Ungaria pregateste un amendament legislativ prin care incearca sa ocoleasca UE in problema South Stream
Comisia pentru economie a Parlamentului de la Budapesta, condusa de Antal Rogan, seful grupului parlamentar al Fidesz, a redactat o propunere de amendament la un proiect de lege al unui parlamentar al partidului de guvernamant. Amendamentul ar permite inceperea constructiei South Stream in pofida rezervelor si obiectiilor Uniunii Europene, arata sursa citata.
Portfolio.hu remarca faptul ca de cand premierul Viktor Orban s-a asezat la masa negocierilor cu directorul general al Gazprom, Alexei Miller, numarul actiunilor autoritatilor ungare care plaseaza grupul rus in avantaj si sustin interesele Rusiei au crescut in mod ciudat. Astfel, Ungaria a oprit livrarile de gaze catre Ucraina, apoi a permis Gazprom sa stocheze gaze pe teritorul sau, cea mai recenta initiativa fiind amendamentul din Parlament.
Amendamentul prevede ca orice companie de gaze care nu este operator al unor sisteme de transport al gazelor (transmission system operator - TSO) sa nu fie obligata sa respecte reglementarile la care este supus un astfel de operator.
Reglementarile prevad ca acesti operatori nu pot decide singuri constructia unei conducte majore fara aprobari internationale, intrucat planurile nationale de dezvoltare trebuie armonizate si verificate. Companiile TSO pot incepe proiecte care sunt incluse intr-un plan de dezvoltare pe termen de 10 ani. Mai mult, odata aprobat planul, proiectele de dezvoltare trebuie puse in practica.
Aceasta regula nu este intamplatoare, in conditiile in care gazoductele mari sunt intotdeauna transfrontaliere, proiecte uriase care influenteaza situatia geopolitica, fiind esential ca statele participante sa aiba pozitii comune.
Daca amendamentul din Parlamentul ungar va fi aprobat, atunci orice companie de gaze ar avea dreptul sa construiasca conducte de gaze in Ungaria, in baza unui acord din partea Biroului Ungar pentru Eergie. In acest caz, diferitele organisme internationale de coordonare nu ar avea vreo jurisdictie.
Amendamentul propus nu mentioneaza un proiect anume, dar singurul aflat pe agenda in acest moment este South Stream, a carui constructie poate fi inceputa de Ungaria doar daca sunt ocolite organizatiile internationale.
Daca modificarea legislativa are acest scop, atunci este de asteptat sa provoace furia Uniunii Europene si a Statelor Unite, care au sanctionat Rusia din cauza conflictului din Ucraina, se arata in articol.
Uniunea Europeana se opune tentativelor Moscovei de a-si extinde influenta imperiala, unul dintre mijloace fiind si gazoductul South Stream, in actuala forma a proiectului. Comisia Europeana a adoptat o pozitie ferma in acest subiect, sustinand ca nu va negocia constructia conductei inainte de rezolvarea conflictului ruso-ucrainean.
Chiar daca proiectul South Stream este oficial blocat, presedintele rus Vladimir Putin a cerut aliatilor sai sa actioneze "in spatele scenei".
Presedintele Gazprom Alexei Miller s-a intalnit cu premierul Orban in luna septembrie, la Budapesta, grupul anuntand intr-un comunicat ca discutiile s-au referit la aprovizionarea cu gaze a Ungariei in timpul iernii si la proiectul South Stream, care "progreseaza conform planului".

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
de parca Germania vrea sa se dezvolte dar nu vrea sa lase sudul U.E. sa faca acelasi lucru !
Mi se pare aberant !
Excluderea ungurilor din UE nu ar fi marea problema, intrucat oricum sunt o piatra de moara. Ce este cu adevarat interesant este modul in care UE isi va recupera banii investiti in infrastructura maghiara. Iar apoi, cu o Ucraina integrata in UE, ar fi misto de a nu se acorda drept de survol pe deasupra UE tuturor aeronavelor ce pleaca de pe teritoriul maghiar. :)
Masurati-va cuvintele, inainte de a ajunge la evenimentele de la Tg Mures din martie 90 sau la cele de mai demult...
Dar facand abstractie de asta, nu stiu de ce ne inversunam noi si ne suparam pentru tzeava de gaz a altora...
