Acordurile bilaterale privind constructia gazoductului South Stream de catre Gazprom - incheiate intre Rusia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croatia si Austria - incalca legislatia Uniunii Europene si trebuie renegociate de la zero, a afirmat miercuri un oficial al Comisiei Europene, citat de Euractiv.com.

Aleksei Miller, presedintele GazpromFoto: HotNews.ro / DP

De notat ca aceste declaratii vin in contextul in care Ucraina a renuntat in urma cu o saptamana sa semneze acordul de asociere cu UE, la presiunea Rusiei si pe fondul dependentei enorme a Kievului fata de importurile energetice din Rusia.

Intr-un discurs sustinut in Parlamentul European, Klaus-Dieter Borchardt, director pentru pietele de energie al Comisiei Europene, a afirmat ca toate aceste acorduri incalca legislatia europeana.

"Comisia a analizat aceste acorduri interguvernamentale si a ajuns la concluzia ca niciunul dintre ele nu este in acord cu legile UE", a spus Borchert.

"Acesta este motivul pentru care le-am transmis tuturor acestor state ca au obligatia, fie ca este vorba de tratatele europene, fie de Tratatul privind energia, de a cere renegocierea cu Rusia, pentru a aduce intelegerile interguvernamentale in acord cu legea UE", a adaugat acesta.

Borchert a facut aceste afirmatii intr-o intalnire la nivel inalt la care au fost prezenti inclusiv ministrul adjunct pentru Energie din Rusia, Anatoly Iankovski, directorul general pentru export al Gazprom, Alexandr Medvedev, si ministrul sarb al Energiei Zorana Mihajlovic.

Borchert a sustinut ca daca aceste renegocieri nu sunt incununate de succes, tarile avute in vedere trebuie sa denunte acordurile cu Rusia.

Acesta a precizat ca Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie, tocmai a trimis o scrisoare ministrului rus pentru Energie, Alexandr Novak. in care explica situatia si ii solicita acestuia sa "analizeze pozitiv" posibilitatea de a renegocia acordurile cu tarile vizate.

Acestea sunt membrele UE Bulgaria, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croatia si Austria, alaturi de Serbia, care este membra a spatiului comun pentru energie, o intelegere internationala sustinuta de UE si care acopera fostele tari comuniste din estul Europei.

"Ce pot spune este ca acordurile interguvernamentale nu vor fi baza pentru constructia sau functionarea gazoductului South Stream. Daca statele vizate nu renegociaza, atunci Comisia are mijloacele de a le obliga sa faca astfel, Iar South Stream nu poate opera pe aceste intelegeri", a subliniat Borchardt.

Care sunt problemele invocate de Comisie

Comisia a evidentiat cel putin trei probleme majore legate de aceste acorduri:

Prima este legata de necesitatea decuplarii producatorului de distribuitor. Aceasta inseamna ca Gazprom, care este in acelasi timp producator si furnizor de gaze, nu poate sa detina simultan capacitatea de productie si reteaua de transport;

A doua problema vizeaza asigurarea accesului nediscriminator al tertilor.

A treia problema, structura de tarif trebuie discutata.

"Este posibila realizarea constructiei South Stream si a partii operationale a South Stream cu aceste reguli? Nu stiu, nu stiu inca", a repetat acesta.

Chiar daca renegocierile sunt incheiate cu succes, punerea in acord cu regulile europene va dura, a avertizat Borchardt.

"Nu luni, poate doi ani inainte de a ajunge acolo", a spus acesta.

Exceptiile nu sunt excluse

Exceptii de la clauza decuplarii nu sunt excluse, a notat oficialul european.

"Nu va fi o sarcina usoara. Este nevoie de multa intelegere reciproca, poate si noi idei care nu sunt inca discutate. Dar trebuie sa spun cu toata deschiderea si sinceritatea ca gazoductul South Stream nu va opera pe teritoriul UE daca nu este in concordanta cu legile energiei", a subliniat Borchardt.

Intrebat de EurActiv daca CE a anuntat tarile avute in vedere, Borchardt a precizat ca acest lucru se va face in cativa pasi.

Primul, executivul europeana a cerut trimiterea la Bruxelles a acordurilor interguvernamentale, care au fost analizate de serviciile lui Oettinger. Acesta a precizat ca a prezidat personal o sedinta in 18 octombrie, la care au fost invitati si reprezentanti ai Gazprom, iar tarile in discutie erau la curent cu aceasta situatie inca de atunci.

"Sunt deplin informate de ceea ce am spus azi", a comentat el.

Rusia nu este de acord cu punctul de vedere al CE

Anuntul Comisiei ar putea pune intr-o situatie dificila el putin doua tari de tranzit pentru South Stream.

Bulgaria, care si-a deschis portile pentru South Stream in aprilie 2012, in perioada precedentului guvern, a gazduit deja o ceremonie a "primei suduri" in 4 noiembrie, in satul Rasovo din apropierea granitei cu Serbia.

Iar Serbia a facut acelasi lucru in 24 noiembrie, in satul Sajkas, in Vojvodina.

Dar se pare ca Rusia nu are intentia de renegociere a acestor acorduri. Vorbind la acest discurs, Alexandr Medvedev a subliniat ca "nimic nu va putea impiedica constructia South Stream".

Borchardt a replicat: "Ceea ce Comisia va accepta cu greu este ca dvs sa ne puneti in fata unei conducte deja construite, si sa ne dati noua copilul spunand - acum depinde de voi, Comisia, sa gasiti o solutie pentru cum va functiona".

Ministrul adjunct pentru Energie Anatoli Iankovski, a afirmat ca Rusia nu accepta aplicarea reglementarilor UE la proiecte transfrontaliere precum conductele, care nu se afla doar pet teritoriul comunitar.

Acesta a spus ca legislatia UE nu poate prevala asupra relatiilor UE - Rusia, care sunt guvernate de legile internationale. Cu alte cuvinte, intelegerile internationale incheiate de Rusia pentru South Stream prevaleaza asupra normelor altor norme legale, a argumentat Iankovski.