Departamentul pentru Energie a lansat, vineri, o nouă dezbatere publică în privinţa Strategiei Energetice Naționale pentru perioada 2015-2035. Documentul supus dezbaterii reprezintă o analiza a sistemului energetic naţional şi a angajamentelor asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene. Potrivit documentului, necesarul de investiții în sectorul energetic românesc este, pentru perioada 2015-2035, de aproximativ 100 miliarde euro. Documentul mai arata ca rezervele actuale de titei s-ar putea epuiza in 23 de ani, iar cele de gaze in 14 ani. Vezi documentul atasat.
Acest document va constitui fundamentul pe care vor fi formulate scenarii viitoare de dezvoltare a sistemului energetic românesc, precum şi propuneri de politici energetice, care să fie adoptate în următorii 20 de ani. Documentul supus dezbaterii publice a fost elaborat de către Departamentul pentru Energie, cu participarea și consultarea mai multor specialiști din mediul academic, mediul de afaceri, precum și din societatea civilă.
"Strategia Energetică 2015 - 2035 trebuie să fie un instrument viu, clar în exprimare, riguros în abordare, flexibil în utilizare, inovativ în conținut și fezabil în măsuri, un instrument care să plaseze România în rândul țărilor puternice, dar atractive pentru investitori. Într-o etapă următoare, intenţionăm să supunem dezbaterii publice previziunile și scenariile privind sectorul energetic", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
"Pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea domeniului energetic pe termen mediu și lung, ne dorim să obținem un acord din partea clasei politice, în special din partea partidelor politice parlamentare", a mai spus ministrul delegat pentru Energie.
Noua consultare publică este deschisă până la data de 10 ianuarie 2015, iar opiniile, sugestiile şi criticile pot fi trimise pe adresa de email consultare.publica@energie.gov.ro. Termenul pentru finalizarea revizuirii strategiei energetice a României este luna mai 2015. În prezent, România are o strategie energetică naţională, adoptată în 2007 şi care este valabilă până în anul 2020.
- Investitii: peste 100 miliarde euro in 20 de ani
O analiză privind investiţiile străine directe relevă faptul ca sectorul energetic deține o pondere importantă raportată la valoarea totală a investițiilor straine directe atrase de România. Investițiile străine directe atrase de sectorul energetic au înregistrat o creștere anuală constantă în perioada analizată, respectiv 2008-2012. În anul 2012, investițiile străine directe în sectorul energetic au depășit dublul valorii investițiilor din anul de referință 2008, o creștere de aproximativ 109%.
Transformarea sectorului energetic trebuie să fie susținută în deceniul următor prin investiții semnificative, în principal, în eficiență energetică, noi capacități energetice de producție, transport și distribuție, precum și în retehnologizarea și creșterea gradului de eficiență a celor existente. Implementarea acestor investiții este necesar a fi abordată în mod corespunzător de către autoritățile statului și companiile energetice din România.
Pentru a atrage noi investiții în sectorul energetic, România trebuie să asigure existența unei piețe stabile, previzibile și transparente, prin strategii și politici publice și înlăturarea unor potențiale bariere în atragerea investitorilor. Considerăm că necesarul de investiții în sectorul energetic românesc este, pentru perioada 2015-2035, de aproximativ 100 miliarde EUR.
Acest context face necesară dezvoltarea unei politici prioritare de stimulare a investițiilor în domeniul energetic, politici ce ar putea facilita implementarea unor măsuri specifice.
- Titei: rezervele s-ar putea epuiza in 23 ani
Marea majoritate a resurselor geologice și a rezervelor sigure identificate până în prezent este localizată onshore (96%) și doar 4% în zona platformei continentale a Mării Negre. La producţia medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) și în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% și o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat, se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani. Pe termen scurt și mediu, rezervele sigure de țiței se pot majora prin implementarea unor noi tehnologii care să conducă la creșterea gradului de recuperare în zăcămintele existente, iar, pe termen mediu și lung, prin implementarea proiectelor pentru explorarea zonelor de adâncime (sub 3.000 m), a zonelor cu geologie complicată în domeniul onshore și a zonelor offshore din Marea Neagră, îndeosebi a zonei de apă adâncă (sub 1.000 m).
