Rompetrol Rafinare si-a redus pierderile in 2012
Pe fondul creşterii producţiei de carburanţi, dar şi a condiţiilor de piaţă, compania a reuşit în ultimul trimestru al anului trecut o îmbunătăţire a indicatorilor financiari faţă de cei consemnaţi în perioada similară din 2011.
Rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost puternic afectate de o serie de factori independenţi de activitatea sa, precum diminuarea semnificativă a cursului valutar (+14% pentru RON/USD, +5% pentru RON/EURO), costurile necesare asigurării capitalului de lucru, dar şi evoluţiile internaţionale ale produselor finite (+5% pentru benzină EURO 5 şi +1% pentru motorina EURO 5). Impactul acestora a fost diminuat de cotaţiile internaţionale pentru ţiţei, care s-au menţinut la nivelul celor din 2011, dar şi de creşterea pe fondul investiţiilor realizate a marjei nete de rafinare (12,71 USD/tonă - 2012, -4,4 USD/tonă - 2011).
Pe plan extern, închiderea temporară sau definitivă a unor capacităţi de prelucrare (circa 600.000 barili/zi) din Europa (Italia, Franţa şi Marea Britanie) a determinat o creştere faţă de 2011 cu 2,7% a ratei de utilizare medie a rafinăriilor (82,3%), aceasta atingând 85,8% în ultimul trimestru al anului. Capacităţile de producţie oprite în 2012 au depăşit cu 250.000 barili/zi pe cele scoase din funcţiune în 2011, cu precădere în Italia şi Franţa.
Compania a finalizat în 2012 programul de creştere a capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane de tone, valoarea totală a investiţiilor directe realizate în perioada 2007-2012 de Grupul Rompetrol se ridică în prezent la 1,3 miliarde USD, la care se adaugă asigurarea capitalului de lucru, acoperirea rezultatelor negative pe fondul influenţei crizei internaţionale sau a obligaţiilor legale şi financiare. Finalizarea programului va susţine noua strategie a Grupului de extindere a prezenţei sale în regiunea Mării Negre.
Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (Rompetrol Rafinare – rafinăriile Petromidia şi Vega, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas) în 2012 s-a ridicat la 1,7 miliarde USD.
Compania a contribuit la bugetul de stat al României cu peste 1,2 miliarde USD, nivel similar cu cel din 2011.
Segmentul de rafinare, Rompetrol Rafinare – rafinăria Petromidia şi punctul de lucru Vega Ploieşti, a consemnat în 2012 o cifră de afaceri brută de aproximativ 4,27 miliarde USD, cu 4% mai mare faţă de nivelul atins în 2011, precum şi îmbunătăţirea rezultatului operaţional (EBITDA), de la un nivel
negativ de 36,7 milioane USD la unul pozitiv de aproximativ 58,3 milioane USD.
Segmentul de distribuţie a Grupului în România a consemnat în 2012 o scădere cu 6% a cifrei de afaceri brută (2,67 miliarde USD) şi cu 26% a rezultatului operaţional (28,6 milioane USD) faţă de rezultatele obţinute în 2011, pe fondul unei scăderi cu 4% a vânzărilor de produse petroliere. În acelaşi timp, acesta şi-a îmbunătăţit cu 26% rezultatul net obţinut, dar fiind în continuare negativ (37,8 milioane USD).
În prezent, Grupul operează la nivel naţional 741 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, staţii Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 220 de staţii distribuţie GPL auto, 5.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?