Premierul Victor Ponta a declarat vineri, dupa o vizita la Combinatul Azomures, ca aceasta este o unitate strategica si saptamana viitoare Guvernul va media o negociere intre producatorii de gaz metan, OMV Petrom si Romgaz, pe de o parte si marii consumatori, pe de alta parte, pentru a se ajunge la un pret corect, transmite Agerpres.

"Am tinut foarte mult ca in vizita in aceasta regiune a tarii sa ma opresc si la Azomures din urmatoarele motive: in primul rand eu consider ca Azomures este nu doar o unitate economica importanta pentru Romania, ci de-a dreptul strategica. Fara Azomures si fara celelalte unitati, care au mai supravietuit ultimilor 20 de ani, practic Romania nu-si poate asigura o dezvoltare a agriculturii asa cum suntem in acest moment, pe un trend pozitiv (...) Saptamana viitoare, la sedinta de guvern o sa avem o noua informare legata de situatia actuala, dupa care vom face o intalnire, pe de-o parte cu producatorii, pe de alta parte cu marii consumatori, pentru a vedea cum facilitam aplicarea regulilor pietei, adica un pret care sa intalneasca cererea cu oferta, ceea ce azi nu se intampla. Inca sunt primele luni, prea lungi dupa parerea mea, de dupa liberalizare, in care mecanismele de functionare a pietei nu si-au spus inca cuvantul real", a afirmat premierul.

Victor Ponta a spus ca are tot sprijinul pentru producatori, fie ca e vorba de Petrom sau Romgaz, dar mai mult il intereseaza pastrarea unei industrii fundamentale, cum e si cea a ingrasamintelor chimice, care se confrunta cu probleme serioase din cauza majorarii pretului gazului metan, in conditiile in care 80% din productia Azomures se vinde in Romania.

"Unii imi sunt dragi, dar ceilalti imi sunt si mai dragi pentru ca e vorba de activitate economica la nivel national. O sa rog si conducerea Azomures sa participe la aceasta intalnire, miercuri, si tot ceea ce tine de Guvern pentru a facilita aplicarea regulilor pietei si, in final, un pret la gaze care sa nu distruga marii consumatori, ci sa-i pastreze competitivi, o sa facem, asta insemnand masuri fiscale, masuri legislative si tot ceea ce ne permite legislatia europeana (...) Daca nu avem un pret normal, normal spun, nu foarte mic, la energie, fie ca vorbim de gaz sau energie electrica, exact cand decoleaza partea industriala si productiva, exact atunci o sa ne trezim fara carburant. E ca un avion care a pornit, a decolat, si ramane deodata fara cherosen, cam asa se intampla si cu Azomuresul", a afirmat premierul.

El a adaugat ca marii investitori, cum este si Azomures, si-au dezvoltat productia, isi dezvolta capacitatea tehnologica, dar daca pretul la gaze depaseste pretul care se practica in Europa 'o sa aterizeze fortat si asta inseamna, pentru 80% din piata romaneasca din agricultura o situatie absolut catastrofa'.

"De aceea cred ca Guvernul nu mai poate sa stabileasca preturi intr-o economie deschisa, dar in schimb poate sa intervina, sa medieze, sa aiba grija sa asigure functionarea acestor mecanisme de piata si la nevoie sa-i sanctioneze pe cei care sunt prea lacomi si care vor sa faca profit mai mult decat in limitele normale. Un pret corect este un pret care respecta regulile pietei si care asigura pentru cel care cumpara si cel care vinde un profit", a subliniat Ponta.

Seful Guvernului a tinut sa multumeasca Azomures pentru ca face in continuare investitii importante, de sute de milioane, ca are peste 2.000 de angajati si reprezinta un contribuabil serios pentru bugetele locale si pentru bugetul national.

"Ei sunt confruntati cu ceea ce se confrunta si alti mari consumatori, si anume cu problema pretului la gaz. Or, prin masurile pe care le-am luat, pe de-o parte noi am realizat in totalitate liberalizarea pietei gazului, nu mai e nevoie de nicio crestere de pret, de orice alt calendar cum fusese asumat in urma cu cativa ani, insa ne confruntam cu faptul ca producatorii, care sunt doar doi de fapt, Romgaz si Petrom, pe de-o parte, pe partea cealalta marii consumatori, intre care Azomures este unul dintre cei mai importanti, n-au ajuns, pe baza principiilor pietei, la pretul corect, la pretul real care, pe de-o parte sigur sa asigure profit pentru producatorul de gaze, dar sa pastreze competitiv beneficiarul", a conchis premierul.