Ordonanta de Urgenta privind amanarea acordarii unui numar de certificate verzi a fost publicata in Monitorul Oficial, in seara zilei de 7 iunie. Fata de proiectul initial, supus dezbaterii publice, textul final al OUG prezinta modificari majore. De exemplu, a fost introdusa o prevedere potrivit careia nu va beneficia de certificate verzi energia produsa in centrale electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, erau in circuitul agricol. De asemenea, nu se vor mai acorda certificate verzi pentru "cantitatile de energie electrica livrate suplimentar de unitatile dispecerizabile fata de cantitatile de energie electrica din notificarile fizice orare transmise de producatorii de energie electrica din surse regenerabile la operatorul de transport si sistem".

Energia verde creeaza probleme la Electrica FurnizareFoto: AGERPRES
  • Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, anuntate in luna aprilie ca vrea sa interzice producatorilor de solara sa instaleze panouri fotovoltaice pe terenuri agricole.  Intrebat ce se intampla cu investitorii si companiile care au cumparat deja terenuri pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice, Nita a raspuns: "sa fie sanatosi!". Pentru producerea unui MW prin panouri solare sunt necesare 2 hectare de teren.
  • Contactat de HotNews, Adrian Ion, vicepresedintele Asociatiei Industriei Fotovoltaice din Romania, a spus ca "in acest moment, la cum arata Legea, industria fotovoltaica a devenit neatractiva". Pentru energia produsa de centrale fotovoltaice au fost amanate doua certificate din sase. Insa, de anul viitor se vor acorda cate trei certificate, din care doua vor fi amanate. In plus, a fost pusa o bariera in calea investitiilor prin prevederea potrivit careia nu se vor putea amplasa panouri fotovoltaice pe terenuri agricole. "Multi nu le-au scos din circuitul agricol si va fi o cursa contracronometru pana la 1 iulie pentru incerca sa le scoata", a precizat Adrian Ion. Acesta a precizat ca investitiile au fost facute conform autorizatiilor de constructie si in baza vechii legislatii.

O alta prevedere care a starnit controverse in forma de proiect a fost modificata. In forma initiala se arata ca cei care au un consum mai mare de 150.000 MWh pe an ar urma sa plateasca certificate verzi doar pentru 50% din cantitatea de energie achizitionata. Ministerul Finantelor nu a fost de acord cu aceasta prevedere, fiind asimilata ajutorului de stat. In acest caz, este nevoie de notificarea Comisiei Europene si obtinerea unui aviz favorabil.

Forma publicata prevede ca " se excepteaza de la aplicarea prevederilor prezentei legi un procent din cantitatea de energie electrica livrata consumatorilor finali cu respectarea reglementarilor europene. Conditiile de calificare pentru mecanismul de exceptare, precum si cantitatea exceptata, conditionata de aplicarea programelor anuale de crestere a eficientei energetice vor fi aprobate prin Hotarare de Guvern si fac obiectul unei reglemetari ANRE separate, dupa notificarea acestora la Comisia Europeana si obtinerea unei decizii pozitive din partea acesteia".

Potrivit noului act normativ, in prima decada a lunii decembrie, ANRE publica pe site-ul propriu cota anuala obligatorie de achizitie de certificate verzi estimata pentru anul urmator, numarul de certificate verzi estimate a fi emise pe baza informatiilor privind energia electrica estimata a se produce din surse regenerabile de energie pentru anul urmator si consumul final de energie electrica estimat pentru anul viitor.

Incepand cu data intrarii in vigoare a OUG, acreditarea de catre ANRE a centralelor care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi se realizeaza pana la nivelul valorilor anuale totale a capacitatilor instalate in centrale electrice de producere a energiei regenerabile, stabilite pentru fiecare an calendaristic prin HG pe baza datelor reactualizate din planul national de actiune in domeniul energiei regenerabile. In cazul in care se constata atingerea nivelului valorilor, ANRE sisteaza acreditarea centralelor pana la aparitia posibilitatii de incadrare in nivelul valorilor anuale totale ale capacitatilor instalate care vor fi prevazute si aprobate de Guvern.

Ordonanta prevede amânarea temporară, începând cu 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi). Recuperarea certificatelor verzi se va face începând 1 aprilie 2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se face esalonat pana cel tarziu pe 31 decembrie 2020. Modalitatea de recuperare se stabileste de ANRE.

