​Piata globala de energie nucleara continua sa creasca, sustinuta mai ales de initiativele din China si Rusia, se arata intr-un studiu realizat de Roland Berger Strategy Consultants. Potrivit acestuia, dupa evenimentul de la Fukushima din martie 2011 si in ciuda deciziilor unor tari de a elimina treptat energia nucleara din mixul energetic, in orizontul imediat sau pe termen mai lung, aproximativ 70 de reactoare sunt momentan in faza de constructie la nivel global, din care jumatate se afla in China si Rusia.

Numarul total de reactoare nucleare la nivel global a scazut in ansamblu cu doar 9 unitati: 13 unitati noi, 2 reporniri si 24 de inchideri de reactoare, din care 16 au fost determinate de catre dezastrul din Japonia, in timp ce 9 ajunsesera

la sfarsitul duratei de viata.

Studiul Roland Berger arata ca la nivel global capacitatea instalata pentru generare de energie nucleara ar putea creste cu 26% pana in 2030, intr-un scenariu pesimist (de la 435 de unitati instalate in momentul de fata, la 489 de unitati, sau de la 372 GW la 470 GW). Roland Berger estimeaza ca din 581 de proiecte nucleare planificate sau anuntate, si considerand un context extrem de favorabil, fezabil este sa fie realizate doar 123 pana la 224 unitati. Aceste reactoare vor fi construite in diverse tari, pe mai multe continente: mai mult de jumatate in China (56), Rusia (16) si India (14), dar si in tari precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita si Vietnam.

Unele tari vor demara inlocuirea sau o usoara extindere a capacitatilor instalate (de ex. Marea Britanie, Republica Ceha, Ucraina, Coreea de Sud si chiar Statele Unite ale Americii, in functie de o potentiala decizie de extindere a vietii operationale a reactoarelor la 80 de ani, decizie momentan in discutie).

Energia nucleara se afla la intr-un moment de cumpana: pana in 2030, 70% dintre reactoare vor avea intre 40 si 60 de ani, iar guvernele vor trebui sa decida daca sa le innoiasca, sau daca sa efectueze o tranzitie catre alte metode de generare de energie – aceeasi decizie trebuie luata si in Romania (referitor la Reactoarele 1 si 2 Cernavoda). In ceea ce priveste ciclul operational al unitatilor de generare de energie nucleara (decizie, constructie, lansare proiecte), perioada 2015-2030 este esentiala pentru segmentul de inlocuire a reactoarelor existente.

Dupa 2030, principalele piete pentru inlocuirea unitatilor nu vor fi doar Franta si Rusia, dar si Statele Unite ale Americii (la momentul de fata pentru SUA este mai dificil de elaborat o previziune pe termen lung, deoarece impactul gazelor neconventionale ieftine ca sursa de energie nu a fost inca cuantificat in mod detaliat).

Jucatorii de top vor prezenta experienta in constructia de noi reactoare, un portofoliu adecvat de produse si o capacitate semnificativa de finantare a proiectelor. Pentru multi jucatori noi, dar si pentru tari ce detin deja energie nucleara instalata, abilitatea de a finanta aceste investitii astfel incat sa concureze cu alte surse de energie va fi principala provocare. In multe tari, vor putea avea succes doar companiile mari de utilitati care vor colabora cu producatori de echipamente originale (OEM) si vor finanta impreuna proiectele.

  • Energia nucleara in Romania

In Romania functioneaza momentan doua reactoare nucleare date in folosinta in 1996 si 2007, cu o capacitate totala de 1400 MW, asigurandu-i Romaniei 17% din productia de energie nucleara din Europa Centrala si de Est (mai putin de 1% la nivel global). In Romania, energia nucleara reprezinta pana la 20% din totalul productiei de energie electrica, detinand o pondere importanta in

mixul energetic.

Ca urmare a dezastrului de la Fukushima nu au avut loc schimbari majore care sa afecteze productia de energie nucleara in Romania, aceeasi evolutie fiind asteptata si pentru perioada viitoare. Romania face parte din grupul tarilor cu planuri substantiale de extindere a capacitatilor de productie de energie nucleara – obiectivul asumat este de a dubla capacitatea instalata pana in 2030. Aceasta ipoteza se bazeaza pe finalizarea unor noi reactoare (Unitatile 3 si 4 Cernavoda). Proiectul noilor reactoare a intampinat cateva obstacole de la inceputul sau in 2006 retragerea investitorilor privati, decizia de a limita finantarea oferita de catre stat, necesitatea de a atrage noi investitori) si pentru moment nu exista o rezolutie clara. Cu toate acestea, ipoteza pe care se bazeaza studiul Roland Berger este ca, pana in 2030, proiectul va fi finalizat

  • Prognoza pana in 2050

Studiul Roland Berger sustine ca pana in 2050, considerand un scenariu conservator, la nivel global ponderea energiei nucleare in total productie energie electrica ar putea fi mai mica decat in 2030 (cu aproximativ 1%). Cu toate acestea, capacitatea instalata ar putea creste cu 35 GW. Aceste ipoteze depind atat de ratele de inlocuire a unitatilor ajunse la sfarsitul vietii in tari cu

prezenta nucleara semnificativa (Franta, Rusia, si posibil SUA) si dezvoltarea unor tari care momentan nu au prezenta nucleara (Orientul Mijlociu sau tari asiatice, precum Bangladesh).