Prins intr-o spirala descendenta de mai multe luni, din cauza unei oferte abundente si a unei cereri slabe, petrolul s-a instalat joi la Londra sub pragul de 80 de dolari, minimul ultimilor patru ani, cu doua saptamani inainte de o reuniune a OPEC, transmite AFP.

UPDATE 21:50 Barilul "light sweet crude" (WTI) pentru livrarile in decembrie a scazut cu 2,97 dolari, la 74,21 dolari, cel mai redus nivel din septembrie 2010 pe New York Mercantile Exchange (Nymex).

La Londra, dupa ce a cazut miercuri sub pragul de 80 de dolari pentru prima oara din 2010, Brent a atins 79,35 dolari joi, cel mai redus nivel din 29 septembrie 2010.

Aceasta degringolada a pretului constituie la prima vedere o veste buna pentru tarile consumatoare, in special cere care se confrunta cu dificultati in revenirea dupa criza financiara din 2008.

"Daca acest nivel rezista in timp, ar putea fi o veste excelenta pentru consumatorii din lumea intreaga, deoarece reducerea pretului barilului va avea efect asupra pretului la pompa", spune Christopher Dembik, economist la Saxo Banque.

Dar "uitam prea adesea ca, desi pretul redus la baril este pozitiv pentru consumator, el accentueaza riscurile de deflatie in zona euro care sunt, asa cum cifrele inflatiei o arata in fiecare luna, strans legate de reducerea pretului energiei. Deci ne-am grabi daca ne-am bucura prea repede de un petrol mai putin scump", a avertizat el.

De la varful din iunie (115,71 dolari), cotatia europeana de referinta a scazut cu 31%, afectata de o serie de factori, printre care abundenta ofertei, slabiciunea cererii si intarirea dolarului.

Recent, presiunea a fost accentuata de faptul ca Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu pare decisa sa-si reduca productia in cadrul urmatoarei reuniuni din 27 noiembrie, la Viena, in ciuda supraofertei de pe piete.

Numeroase tari, perdante

Asa cum subliniaza analistii de la Commerzbank, ultimele comentarii facute miercuri de foarte ascultatul ministru saudit al Petrolului, Ali al-Nouaimi, nu au permis clarificarea pozitiei liderului cartelului.

"Tot ce a spus este ca doreste o piata a petrolului stabila, preturi solide si sa nu se angajeze intr-un razboi al preturilor. Altfel spus, totul ar fi bine in ochii lui al-Nouaimi daca preturile se stabilizeaza la nivelul actual", apreciaza acestia.

In ultimele luni, Arabia Saudita a redus in mai multe randuri preturile de vanzare in Europa si in Asia si, mai recent, si in Statele Unite - ceea ce observatorii au intrepretat drept o dorinta de salvare a cotei de piata.

Dar alti membri ai cartelului si-au exprimat publica dezacordul cu preturile actuale, care le ameninta finantele publice.

"Sunt multe tari perdante. Ne gandim la Rusia si la toti membrii OPEC in afara peninsulei arabice, precum Venezuela, Algeri si Nigeria. Aceste tari au nevoie de un pret al petrolului mult mai ridicat, in jurul a 100 de dolari, pentru a-si alimenta cresterea si pentru a evita o deraiere a deficitului" bugetar, a explicat Christopher Dembik, de la Saxo Banque.

Asa cum subliniaza acest analist, piata petroliera a intrat intr-o "noua paradigma" dupa dezvoltarea petrolului de sist in Statele Unite.

Cea mai mare economie mondiala a trecut de la o productie medie de 5 milioane de barili pe zi (mbz) in 2008 la aproape 8,4 mbz in primele opt luni ale acestui an, gratie exploatarii resurselor neconventionale de hidrocarburi.

Chiar daca SUA nu exporta titei, aceasta crestere puternica a productiei se repercuteaza asupra pietei mondiale, deoarece permite o reducere a importurilor, fortand vechii sai furnizori sa-si gaseasca alte piete.

Cazul Nigeriei este emblematic, tara nemaifurnizand azi in SUA decat circa 1.500 de barili pe zi in luna august, fata de 30.000 barili pe zi in august 2010.