Premierul Victor Ponta considera ca retrimiterea in Parlament de catre presedinte a Legii prin care Rompetrol scapa de datoria de 600 milioane dolari "a fost doar un joc politic. Victor Ponta mai spune ca statul roman nu mai are "nicio datorie de luat". Rompetrol a transformat, a convertit datoria în creanţe. Procesul cu statul roman l-au câştigat ei în primă instanţă, deci povestea datoriei mai este pe la Cotroceni. Deocamdată s-a convertit creanţa", a precizat Ponta. Acesta a mai spus ca daca nu ar fi fost adoptat memorandumul, Rompetrol ar fi putut intra in insolventa.Reamintim ca presedintele Traian Basescu nu a promulgat legea privind Memorandumul de intelegere dintre statul roman si The Rompetrol Group N.V., retrimitand-o spre reexaminare Parlamentului, argumentand ca o decizie care era de competenta guvernului a fost luata de Parlament.

Legat de acest lucru, Victor Ponta spune ca presedintele si-a exercitat dreptul constitutional, insa Parlamentul va revota legea si va fi retrimisa presedintelui. "Apropo, legea de privatizare a Rompetrol, din câte ştiu, a fost promulgată de preşedintele României, Traian Băsescu. Sunt convins că ţine minte acest lucru. La momentul la care am vândut o parte din acţiuni, având însă obligaţia nu doar de a obţine suma pentru acţiuni, ci de a crea acel fond de investiţii de un miliard de dolari, este o decizie economică pe care o consider favorabilă României şi grupului Rompetrol, bineînţeles, că altfel nu o semnam, motiv pentru care am trimis-o în parlament, a fost aprobată de parlament. CCR a respins contestaţia PDL, nu am înţeles ce au contestat de fapt; preşedintele şi-a exercitat dreptul constituţional de a retrimite la parlament, parlamentul va revota şi gata, că mai mult de două ori nu se poate,aşa scrie în Constituţie. Cred sincer că a fost doar un joc politic, însă în momente, în domenii economice importante, jocurile politice interne ar trebui să nu-şi aibă locul", a precizat Ponta.

Ponta a mai spus ca daca nu ar fi fost adoptat memorandumul, Rompetrol ar fi putut intra in insolventa. "Jocurile politice interne nu ar trebui să-şi aibă locul când vorbim totuşi de lucruri economice şi de interese economice naţionale. Exista şi o variantă rea, foarte rea, pe care cred că orice om politic responsabil trebuie să o ştie şi să şi-o asume. Rompetrol, putea să intre în insolvenţă, deoarece principalele datorii le are către compania mamă, KazMunai, deci rămâneam cu zero, sau cu acţiuni la o companie în insolvenţă, fără locuri de muncă şi fără un miliard de dolari investiţii. Din acest punct de vedere, cred că aceasta era cea mai mare prostie pe care puteam să o facem şi cred că negocierea este în avantajul României şi a grupului economic, că altfel nu ar fi făcut-o", a precizat Ponta.

In luna mai, Guvernul a aprobat prin proiect de lege Memorandumului de Întelegere încheiat între statul român si The Rompetrol Group pe 15 februarie 2013. Practic, prin aceasta decizie, Guvernul este de acord ca Rompetrol sa scape de datoria de circa 660 de milioane de dolari catre statul roman prin rascumpararea a 26,7% din actiuni la pretul de 200 de milioane de dolari. Intelegerea mai prevede ca Rompetrol sa finanteze cu 150 milioane dolari un fond de investitii in care statul roman va avea o participatie de 20%. Orice distribuire de profit se va efectua doar in favoarea Rompetrol Group pana la momentul in care acesta va recupera 100% din investitia sa.