ANRE va monitoriza semestrial producatorii beneficiari ai certificatelor verzi si va intocmi si publica un raport semestrial de monitorizare in termen de 90 de zile de loa incheierea perioadei de monitorizare.

Guvernul pare sa fi pornit un razboi impotriva producatorilor de energie regenerabila. La sfarsitul lunii mai, ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, le-a reprosat ca au investit doar in energia regenerabila, nu si in capacitatile de transport. Astfel, a inceput sa se inregistreze supraproductie de energie care nu poate fi exportata. "De ce nu au investit si in cablul submarin daca au bagat un miliard in eoliene", a spus Nita.

Ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, a declarat recent ca din momentul in care vor intra in vigoare noile prevederi, factura la consumatorul casnic se va reduce cu 10%. "Nu am studiat impactul, dar scaderea va fi de aproximativ 10%", a adaugat ministrul.

Modificarea legislatiei nu este valabila pentru toti producatorii de energie regenerabila.Pe unii chiar ii favorizeaza. Pentru microhidrocentralele retehnologizate vor fi acordate, in continuare, acelasi numar de certificate verzi prevazute de Legea 220/2008. Pastrarea celor doua certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs de centrale hidro mai mici de 10 MW are legatura cu faptul ca Hidroelectrica intentioneaza sa vanda cele 158 de microhidrocentralele pe care le detine. Mai precis, Guvernul a intins o mana de ajutor atat companiei Hidroelectrica pentru ca aceasta sa vanda cat mai usor microhidrocentralele, cat si potentialilor investitori care vor cumpara aceste centrale hidro.

  • UPDATE Producatorii de energie eoliana vor sa actioneze statul roman in judecata

Publicarea în Monitorul Oficial a textului Ordonantei de Urgentă (OUG) care modifică si completează legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din resurse regenerabile confirmă faptul că Ministerul de resort nu a tinut cont de nici o sugestie a industriei “verzi”, sustine Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA) intr-un comunicat de presa. Potrivit acestuia, dezbaterea publică a fost mimată, guvernul refuzând să discute cu investitorii în productia de energie din surse regenerabile.

RWEA mai sustine ca industria ”verde” a sperat până în ultimul moment că autoritătile de profil vor avea capacitatea să evalueze corect si echilibrat situatia si, în consecintă, să adopte o solutie viabilă pentru industria “verde” în conformitate cu angajamentele asumate de România. Din păcate, guvernul s-a grăbit să adopte o Ordonantă fără o analiză de impact, la presiunile marilor consumatori, si fără a tine cont de efectele devastatoare asupra mediului investitional.

Potrivit RWEA, Guvernul a luat această decizie fără a tine cont de procedura de notificare catre Comisia Europeana si nici de faptul ca nu era abilitat sa dea ordonanta de urgenta in domeniul energiei consultare si notificare prealabile a Comisiei Europene, institutia care a avizat schema initială de sprijin.

“Investitiile în domeniul energiei din surse regenerabile în România sunt la început, iar aceste modificări intempestive si nejustificate de legislatie nu vor duce decât la deteriorarea mediului investitional si vor avea efect profund negativ asupra oricărei alte intentii de a investi în România”, spune Ionel David, presedintele Asociatiei.

RWEA mai precizeaza ca "greseala guvernului va afecta nu doar mediul economic, ci si mediul înconjurător. Decizia anti-verde îi favorizează în mod vădit pe marii poluatori, iar costurile de mediu vor fi suportate ulterior din buzunarul fiecăruia dintre noi".

Asa cum au mai declarat, reprezentantii Asociatiei spun ca îsi rezervă dreptul de a ataca OUG apelând la toate institutiile românesti si europene competente.

”Vestea foarte tristă este aceea că, în cazul în care statul pierde litigiile cu investitorii, pagubele sunt plătite de la bugetul de stat, mai exact, fiecare cetătean ajunge să plătească pentru greselile clasei politice”, precizeaza David.

Potrivit noii Ordonante, începând cu data de 1 iulie 2013, va fi amânată acordarea unui certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs de centralele eoliene, urmând ca recuperarea acestuia să se facă începând cu data de 1 ianuarie 2018. "Rămâne neclarificată maniera în care va fi de facto recuperată valoarea certificatului a cărui acordare a fost amânată si care va mai fi valoarea acestuia, tinând cont că la momentul 2018 piata va fi practic inundată de zeci de milioane de certificate verzi", mai arata RWEA.