Ungurii sunt mari fani ai Rusiei pt ca Rusia le sustine dobitociile. Rusia le sustine dobitociile pentru ca are nevoie de idioti prin care sa manevreze UE.
Dar ceea ce e important e sa ne uitam in curtea noastra. Ne priveste putin spre deloc tzeava lor de gaze.
E mai important sa vedem barna din ochiul nostru, sa vedem ca desi romanii sunt in marea lor majoritate pro-americani si pro-europeni, politicienii sunt in marea lor majoritate pro-rusi.
Iar mizeria care se tot adanceste se datoreaza acestei mari probleme.
Sigur, pomanagii au dus in fruntea tarii o adunatura de hoti.
Aialalti, care isi doresc o viata normala ar trebui sa ia atitudine.
O stampila in ziua de vot, o reclamatie impotriva unui functionar corupt, o plangere penala impotriva unui primar corupt, o bata pe spinarea unui parlamentar si metodele se pot diversifica...
Hai sa ne uitam in curtea proprie, ca avem destula mizerie...
As mai atrage atentia: cei ce traiau in anii 30 ai secolului trecut nu stiau ce le rezerva viitorul. Aveau sa afle insa curand. Si noi ne simtim azi in siguranta, la fel ca si bunicii nostri in acei ani. Ei nu stiau ca are sa-i astepte un razboi nimicitor, o ocupatie barbara si o schimbare de regim care are sa-i omoare fizic si moral. Acele regimuri fasciste au pornit de la "periferia" Europei (Spania, Italia, Ungaria). Centrul (Germania/Franta) a fost inglobat ulterior in "dansul mortii". Liderii populisti iresponsabili - si, mai cu seama, votantii lor - ar fi bine sa ia aminte. Tavalugul nu alege. Extremistii de salon de tip Orban vor fi inghititi de tavalugul cel mare.
Haida de, ungurocii au sange-n boase si-si pun propriul interes inaintea hegemoniei americane. Sa speram ca joaca tare si la TTIP, desi acolo nu cred ca mai e nevoie, s-au trezit si restul.
Ar vrea Orban multe, dar ramane de vazut daca nu cumva acea conducta va trece un pic mai la sud de Ungaria. Va trece prin Bukgaria sau va trece prin Romania? Va trece prin Ungaria? Va trece prin Serbia? Prin Croatia? Si e evident ca si austriecii si italienii ar vrea sa ajunga la ei o conducta de gaze. Exista cateva variante...
Dar si mai interesant ar fi o conducta din Georgia, deci nu din Rusia!
Cand o incepe sa atace Rusia ... atunci o sa vedem ce valoare are tratatul Nato (ca vointa dar si ca putere in zona) pentru care am platit destul.
Ma gandeam si la interesul SUA-Rusia in spatiu. Sa ne fereasca Dumnezeu de o intelegere intre ei care sa ne arunce iar in mainile rusilor.
Ma gandesc:
-in cat timp ne pot ocupa rusii?;
-daca/in cat timp reactioneaza Nato?;
-daca/in cat timp ne vor elibera?;
-cati romani vor muri?;
-cu ce teritoriu ne vom alege?;
-cat timp o sa dureze reasezarea teritoriala?.
-cat de mult ne meritam soarta? De ce nu am fost mai fermi contra coruptiei? De ce nu am luptat mai mult pentru un stat intarit economic care sa poata negocia, de pe alt nivel, interesele zonei?;
-de ce nu m-a interesat politica pana acum?;
-ce mai putem face?;
-"eu cu cine votez?".
Ar fi o solutie, ca ue, sau macar germania, sa le cumpere un teren undeva prin stepele asiatice atit de dragi lor, prin kazahstan, kirgizstan, etc si sa faca schimb cu teritoriul pe care il ocupa, cam abuziv se pare, in europa acum.
Acolo isi pot intemeia un maghiaristan numai al lor, fara sa-i bata nimeni la cap cu prostii ca democratia, impozitele rezonabile, justitia corecta si altele. Si vor fi fericiti.
Pe de alta parte, birocratii palizi de la Bruxelles ar trebui sa regrete proiectul Nabucco, pe care nu l-au sustinut cum trebuia. Orice actiune are si reactiune.