Majoritatea acestor zăcăminte sunt mature, având o durată de exploatare de peste 25-30 ani. În vederea descoperirii de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze, în România, se desfăşoară operaţiuni de explorare în 36 de perimetre
- Gaze naturale: rezervele actuale s-ar putea epuiza in 14 ani
România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrala si de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh. Un procent de 95% din totalul resurselor geologice de gaze convenționale, respectiv 93% din rezervele sigure sunt localizate onshore.
La o producţie medie anuală în România (11 mld. mc gaze naturale) și în condiţiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia că rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani.
Perspectivele privind evidențierea de noi resurse sunt condiționate de volumul investițiilor viitoare în domeniul explorării geologice ale producătorilor autohtoni și companiilor internaționale, care activează pe teritoriul României, precum și de rezultatul lucrărilor de explorare, în sensul evidențierii de noi zăcăminte. Asemenea ţiţeiului, pe termen scurt și mediu, rezervele sigure de gaze naturale se pot majora prin implementarea unor noi tehnologii care să conducă la creșterea gradului de recuperare în zăcăminte, iar pe termen mediu și lung prin implementarea proiectelor pentru explorarea de adâncime (sub 3.000 m) și explorarea zonelor cu geologie complicată în domeniul onshore și a zonelor domeniului offshore din Marea Neagră, îndeosebi a zonei de apă adâncă (sub 1.000 m).
Resursele energetice neconvenționale constituie o formă alternativă de energie și sunt localizate în formațiuni sedimentare de diferite vârste, de regulă, la adâncimi mari în scoarța terestră și în zonele reci, în mări și oceane (gaz hidrații). În condiţiile declinului producţiei de hidrocarburi din zăcămintele convenţionale. aflate în producţie, România trebuie să intensifice explorarea și, eventual, exploatarea de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, atât convenţionale, cât şi neconvenţionale.
În acest domeniu, cercetările sunt abia la început în România și o estimare a acestor resurse va fi posibilă numai după desfășurarea unor lucrări de explorare mai aprofundate.
O mare parte din zăcămintele de gaze din România se găsesc în stare avansată de exploatare, funcționând la presiuni mici și foarte mici (presiuni sub 10 bar) și, implicit, la debite mici.
Planurile de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze pentru perioada următoare (2014-2017)
■ Finalizarea proiectului de interconectare România-Bulgaria și asigurarea fluxului bidirecţional al gazelor naturale în punctul de interconectare Giurgiu-Ruse, estimată până la finalul anului 2016;
■ Interconectarea sistemului de tranzit al gazelor naturale cu sistemul naţional de transport al gazelor naturale şi asigurarea fluxului bidirecţional (reverse flow) în punctul de inteconectare Isaccea I (Tranzit I), proiect estimat a fi finalizat în anul 2016;
■ Crearea unui coridor de acces între exploatările din largul Mării Neagre și SNTGN;
■ Dezvoltarea capacităților de export la punctul de interconectare Ungaria-România până la capacitatea de 1,75 mld.mc/an la o presiune de 40 bar. Proiectul este unul de interes comun, fiind parte integrată a unui proiect mai amplu, respectiv „Dezvoltarea sistemului naţional de transport pe teritoriul României”, estimat a fi finalizat în anul 2019;
■ Oportunitatea interconectării cu proiectul TAP (Conducta Trans-Adriatică) - proiect care vizează transportul gazelor naturale dinspre Marea Caspică (Azerbaijan), conducta pornind din Grecia, trecând prin Albania și Marea Adriatică spre Italia și mai departe către vestul Europei.
