Gazoductul South Stream poate trece prin Romania. Informatia, anuntata de presedintele companiei italiene Eni, dupa intilnirea de la Moscova cu oficiali Gazprom, reprezinta o noutate, atita timp cit traseul viitoarei conducte ce va aduce gaze naturale din Rusia excludea pina acum tara noastra. South Stream va trece pe sub Marea Neagra si dupa ce tranziteaza Bulgaria se imparte in doua, spre nordul si respectiv sudul Europei Occidentale.

Presedintele Eni, Paolo Scaroni a declarat dupa ceremonia de la Kremlin de semnare, in prezenta presedintelui Vladimir Puitn si a premierului Romano Prodi, a documentelor care dau practic startul in noua aventura energetica, ca traseul viitoarei conducte a fost stabilit, in linii mari. „Cu mult interes analizam varianta prin Bulgaria, Romania, Ungaria, Cehia si Austria. In acest caz, conducta va iesi spre Italia si Germania”, a spus omul de afaceri italiani.

Participarea Serbiei, care si-a manifestat intereseul pentru gazduirea conductei, ocolind, astfel Romania, nu a mai fost luata in calcul, relateaza Kommersant. Scaroni a aratat ca „nu este exclusa si alta versiune alternativa – din Bulgaria in Grecia si mai departe spre sud, in Italia”. Dar este un traseu „de viitor”. South Stream , care costa in jur de 14 miliarde de dolari si care va avea o capacitate de 30 miliarde metri cubi de gaze pe an, va fi dat in exploatare in 2013. Proiectul va fi controlat de Gazprom, partener fiind compania italiana Eni.

Scaroni a estimat, pe acest fundal, ca South Stream si Nabucco nu se contrazic, „deoarece volumul de gaze inspre Europa nu va face decat sa creasca”. Recent, in cadrul celui de-al V-lea congres mondiale al gazelor naturale, forum ce si-a desfasurat lucrarile la Moscova, patronul grupului EuroGas, Domenico Dispenza a confirmat aceasta prognoza statistica.

Potrivit spuselor sale, se asteapta ca necesarul european de gaze naturale sa creasca de la 525 miliarde metri cubi in prezent, la 740 miliarde in 2030.

Valeri Nesterov, de la firma de consultanta Troika dialog, este de parere ca Germania nu a aparut deloc intamplator in calitate de punct final al South Stream. „E suficient sa privesti la harta Europei pentru a intelege logica Gazprom – consumatorii europeni ar trebui sa priceapa faptul ca prin acest „cleste” format de North Stream si South Stream, se creaza, de fapt, un sistem stabil de transport al gazelor naturale.

Iar dupa construirea ambelor gazoducte, livrarile prin Germania vor creste cu 58%, de la nivelul actual de 147 miliarde de dolari in 2007.

Grupul rus Gazprom urmeaza sa construiasca o alta conducta, North Stream, pe sub Marea Baltica, in colaborare cu Germania, prin intermediul unui consortiu format de grupurile germane E.ON si BASF si compania olandeza Gasunie.