Asociatia Romana pentru Energie Eoliana, despre reducerea schemei de sprijin pentru regenerabile: Declaratiile oficiale care sustin "unda verde" a Comisiei Europene sunt hazardate si provoacă dezinformare
"In urma discutiilor recente pe care atat reprezentanti ai Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana (RWEA), cat si ai guvernului roman le-au avut separat la Bruxelles in data de 22 mai cu Directoratul General Energie si Directoratul General Concurenta din cadrul Comisiei Europene si a reflectarii acestora in declaratiile oficialilor romani, RWEA isi exprima ingrijorarea cu privire la lipsa de coerenta si la opacitatea procesului decizional din Ministerul Energiei", se arata in comunicat.
Potrivit acestuia, reprezentantii autoritatilor romane au primit clarificari de la cele doua institutii europene cu privire la rolul Comisiei in analiza modificarilor propuse de proiectul de ordonanta de urgenta care redimensioneaza schema de sustinere a productiei de energie din surse regenerabile.
"In cadrul discutiilor cu RWEA, reprezentantii Directoratului General Energie si ai Directoratului General Concurenta au subliniat necesitatea notificarii Comisiei Europene despre noul proiect de OUG, facut public la inceputul lunii aprilie, pentru ca forurile europene sa poata analiza in cunostinta de cauza impactul acestor modificari legislative.
Analiza de impact ar urma sa se desfasoare pe doua teme distincte: una ce se refera la schema de sprijin pe baza de certificate verzi si cealalta privind scutirea marilor consumatori de la plata unei parti a certificatelor verzi. Legat de schema de sprijin, Romania trebuie sa trimita la Bruxelles calcule care sa argumenteze solutia amanarii unui numar de certificate si sa explice cum se va face recuperarea acestora, la ce valoare si cum va afecta acest mecanism intreaga piata de energie. Proiectul de OUG initiat de Minister prevede, in cazul producatorilor de energie eoliana, amanarea unui certificat verde pe o perioada de trei ani si jumatate.
Totodata, autoritatile de la Bucuresti vor trebui sa aduca lamuriri in fata oficialilor europeni in privinta discriminarii pe care o va crea noul OUG, dat fiind ca amanarea unui numar de certificate verzi se aplica doar tehnologiilor eoliana, fotovoltaica si microhidrocentralelor noi, nu si biomasei si microhidrocentralelor retehnologizate", mai precizeaza RWEA.
Reamintim ca Hidroelectrica intentioneaza sa vanda microhidrocentralele pe care le detine. Aceste microhidrocentrale necesita retehnologizari. In cazul in care nu ar mai fi acordate cele doua certificate verzi, investitorii nu ar mai fi interesati de aceste microhidrocentrale.
"Ordonanta a fost agreata de Comisia Europeana, va intra saptamana viitoare in Guvern. Mai sunt cateva detalii tehnice de rezolvat in aceste zile, apoi va fi propusa Guvernului spre aprobare", a declarat saptamana trecuta Constantin Nita, ministrul delegat pentru energie.

“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă
Vaccinarea în universități. Rectorul UBB: Platforma de programări este făcută fără cap, o catastrofă. Ne transformă în call center / Rectorul Universității București: Există și o mare inechitate
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Il tine Basescu in sah,bine ii face,nesimtitului,spunea ca Basescu nu mai reprezinta pe nimeni ,si se duce
Bruxelles ca sa manince!!Si el??Uite s-a dus ,si ,cu cea venit!!Mai trist este ca nu-l intreaba ,nimeni,nimic!
Nici Blaga, nici ziaristii,nimeni!!
Ce sa conduca asta o tara?
Eh, da are sustinere inca 60% nu-i asa?
Romanul s-a nascut visator..dar il mananca realitatea.