- Carbune: Rezervele de lignit concesionate pot asigura exploatarea eficientă a acestora pentru încă aproximativ 15 ani
Majoritatea zăcămintelor de huilă din România sunt concentrate în bazinul carbonifer al Văii Jiului, puterea calorifică medie a rezervelor sigure fiind de 3.650 kcal/kg. Zăcămintele de huilă din România sunt situate în condiţii geo-miniere complexe, iar caracteristicile mineralogice, ce influenţează calitatea se situează la limita inferioară.
Cea mai mare parte a rezervelor sigure de lignit (95%) sunt localizate în Bazinul Minier Oltenia (județele Gorj, Mehedinți şi Vâlcea), puterea calorifică a rezervelor sigure fiind cuprinsă între 1.650 și 1.950 kcal/kg, cu o valoare medie de 1.800 kcal/kg. Zăcămintele de lignit aflate în exploatare dispun de rezerve de peste 400 milioane de tone.
Rezervele de lignit concesionate pot asigura exploatarea eficientă a acestora pentru încă aproximativ 15 ani, la un nivel al producţiei de circa 30 mil. tone/an.
Ca urmare a restructurărilor sectoarele minier și energetic din România, în prezent, întreaga producţie de huilă este realizată de Divizia Minieră a Complexului Energetic Hunedoara prin 4 exploatări miniere şi de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA prin trei exploatări miniere.
Deşi în ultimii ani producţia naţională de huilă a avut o tendință descrescătoare, România ocupă locul 7 între producătorii de huilă din ţările membre ale Uniunii Europene.
Şi la nivelul Uniunii Europene producţia de cărbuni superiori s-a redus cu 12% în anul 2013 comparativ cu anul 2012, de la 128,5 milioane tone la 113,7 milioane tone.
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. îşi desfăşoară activitatea în baza Planului de Închidere, urmând ca extracţia să continue până în anul 2018, cantitatea planificată de huilă extrasă în intervalul 2014 – 2017 fiind de 1.495.000 tone.
Începând cu anul 2018, Divizia Minieră a Complexului Energetic Hunedoara va rămâne singurul producător de huilă din România.
Huila extrasă este livrată, sub formă de huilă energetică sortată și huilă energetică mixtă, Complexului Energetic Hunedoara SA, pentru sucursalele Electrocentrale Paroșeni și Electrocentrale Deva.
Oferta de huilă la nivelul actualilor producători din România este mai mică decât cererea, iar gradul de asigurare la nivelul actual de producție (1,5 mil tone anual) este de 36 ani.
Lignitul reprezintă materia primă utilizată pentru producerea energiei electrice și termice în majoritatea termocentralelor din România, energia termoelectrică produsă pe bază de lignit la nivelul anului 2013 reprezentând 30% din energia electrică produsă în România.
În ultimii trei ani, producția de lignit din România s-a diminuat pe fondul reducerii cererii de lignit energetic.
Și celelalte ţări producătoare de lignit din Uniunea Europeana, cu excepția Ungariei, Poloniei și Slovaciei, s-au confruntat cu o reducere a producției de lignit în 2013, comparativ cu 2012. După restructurarea sectoarelor minier şi energetic, principalul producător de lignit din România (98,66% din producţia naţională în anul 2013) este Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu aparţinând Complexului Energetic Oltenia SA, care asigură în totalitate necesarul de lignit pentru Complexul Energetic Oltenia SA şi livrează lignit celorlaţi producători de energie termoelectrică. Începând cu anul 2011, livrările către o parte din beneficiarii tradiţionali (CET Braşov, CET Bacău) au încetat, acestora adăugându-li-se din 2014, SE Oradea și CET Arad.
Având în vedere că principalul producător de lignit din România, Sucursala Divizia Minieră Tg-Jiu aparţinând Complexului Energetic Oltenia SA, acoperă 98,66% din producţia naţională în anul 2013, producția, livrările și stocurile acestuia dau o referință relevantă asupra pieței. Dinamica producţiei, livrărilor și stocurilor de lignit la principalul producător indică o scădere majoră a producţiei de lignit (-24%) în anul 2013 şi o creştere a stocurilor în depozite cu 46%, pe fondul scăderii cererii de energie electrică, în general, și a cererii de energie termoelectrică produsă pe baza de lignit, în special.
