor de energie regenerabila. Aceste certificate verzi vor avea un impact de 4 lei in plus pentru o factura lunara aferenta unui consum de 100 kwh.