Laurentiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, a fost revocat din functie de Consiliul de Supraveghere, au declarat pentru HotNews.ro surse din piata.

Laurentiu Ciurel pleaca de la CEOFoto: AGERPRES

Acesta amenintase, inainte de anuntarea deciziei, ca, in cazul in care va fi demis, va contesta decizia in instanta si va obtine bani multi. "Voi actiona in judecata si voi sta acasa pe bani multi in cazul in care voi fi revocat", a declarat Ciurel pentru televiziunea locala TV Sud.

UPDATE Un comunicat de presa al Consiliului de Supraveghere confirma oficial demiterea lui Ciurel. Potrivit acestuia, motivele demiterii constau in nerealizarea criteriilor de performanta asumate de fostul director. Conducerea executiva a CE Oltenia va fi asigurata de ceilalti membri ai directoratului coordonati interimar de Laurentiu Ciobotarica, director divizie financiara in cadrul companiei.

Laurentiu Ciobotarica are o experienta de 15 ani in sectorul energetic. A absolvit Academia de Studii Economice in 1998. Intre anii 2003 si 2010, Ciobotarica a fost contabil sef, contabil sef regional si director financiar adjunct in cadrul Distrigaz Romania, subsidiara GDF Suez. Din 2010 pana in iulie 2015 a ocupat functia de Chief Financial Officer in cadrul societatii Instal Service Technology din Bucuresti.

Consiliul de Supraveghere are incepand de joi, 3 decembrie, noi membri, ceea ce inseamna ca Laurentiu Ciurel poate fi demis oricand. Actionarii Complexului Energetic Oltenia au decis in sedinta de joi numirea a trei noi membri in Consiliul de Supraveghere: Elena Popescu, Valeriu Ivan si Cornel Bobalca. Aceste schimbari sunt foarte importante mai ales in conditiile in care pe 23 noiembrie, Consiliul de Supraveghere nu a putut lua decizia de demitere a directorului general Laurentiu Ciurel din lipsa de cvorum.

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia ar fi trebuit sa discute in sedinta din 23 noiembrie demiterea lui Laurentiu Ciurel din functia de director general al companiei. Insa sedinta nu s-a putut desfasura din lipsa de cvorum. Doi din cei sapte membri ai Consiliului si-au dat demisia, iar un al treilea, reprezentantul Fondului Proprietatea, nu se afla in tara. Reamintim ca dupa doar o zi de mandat, noul ministru al energiei Victor Grigorescu a spus ca Laurentiu Ciurel este dispus sa-si dea demisia, fiind o decizie benefica pentru companie. Insa Ciurel a declarat ca nu vrea sa-si dea demisia.

Laurentiu Ciurel ar fi intr-un conflict de interese in conditiile in care compania pe care o conduce s-a constituit parte civila in procesul Turceni-Rovinari. Laurentiu Ciurel a fost trimis in judecata in dosarul Turceni-Rovinari, alaturi de Victor Ponta si Dan Sova. Acesta a ramas in functia de director general al CE Oltenia, chiar daca aceasta companie este parte civila in dosar. CE Oltenia ar trebui sa recupereze un prejudiciu estimat de procurorii DNA la 19,7 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei provocat de actualul director general, Laurentiu Ciurel, inculpat in acest dosar. Insa, in conditiile in care Laurentiu Ciurel nu isi dadea demisia din functia de director general, aparea sub semnul intrebarii libertatea directiei juridice a companiei de a prezenta probe impotriva sa.

Complexul Energetic Oltenia, companie gigant cu peste 15.000 de angajati, se confrunta si alte probleme, nu doar de natura penala. Anul trecut, compania a inregistrat cea mai mare pierdere dintre societatile de stat: aproape 700 de milioane de lei. Practic, o companie cu profit de 118 milioane de lei in 2012 a ajuns in doar doi ani in pragul falimentului, in doar doi ani. De asemenea, valoarea creantelor a crescut de la 300 de milioane de lei in 2012 la peste 1 miliard in 2014, iar platile restante de la zero in 2012 la peste 50 de milioane de lei in 2014. In ciuda acestei situatii, managerul Laurentiu Ciurel a fost mentinut in functie, motivul invocat in mai multe randuri de fostul ministru al energiei Andrei Gerea fiind faptul ca a fost numit in baza OUG 109/2011 privind managementul corporativ. Insa si aceasta numire a starnit controverse.