- Uraniul, zăcământul Crucea-Botușana este în curs de epuizare
În România, resursele minerale de uraniu sunt în administrarea Companiei Naționale a Uraniului (CNU). În prezent, singura exploatare de uraniu activă în România este localizată în județul Suceava și asigură producția de minereu uranifer prin exploatarea a două structuri mineralizate, respectiv Crucea și Botușana. Cu o vechime în exploatare de 26 ani, zăcământul Crucea-Botușana este în curs de epuizare.
În perspectivă, CNU are în vedere atragerea în circuitul economic a unui nou perimetru din zona Carpaţilor Orientali, zăcământul uranifer Tulgheș-Grințieș. În acest context, există posibilitatea construirii unor noi capacități de prelucrare și rafinare, cu tehnologii avansate, care să asigure creșterea gradului de recuperare a uraniului și reducerea costurilor de producție.
Resursele naționale de uraniu și stocurile de concentrate tehnice de uraniu aflate în diverse stadii de rafinare și depozitate la Platforma Feldioara asigură necesarul de materie primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă pe întreaga durată tehnică de exploatare a acestora.
Astfel, pentru funcționarea continuă și în condiții de siguranță a Unităților 1 și 2 este necesară deschiderea zăcământului uranifer Tulgheș-Grințieș. O soluție pe termen mediu ar putea fi și importul și prelucrarea concentratelor tehnice de uraniu, în vederea obținerii pulberii de dioxid de uraniu. În condițiile deschiderii și exploatării noului zăcământ uranifer, resursele interne de uraniu nu pot asigura complet necesarul de combustibil pentru patru unităţi nucleare, în perspectiva construirii și punerii în funcțiune a Unităților 3 și 4, pe toată durata de operare a acestora, fiind necesar și importul de octoxid de uraniu (U3O8). Octoxidul de uraniu importat poate fi procesat în România, în concordanţă cu necesarul rezultat din programul de dezvoltare al energeticii nucleare.
Având în vedere încetarea activităților miniere în perimetrele uranifere din Caraș-Severin și Bihor, epuizarea resurselor din zăcământul Crucea-Botușana, precum și diminuarea stocurilor de concentrate tehnice de uraniu și întârzierea pe termen lung a deschiderii zăcământului Tulgheș-Grințieș, este necesară stabilirea abordării optime în asigurarea securităţii energetice naționale privind utilizarea resurselor autohtone de uraniu coroborată cu achiziționarea de uraniu de pe piața internațională.
De pe piața internațională pot fi achiziționate concentrate tehnice de uraniu (yellow cake) sau pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu necesară fabricării combustibilului nuclear de tip CANDU. Achiziția acestora se realizează pe bază de contracte pe termen lung, prima livrare aferentă cantității contractate fiind efectuată la o perioadă de 5 ani de la semnarea contractului.
- Resurse energetice regenerabile: Biomasa, cel mai mare potential
Din potenţialul energetic economic total al surselor regenerabile al României, biomasa deţine mai mult de 50%. Astfel, prin utilizarea eficientă a biomasei, potenţialul energetic al surselor regenerabile poate fi valorificat superior.
În prezent, România dispune de un excedent de electricitate care poate fi produsă din surse regenerabile. În acelaşi timp, biocombustibilii pentru transporturi înregistrează un deficit care este acoperit prin importuri.
De asemenea, momentan, nu există date disponibile referitoare la importul/exportul de energie electrică din surse regenerabile, care să poată fi certificată cu garanţii de origine şi nu au fost realizate transferuri statistice.
Cu toate acestea, începând cu anul 2014, Comisia Europeană urmăreşte implementarea unui sistem competitiv pe teritoriul UE privind producerea energiei electrice din surse regenerabile cu scopul de a dezvolta pieţele regionale şi, respectiv, piaţa unică pentru energia electrică.
