Companiile Lukoil, PanAtlantic si Romgaz au descoperit pe platforma continentala a Romaniei un zacamant important de gaze, a transmis miercuri Bursei de Valori oficialii Romgaz. In comunicatul transmis Bursei, se mai arata ca suprafata zacamantului poate atinge 39 km patrati iar rezervele, care urmeaza a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depasi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. "In luna octombrie 2015 au fost finalizate lucrarile la sonda de explorare LIRA 1X, lucrari care au dus la descoperirea unui important zacamant de gaze, situat in sectorul romanesc al Marii Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident", se mai arata in comunicat.

UPDATE In conditiile in care consumul anual de gaze in Romania este de circa 11 miliarde metri cubi, inseamna ca aceasta descoperire este echivalentul unui consum national pe aproape 3 ani. Lukoil detine 72% din concesiune, ceea ce inseamna ca rusii vor fi cei care vor lua decizii in privinta comercializarii gazelor. Aceste cantitati de gaze sunt practic la mana Lukoil. Vor putea sa le vanda in Romania sau oriunde in alta tara. Este cea de-a doua mare descoperire de gaze in Marea Neagra, dupa ce a OMV Petrom si ExxonMobil din 2012.

Chiar daca statul roman este proprietarul perimetrelor petroliere, in urma concesiunilor, companiile cu care au fost incheiate acorduri sunt cele care au drepturile de explorare, dezvoltare si exploatare comerciala. Astfel ca acele gaze din Marea Neagra, indiferent de cine sunt explorate si mai departe exploatate, pot fi comercializate la export prin conductele de interconectare care urmeaza sa fie construite. Romania are in derulare proiecte de interconectare cu Ungaria si Bulgaria. In urma exploatarii acestor gaze, companiile trebuie sa plateasca statului roman o redeventa care este considerata in acest moment prea mica. Companiile care produc petrol si gaze naturale platesc in prezent redevente cuprinse 3,5% si 13,5% din productie, in functie de tipul zacamintelor de hidrocarburi. Inca de anul trecut ar fi trebuit sa fie schimbat acest sistem, insa Guvernul a amanat cu un an. Proiectul de lege privind aplicarea unui nou sistem de redevente petroliere ar fi trebuit finalizat in aceasta vara, potrivit promisiunilor Ministerului Finantelor, urmand sa fie trimis Parlamentului pentru dezbatere in luna septembrie. Insa nici pana acum nu a fost finalizat acest proiect.

Incepand cu anul 2011, lucrarile de explorare geologica din perimetrul EX-30 Trident sunt efectuate de LUKOIL Overseas Atash B.V. (care este detinuta in proportie de 100% de Compania Publica pe Actiuni LUKOIL) in baza Acordului de Concesiune incheiat cu Guvernul Romaniei.

In acest moment cota de participare Romgaz in Acordul de Concesiune este 10%, LUKOIL detine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.

Adancimea apei in cadrul perimetrului EX-30 Trident fluctueaza de la 300 la 1200 metri. Suprafata perimetrului este de 1.006 km2. Sonda LIRA - 1X este situata la aproximativ 170 km (90 milemarine) de la tarm, adancimea apei fiind de aprox. 700 m. Sonda a fost forata pana la adancimea de 2.700 m (8.858 picioare), cu ajutorul platformei semisubmersibile de foraj marin "Development Driller II", apartinand companiei TransOcean Ltd. La finalizarea lucrarilor de foraj, sonda a fost trecuta in conservare, in vederea efectuarii lucrarilor ulterioare de evaluare a zacamantului LIRA.

Conform rezultatelor preliminare ale analizei datelor obtinute in timpul forajului, precum si ale investigatiilor geofizice, sonda LIRA - 1X a intalnit un rezervor de gaze cu o grosime de 46 metri.

In conformitate cu datele seismice, suprafata zacamantului poate atinge 39 km2 iar rezervele, care urmeaza a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depasi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. Succesul sondei LIRA - 1X a dus la o diminuare a riscurilor in ceea ce priveste lucrarile viitoare de investigatii geologice pentru o serie de prospecte care reprezinta un potential semnificativ in ceea ce priveste continutul de resurse, localizate atat in apropierea structurii LIRA, cat si in alte zone ale perimetrului.

Programul lucrarilor viitoare, planificate pentru 2016, include o reprocesare a datelor seismice si forajul pe zacamantul LIRA a unei sonde de explorare evaluare, in vederea confirmarii volumului descoperirii si a confirmarii potentialului de hidrocarburi.

"Pentru Romgaz parteneriatul in explorarea platformelor din Marea Neagra reprezinta o directie noua de dezvoltare a afacerii precum si a portofoliului de zacaminte. Suntem o companie cu experienta de peste 100 de ani in lucrari on-shore, dar suntem deschisi pentru noile provocari ale lucrarilor off-shore si ne bucuram sa avem parteneri cu experienta in domeniu", spune Virgil Marius Metea, Director Genera, SNGN Romgaz SA Medias.

Este cea de-a doua mare descoperire de gaze in Marea Neagra, dupa ce a OMV Petrom si ExxonMobil din 2012, estimata intre 42 si 48 miliarde metri cubi.