Planul de administrare al Consiliului de Administratie al Oil Terminal nu a fost aprobat in sedinta AGA din 22 decembrie, fapt care ar putea determina demiterea actualei conducerii a societatii. Reprezentantii statului, adica ai actionarului majoritar, s-au abtinut de la vot. Singurul actionar care a votat pentru planul de administrare a fost Fondul Proprietatea, avand o reprezentare de 8,5% din actiuni. Trebuie precizat ca reprezentantii statului nu iau decizii in AGA fara un mandat din partea ministrului, in cazul de fata fiind Andrei Gerea, noul ministru al Energiei. De cele mai multe ori, schimbarea unui ministru este urmata, la scurt timp, si de schimbarea administratorilor de la companiile de stat, chiar daca acestia sunt numiti, teoretic, in baza legislatiei privind managementul corporatist.

Concret, nefiind intrunita majoritatea de voturi exprimate (voturi pentru 8,58%, voturi impotriva 10,4%, abtineri 80,9%), nu s-a aprobat planul de administrare al Consiliul de Administratie al societatii, nici in varianta initiala, nici in varianta modificata, se arata in informarea Oil Terminal transmisa BVB.

De asemenea, nu a fost intrunita nici majoritatea de voturi pentru aprobarea Contractului de Administrare al membrilor Consiliului de Administratie, selectati conform prevederilor OUG 109/2011 si alesi prin Hotararea AGOA 6 din 13 august 2014 pentru un mandat de 4 ani. Astfel nu au fost votate nici criteriile si obiectivele de performanta.

Tot in sedinta AGA din 22 decembrie, nu a fost aprobata nici incheierea unui contract de consultanta, asistenta legala si reprezentare in fata instantelor de judecata pe litigii de munca.

In schimb, a fost aprobata revocarea unui administrator al societatii, Anca-Maria Gherman, ca urmare a demisiei acesteia. A fost respinsa, prin majoritate de voturi, si numirea unui al administrator, Dumitru Nancu.

Pentru mai multe amanunte vezi documentul atasat.

  • Razvan Nicolescu: Sper ca ce s-a intamplat, astazi, va ramane un caz izolat iar depolitizarile vor continua, nu vor reincepe

Fostul ministru al energiei, Razvan Nicolescu, se declara dezamagit de "ceea ce s-a intamplat, astazi (n.red. 22 decembrie), in AGA de la Oil Terminal". "Statul nu a votat planul de administrare propus de administratorii profesionisti ai societatii, oameni cu o imensa reputatie in zona de business din Romania. Laurentiu Ciocarlan, Mihai Anitei si ceilalti sunt oameni care au performat oriunde s-au aflat. Planul presupunea o restructurare necesara si reduceri ale cheltuielilor salariale care au crescut ca pondere in total cheltuieli la 55% in conditiile in care volumele depozitate la Oil Terminal au scazut semnificativ in ultimul timp. Respingerea planului de administrare insemna demiterea actualului CA", a spus Nicolescu intr-o postare pe Facebook. "Asa cum am promis, voi urmari cu atentie ce se va intampla in continuare la Oil Terminal si in alte societati de stat din energie. Sper ca ce s-a intamplat, astazi, va ramane un caz izolat iar depolitizarile vor continua, nu vor reincepe. Sper ca Oil Terminal sa aiba viitor pe termen lung. Fara restructurare va fi greu", a adaugat Nicolescu.

Oil Terminal SA Constanta, societate cu capital majoritar de stat, ocupa o pozitie strategica in zona Marii Negre fiind cel mai important operator pe mare specializat in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea importului, exportului si tranzitului.