Oficiul pentru Participatiile Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) a anuntat castigatorii licitatiilor de desemnare a lichidatorului Companiei Nationale a Huilei (CNH), respectiv a lichidatorului companiei Termoelectrica. In cazul CNH, a fost desemnat lichidator Expert Insolvenţă SPRL Deva, iar in cazul Termoelectrica, licitatia a fost castigata de consorţiul format din Muşat & Asociaţii – Restructuring & Insolvency SPRL şi Muşat şi Asociaţii S.p.a.r.l.

"In data de 26.06.2013, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, acţionând în numele şi pe seama Ministerului Economiei, unicul acţionar al celor două societăţi aflate în lichidare voluntară, a încheiat cu adjudecatarii celor două licitaţii Contracte de angajare", a anuntat OPSPI printr-un comunicat de presa.

Guvernul a convenit inca din 2011 impreuna cu organismele internationale inchiderea minelor necompetitive din cadrul CNH. Astfel, minele Petrila, Paroseni si Uricani urmeaza sa fie inchise treptat pana in 2018, iar activele viabile, adica minele Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, sa fie incluse in Complexul Energetic Hunedoara.

Si in cazul Termoelectrica a fost decisa separarea activelor viabile de cele neviabile. Termocentralele Mintia şi Paroşeni au fuzionat formand CE Hunedora, care va prelua si minele viabile de la CNH. Cele neviabile, Doiceşti şi Borzeşti, vor fi lichidate.