Grupul Rompetrol intentioneaza sa investeasca în acest an peste 100 de milioane de dolari, a anuntat vicepreşedintele companiei, Cătălin Dumitru, intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres. O parte din suma, circa 35-40 milioane dolari, ar urma sa fie investita in continuarea procesului de modernizare si marirea capacitatii de rafinare a rafinăriei Petromidia. Restul sumei va fi investita in extinderea lanţului de benzinării. Reamintim ca Rompetrol a incheiat un memorandum cu statul roman, aprobat recent de Guvern, prin care si-a asumat investitii de circa 1 miliard de dolari pe o perioada de 7 ani.

Dumitru a precizat ca in Romania ar putea fi construite minim 15 noi benzinarii. De asemenea, vor fi rebranduite cel putin 60 de stati.

Un interes al companiei este sa se extinda si pe piata carburnatilor din Turcia si sa-si intareasca activitatea pe piata din Republica Moldova. "O altă zonă unde ne vom axa investiţional este Turcia, care ne oferă prin numărul populaţiei şi prin infrastructură o platformă de dezvoltare. Vrem să dezvoltăm o activitate complexă, la început de trading cu volume mari şi wholesale, susţinută ulterior printr-o dezvoltare a reţelei de retail", a precizat Dumitru.

In memorandumul aprobat de Guvern se prevede si vanzarea de catre statul roman a 26,69% din actiunile detinute la Rompetrol Rafinare catre principalul actionar, KazMunaiGaz, pentru suma de 200 milioane dolari. Insa, vanzarea nu va fi facuta in mod direct, ci in urma unei licitatii. Statul român va organiza o licitaţie la care Rompetrol va participa cu o oferta de 200 milioane dolari, exact cat se prevede in memorandum, a afirmat Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al grupului. Guvernul va decide candva fi organizata licitatia. Azamat Zhangulov sustine ca sunt pregatiti sa livreze suma de 200 de milioane dolari in cel mai scurt timp.

Gabriel Dumitrascu, director de privatizare in cadrul Departamentului pentru Energie, a declarat recent pentru HotNews.ro ca este necesara o procedura de privatizare, la care sa participe cine doreste. Daca va avea loc, licitatia se va desfasura dupa 15 iulie.

Intrebat de ce a fost prevazuta in memorandum suma de 200 de milioane dolari pentru 26,69% in conditiile in care urma o procedura de privatizare, Dumitrascu a spus ca atat s-a angajat Rompetrol Group sa plateasca in cazul unei licitatii. Gabriel Dumitrascu este convins ca nu va veni nicio alta companie sa ofere mai mult de atat, deoarece este oricum mult peste valoarea de piata.