- Energia electrica: Aproximativ 30% din capacitățile de producție au depăşit durata de 40 de ani de funcționare
În perioada 2008-2013, consumul brut de energie electrică din România a scăzut cu 6%, în principal sub impactul crizei economice și al contractării sectorului industrial. Consumul de energie electrică la nivelul sectorului industrial, inclusiv în domeniul construcțiilor și sectorul energetic, a înregistrat o scădere de aproximativ 18% în perioada 2008-2013. Consumul de energie electrică în anul 2013 a fost de 49,706 TWh, cu 4,8% mai mic decât cel înregistrat în anul 2012. Industria, care include sectorul construcţiilor și sectorul energetic (inclusiv CPT transport și alte pierderi ale rețelei), deţine în continuare ponderea cea mai mare
în structura consumului de energie electrică, respectiv 56,1%, urmată de consumul populaţiei, cu 23,9%. Reduceri peste medie în consumul de energie electrică s-au înregistrat inclusiv la nivelul iluminatului public și sectorului transporturi, respectiv 12,7% și 8,3% comparativ cu anul 2012.
Cantitatea de energie electrică produsă în România de către producătorii deținători de unități dispecerizabile (UD) a fost de 55,78 TWh în anul 2013, cantitatea totală de energie electrică livrată în rețele de către aceștia fiind de 51,70 TWh. Resursele de cărbune și cele hidrologice au avut un aport de 57,4% în producția de energie electrică, în timp ce producția nucleară a avut o contribuție de 20,6%, cantitatea rămasă fiind acoperită din sursele de gaze naturale, alți combustibili lichizi și alte resurse. Odată cu creşterea puterii instalate în centralele electrice eoliene, a crescut implicit și ponderea acestora în mixul de producție, la aproximativ 9% din totalul producției în anul 2013.
În România, gradul de racordare a consumatorilor la reţeaua electrică de distribuţie (RED) este relativ ridicat la nivel naţional (96,3%), însă există localităţi izolate, amplasate la distanţe mari de centrele urbane și dispersate pe teritoriul ţării, neelectrificate încă (circa 30% dintre acestea sunt comunități cu 5‐10 gospodării).
În anul 2013, puterea brută instalată a capacităților de producție a energiei electrice în România a depășit 23 GW în timp ce capacitatea netă de producție a fost aproximativ 18 GW, România ocupând astfel prima poziție în Europa de Sud-Est ca și capacitate totală de producere a energiei electrice instalată.
Cu toate acestea, România se confruntă cu o serie de mari provocări privind capacitățile de producere a energiei electrice, deoarece cele mai multe dintre acestea și-au depășit durata tehnică de viață, fiind neeconomice și poluante. Aproximativ 30% din capacitățile de producție au depăşit durata de 40 de ani de funcționare, iar 25% din acestea au deja o durată de 30 de ani de funcționare. Aproximativ 15% din capacitățile de producție au fost puse în funcțiune în ultimii 5 ani.
Astfel, România trebuie să pună în operare capacități energetice noi, competitive și cu utilizare de tehnologii curate, care să acopere deficitul de capacitate apreciat că va apărea după 2015, cu tendințe clare de adâncire după 2020–2025, în contextul obiectivelor ambițioase de decarbonizare la nivel european, de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030.
Energia nucleara. Planurile de dezvoltare a capacităților nucleare de producere a energiei electrice includ proiectul de finalizare a două grupuri de 720 MWe fiecare (Unităţile 3 și 4 de la Cernavodă), echipate cu reactoare de tip CANDU 6 care utilizează uraniu natural drept combustibil nuclear și apă grea ca agent de răcire și moderator. Capacitatea anuală de producție a celor două noi unități nucleare va fi de aproximativ 11 TWh. Creșterea capacității energetice a centralei nucleare de la Cernavodă cu încă două unități nucleare a fost identificată ca fiind soluția optimă de acoperire a deficitului de capacitate după 2020, atât din punct de vedere tehnico-economic și al termenului de realizare, cât și din perspectiva utilizării resurselor interne și infrastructurii naționale existente, dezvoltate pe tipul de tehnologie CANDU. Totodată, finalizarea Proiectului Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă, are în vedere valorificarea unor active existente, având o valoare considerabilă, aflate în patrimoniul public - apa grea și octoxid de uraniu - și respectiv în patrimoniul Societății Naționale Nuclearelectrica S.A. (SNN) - teren, clădiri, echipamente etc. - și al S.C. EnergoNuclear S.A. (EN) - active intangibile, etc, în condițiile legii.
