​Sauat Mynbayev, directorul general al KazMunayGas, unicul acționar al Grupului Rompetrol, s-a întâlnit luni la București cu prim-ministrul României, Victor Ponta, se arata intr-un comunicat al Rompetrol. Cu această ocazie, Sauat Mynbayev a salutat decizia autorităților române de adoptare a memorandumului dintre statul român și Grupul Rompetrol. Prin comunicat, Rompetrol reaminteste ca investitiile in Romania s-au ridicat la 2 miliarde dolari in perioada 2007-2013.

“Memorandumul este un pas important în dezvoltarea relațiilor noastre în viitor, nu doar între KazMunayGas și România, ci și între cele două state. Acest nou parteneriat reprezintă un semnal puternic de confirmare a viziunii noastre, aceea de a poziționa România ca centru energetic regional, o punte între resursele Kazahstanului și cererea de pe piața europeană”, a declarat Sauat Mynbayev, director general și președinte al Consiliului de Administratie al KazMunayGas.

In parteneriat cu statul roman va fi creat un fond de investitii care va avea o durata de 7 ani, nivelul investițional vizat în acest interval ridicându-se la 1 miliard USD. Rompetrol sustine ca a identificat deja 2 proiecte majore (aproximativ 350 milioane USD), realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării pe piața locală, cu un impact pozitiv și în comunitățile în care vor fi implementate - crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor și venituri generate de investiții.

Fiind o companie de stat, KazMunayGas reprezintă interesele naționale ale Kazahstanului în sectorul de petrol și gaze și își asumă răspunderea de a încheia parteneriate strategice pentru livrarea hidrocarburilor produse pe plan intern catre principalele piețe de desfacere. Această strategie are la baza în principal dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiune.

KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franța și Spania).

Rafinăria Petromidia Năvodari este acum cea mai mare rafinare din România, la finalul unui proces îndelungat de modernizare și dezvoltare care a majorat capacitatea de producție la 14.000 tone de țiței pe zi (5 milioane tone pe an), o investiție care s-a ridicat la 1,3 miliarde dolari în perioada 2007-2012 (în total, peste 2 miliarde dolari).

La nivel european, Grupul Rompetrol deține peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanți în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria și Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol și Dyneff.

Guvernul a aprobat saptamana trecuta memorandumul cu Rompetrol. "Guvernul a aprobat această Hotărâre prin care se sting, pe cale amiabilă şi reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V. De asemenea, The Rompetrol Group N.V. se angajează ferm să achiziţioneze un număr de acţiuni emise de Societatea „Rompetrol Rafinare” S.A. Constanţa, reprezentând 26,6959 % din capitalul social în schimbul a 200 milioane dolari SUA şi obligaţia corelativă a părţii române de a oferi spre vânzare aceste acţiuni", se arata intr-un comunicat al Guvernului.