Renegocierea noului sistem de redevente petroliere este una dintre marile mize ale Guvernului Ponta. Pe de o parte sunt producatorii de petrol si gaze care au tot interesul sa plateasca redevente cat mai mici, argumentul lor principal fiind nevoia de investitii. Pe de alta parte este interesul statului de a obtine venituri cat mai mari la buget. In joc este si presiunea publica, alimentata constant de liderii USL, care au promis pe cand se aflau in Opozitie cresterea redeventelor.

Autoritatile s-au angajat sa finalizeze aceste negocieri pana la sfarsitul anului, iar punctul de pornire va fi un studiu realizat in prezent de Ernst & Young. "Pana la sfarsitul lunii septembrie studiul ar putea fi finalizat", a declarat pentru HotNews.ro Gheorghe Dutu, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM). Acesta a spus ca va fi facuta o diferentiere a redeventelor "in functie de cantitati, de zonele de exploatare si metodele de exploatare".

In cazul acordurilor petroliere incheiate in baza Legii actuale a petrolului vor adaugate, probabil, acte aditionale.

Este vorba de acele acorduri incheiate in ultimii ani in baza Legii petrolului 238/2004, precum cele cu OMV Petrom si Exxon pentru explorare si exploatare in Marea Neagra si cele cu Chevron pentru explorare si exploatare a gazelor de sist, in care au fost stabilite termene care depasesc 2014. Amintim ca actualele redevente au fost fixate in 2004 si sunt valabile pana in decembrie 2014. Tot in 2004 a fost semnat si contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Actualele cote de redevente au fost stabilite, initial, in 2002 prin OUG 47/2002, dupa care, in 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului. "Vom renegocia cu Exxon, cu Chevron si, probabil, vom veni cu acte aditionale", a spus Dutu.

Acesta a precizat ca trebuie vazute, mai intai, rezultatele studiului pe care il realizeaza Ernst & Young. Este un studiu asupra sistemului de redevente aplicat si in alte state. "In studiu sunt cuprinse zone de referinta, tari care au conditii similare cu cele ale Romaniei in privinta cantitatilor, nivelului de foraj, adancimi, zacaminte on shore (pe platforma continentala - n.red.), off shore (pe platforme maritime - n.red.), conditii cu care sa puteam face comparatii", a explicat Dutu. Acesta a mai spus ca va fi facuta o diferentiere a nivelului redeventelor in functie de conditiile de exploatare.

Surse din domeniul petrolier sustin ca autoritatile se gandesc sa stabileasca redevente mai mici in cazul zacamintelor noi, precum cele off-shore si a gazelor de sist, fata de cele pentru zacamintelor vechi si aproape epuizate. Insa producatorii de petrol si gaze "trag tare" sa obtina redevente mici si in cazul zacamintelor mai vechi.

  • Potrivit angajamentelor Romaniei in fata FMI, Guvernul trebuie sa elaboreze o noua strategie. "Vom elabora un nou regim ce va intra in vigoare din 2015 pana in 2024, daca toate partile implicate vor fi de acord", se arata in scrisoarea de intentie.

"Vrem sa colectam din redevente mai mult decat incasam acum pentru ca suntem in situatia de a colecta cel mai putin din UE la acest capitol. In acelasi timp, nu vrem sa punem un nivel prea ridicat al redeventelor care i-ar impiedica pe operatorii economici sa se dezvolte sau sa investeasca. Discutam cu operatorii de pe fiecare domeniu urmand sa stabilim un nivel optim, in care sa fie avantajat si Statul dar si operatorii economici. Pana la finele anului sa adoptam noua legislatie privind redeventele",a declarat ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, intr-un interviu acordat HotNews.ro, in luna august.

¬"Acest subiect- legea privind redeventele- este asumata si in acordurile anterioare. Noi suntem acum in faza in care am infiintat un comitet ministerial format din reprezentanti ai MFP, ai Ministerului Economiei, ai ANRM in care analizam legislatia. ANRM a comandat un studiu comparativ privind reveventele in intreaga lume", a mai punctat Chitoiu.

Redeventele pentru gazele naturale vor fi recalculate si vor fi diferite in functie de provenienta (gaze conventionale, gaze de sist sau gaze din Marea Neagra), confirmase anterior ministrul delegat al Energiei, Constantin Nita. Cum va fi facuta diferentierea? "In functie de modul de exploatare a gazelor, unde este mai greu, ce costuri implica", spune Nita, care anunta ca isi doreste implicarea puternica a statului roman, prin companiile pe care le controleaza, in exploatarea gazelor naturale: "Nu ar trebui sa existe vreo companie straina care vine in Romania si sa nu-si ia asociat partenerul roman", a mai explicat Nita.

La randul sau, premierul Victor Ponta a spus ca "nu vreau ca Romania sa puna nivele atat de ridicate incat sa nu mai avem investitii, ca dupa aia, ne lacomim si nu mai luam nimic. Insa din cate stiu, termenul contractual cu Petrom este noiembrie 2014". "In functie de negociere, s-ar putea sa fie mai repede, daca avem un regim stimulativ. Eu va spun si-mi asum acest lucru, eu cred ca Petrom este o companie esentiala pentru Romania; isi plateste taxe, plateste impozite, face investitii, ca si alte companii. Evident, sunt redevente diferite si va explic si de ce. Costul investitiei in Marea Neagra e cu totul altul decat cand explorezi aici, in Prahova. Va dati seama, daca punem redevente la fel, n-o sa mai exploreze nimeni in Marea Neagra, ca acolo numai nava aceea cu care fac explorarile cred ca e vreun miliard de dolari. Deci, una e cand explorezi, sapi aici, in Prahova sau in Gorj, si alta, cand sapi la 2000 de metri in Marea Neagra. Si atunci, repet, mergem pe o medie europeana, pentru ca exista deja in Europa experiente vechi - Norvegia, Marea Britanie - inclusiv privind explorarile offshore",a mai spus Ponta in luna iulie cu ocazia prezentarii Planului National de Investitii.

Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redeventelor au fost fixate in 2004 si sunt valabile pana in decembrie 2014 inclusiv. Companiile mari implicate in negocieri sunt OMV Petrom, Exxon, Chevron si Romgaz, iar printre cele mai mici se numara Amromco, Wintershall Medias, Lotus Petrol si Aurelian Oil&Gas.