Energia hidro. Programul de reabilitare a grupurilor hidroenergetice vizează până în anul 2020 retehnologizarea şi modernizarea unor capacităţi de producţie a căror putere instalată totală este de circa 2.400 MW, din care 1.090 MW sunt în curs de retehnologizare cu termen de finalizare până în anul 2015. În urma modernizărilor, se estimează un spor de putere de 70 MW şi o creştere a cantităţii de energie electrică produsă, într-un an hidrologic mediu, de circa 416 GWh pe an. Intrarea în exploatare a celor două hidrocentrale până în anul 2025 ar determina creșterea capacității medii de producție anuală cu circa 2 TWh.
Energia termo. Circa 80% din grupurile termoenergetice din România au fost instalate în perioada 1970-1980, în prezent, depăşindu-şi practic durata de viaţă normată. Majoritatea capacităţilor sunt supradimensionate şi în proporţie de 80% sunt utilizate exclusiv pentru termoficare urbană.
Dintre grupurile de condensaţie, 66% au vechime peste 30 ani, 18% au vechimi cuprinse între 20-30 ani și numai 16% au o vechime de până la 20 ani, iar în cazul grupurilor de cogenerare, 53% au vechime peste 30 ani, 30% au vechimi cuprinse între 20-30 ani și numai 17% au o vechime de până la 20 ani. Din cauza tehnologiilor anilor ‘60- ‘70, a duratei mari de exploatare și a uzurii, grupurile termoenergetice au performanţe reduse cu randamente de aproximativ 30%, cu excepţia unor grupuri pe cărbune reabilitate care ating randamente de 33%. Aceste randamente reprezintă 65-70% din randamentul grupurilor moderne, care funcţionează în prezent în cele mai multe ţări europene dezvoltate.
Energia regenerabila. În anul 2013, capacitatea electrică instalată a unităților de producere a E-SRE în România, care au beneficiat de sistemul suport prin certificate verzi a fost de 4.418 MW. Grupurile eoliene au puteri unitare mai mici de 3 MW, însă prin agregarea unui număr mare de astfel de grupuri rezultă centrale electrice eoliene (CEE) care pot ajunge la sute de MW. De exemplu, prin staţia de 400 kV Tariverde este racordată la RET şi funcţionează o fermă eoliană cu o putere instalată de 600 MW, clasată ca fiind cea mai mare fermă eoliană terestră din Europa la momentul finalizării.
Centralele electrice fotovoltaice (CEF) au avut o dezvoltare rapidă în anul 2013, puterea instalată a CEF crescând de la 94 MW, în aprilie 2013, la 859,6 MW, până la finalul anului.
Având în vedere volatilitatea producției de energie electrică a capacităților de producție a E-SRE, este nevoie de o mai bună reglementare în ceea ce privește responsabilitatea asigurării serviciilor de sistem și a creării dezechilibrelor.
- Energia termica: Consum mai scazut, eficienta redusa
Domeniul energiei termice, din care face parte și serviciul public de alimentare centralizată cu energie termică, deține o pondere mai mare de 50% în consumul de energie al României, având, totodată, cel mai mare aport în pierderile energetice. În ultimii ani, consumul de energie termicǎ a înregistrat o scǎdere semnificativă, cu efecte negative asupra eficienței sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.
Consumul final de energie termică a scăzut cu aproximativ 21% în perioada 2008-2013, la valoarea de 1.415,67 mii tep în anul 2013. Sectorul rezidențial, care deține cea mai mare pondere, peste 65%, în consumul final de energie termică s-a redus cu 25% în perioada analizată.
0
2
